12 septembrie – zi de toamnă crudă cu-o jale-n cer şi-un strop pe pământ. Zi sumbră, clădită-n ape reci, revărsate parcă dintr-un rai al nostru cocoţat printre astre şi îngeri nestingheriţi.
Nu, n-am început bine. Plouă tare şi mi-e frig, puţintel. Nu eşti aici şi simt asta. Sau mă păcăle pe mine corpusculii din hipoderm. Mi-e dor de tine şi-ţi trimit un gând cald şi lin, ca puful de păpădie, smuls de-un vânt tomnatic, ce are s-ajungă la tine. Ai să vii mâine.Dar nu e azi. Şi până ai să străbaţi tu calea-ntoarsă până acasă, am să-ţi urez eu cele mai-nainte urări, precum tu ai fost cea care ai poruncit vieţii să-mi dea elixir şi să mă plămădesc pe acest pământ, derizoriu parcă numit casă.
Şi azi scriu despre tine, mamă. Da, toate gândurile bune şi literele din alfabet spre tine le arunc, şi-n dansul lor paroxistic să-ţi aline durerea şi să-ţi descarce sufletul de orice tumult.
Şi azi, tot azi, multe mai faci tu azi, şi eu cu tine odat’, păşeşti pe o nouă treaptă, pavată cu de toate, bune şi rele, negru şi-un alb, descrise-n yin şi yang. Sunt aici, te-aştept să păşim amândouă, te țin strâns de mână să nu-mi scapi. De cazi, mergem amândouă într-un abis al necunoscutului şi răzbatem a ieşi. Pentru tine şi cu tine, de o mie de ori.
Fiinţă angelică cu aripi frânte şi griji suflecate până-n măduva oaselor, pe unde oare ai strecurat tu timpul de-a fugit aşa ştrengăreşte pe lângă tine, o Camelie tânără şi încă una, plină de iubire , parcă desprinsă din cele mai năstruşnice cărţi ale dragostei, celei care-i zic eu , cu mult drag “mamă”.
E ziua ta şi mi-e cu nepuținţă a-ţi dărui tot ce râvnesc eu a-ţi da. Tu ştii, adicătelea vorbind, că dragostea, respectul sunt ale tale, din tine au fost zămislite, la tine se vor întoarce, de câte ori se cer a fi chemate.
Şi ştiu c-am să cresc, şi tu, odată cu mine, creşti într-o fiinţă blajină, încărunțind şi adunând anii mei ş-ai tăi în sufletul mare cât poate duce Universul ăsta.
E ziua ta, azi, 12 , şi tot ce-ți doresc e să-mi rămâi în eternitate a mea. Să mi te am aici, lângă mine, acolo-n suflet, dincolo în ghiozdanul ce-l voi lua pentru încă un an ş-apoi în lucrările mele de cercetare.
La mulţi ani, mămică dragă şi să-mi rămâi tot la fel de luptătoare şi-n ipostază de eroină. Sunt a ta, copila ta, eşti mama mea, şi azi străluceşti mai tare, de 43 de ori mai mult şi sper că-n treacăt ai să poți păcăli ziua ceasta de care tot pomenii aici, să fie mai senină, mai de vară, mai frumoasă.
Lume, lume, eroina mea ajunsă la cea de-a 43 aniversare a bătăilor de inimă! E mama mea şi azi o serbez, de mai departe, cum ştiu şi cum pot mai bine.
Din dragoste-n eternitate, pentru fiinţa-mi primordială vieţii , dedic 43 de veri şi-o floare, să-mi rămâie, Doamne, în eternitate.
La mulţi ani, Camelia! La mulţi ani, mamă scumpă!
Citiţi şi
Fata de zăpadă (poveste de dragoste cu final fericit)
Mama – în rolul principal al Eroului
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
