“Sunt o femeie de peste 30 de ani, divorțată și nemișto, cu un minor în dotare. Și sunt nemișto, nu fiindcă nu aș deține arsenalul femeii mișto contemporane, ci fiindcă sunt amară. Și nu sunt amară la adresa bărbaților superficiali, scuipători de semințe, fiindcă ei atâta pot, ci la adresa mea, fiincă mi-am permis să fiu obedientă, înțelegătoare și lacrimogenă cu un astfel de exemplar. Și fiindcă am învățat despre mine că pot să mă autosetez să simt orice, să mângâi pe capușorul micuț, dar încăpător, orice broscuță, simțind plenar că e un prinț.
Ziceți dumneavoastră că femei mai puțin mișto adorm zâmbind în brațele unui bărbat, doar fiindcă sunt mai puțin pretențioase. Vă spun eu că numai cineva complet lipsit de inteligență și autocontrol își crește pretențiile de-a lungul vieții. La 20 de ani da, visezi la calități excepționale ale unui potențial partener, fără să îți pui întrebarea dacă tu ai ceva de oferit. La 30 și ceva, cred că m-aș mulțumi cu cineva care are bunul simț să nu mă judece după trecut – că-s divorțată (acordându-mi minima încredere a capacității de a învăța din propriile greșeli), care, în cele câteva ore pe care le petrece cu mine într-o săptămâna, are bunul simț să poarte o conversație decentă, ignorând ofertă de programe TV, care are un anturaj cu preocupări constante mai interesante decât meciurile și berea, și care are bunul simț să își rezolve problemele de libidou și să nu considere că dorință unei femei îndrăgostite de a beneficia de un orgasm la o săptămâna este de-a dreptul nimfomanie.
Sunt amară fiindcă mi-am permis să mă obișnuiesc atât de tare cu grobianismul, încât atunci când zilele trecute un prieten dezinteresat mi-a deschis portiera din dreapta, m-am dus senină la volanul mașinii bietului om, crezând că de fapt vrea să conduc eu.
Și nu, nu vreau nici să aibă pătrățele, nici să aibă căruțe de bani (îmi pot cumpără singură cele necesare, mulțumesc), și nici nu am pretenții de îmbogățire subită, nu vreau nici să mă ia de nevastă mâine, și nici să mă acopere cu flori, că n-am murit încă. Vreau doar să priceapă că sunt genetic diferită de el prin apartenență la genul feminin, să-mi ierte stângăciile, să-mi ierte august derapajele patetice (știind că nu am cojones – garanția supremă a echilibrului și rațiunii) și să facă glume inteligente.
Și nu cred că bărbații nu pot aprecia o femeie ca mine, ci cred doar că unii dintre ei nu pot deloc, nimic. Fiindcă înainte de exemplarul despre care am povestit mai sus, am întâlnit o seamă de oameni (fără gen) obișnuiți, cu calități și defecte, dar care nu încercau să-și rezolve frustrările umilind un om care și-a permis cheltuiala să îi primeascp în viață lui. Și fiindcă beau o cafea fără probleme cu cei câțiva bărbați din trecutul meu, fără resentimente, ci chiar cu plăcere, toți fiind oameni obișnuiți, care nu au pretenții ipocrite de obediență musulmană, bărbați care mi-au oferit mai mult decât prezența lor tăcută într-o câte o sâmbăta în care băieții nu ieșeau la bere.
Și sunt încă singură fiindcă m-am autodezamăgit, fiindcă mi-am permis să-mi recunosc mie că mirajul orizontalelor frumos rezolvate și mirosul atrăgător al unui bărbat, m-au făcut să trec peste urâțenia verticalelor și miasmele pestilențiale generate de lipsă manierelor dumnealui.
Și mi-e teamă acum că, în preajmă unui specimen obișnuit, cu calități și defecte, nu aș face în acest moment decât să îi vânez cu sete fiecare gest, fiecare cuvânt, fiecare privire, să îi analizez la sânge fiecare atitudine și să-l desființez sarcastic, doar fiindcă, așa cum spuneam, acum sunt amară și aproape am uitat că de-a lungul vieții am respectat și chiar admirat rațiunea masculină, felul simplu de a genera soluții și sarcasmul elegant al prietenilor mei, evitând să dezvolt relații prea apropiate cu cele din genul meu și respingând feminismul manifest al zilelor noastre.
Promit să mă îndrept și să devin femeia înțelegătoare, încrezătoare și deschisă care eram la 20 de ani!”
Acesta este comentariul unei cititoare la articolul lui Radu Tudor Ciornei.
Citiţi şi
Mesaj pentru prietenii și cunoscuții tăi de la… scumpa ta amantă
Învățătorii, timpul, barbaria și lucrurile de neacceptat
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
