Există filme poliţiste, filme de groază, filme de familie… şi filme franţuzeşti. O posibilă repartizare pe categorii a peliculelor de lungmetraj poate rezerva producţiilor franţuzeşti o nişă aparte, chiar dacă la prima vedere ele ar putea fi socotite, să zicem, comedii sau poliţiste.
Filmele franţuzeşti sunt o diviziune de sine stătătoare, uneori nu foarte facil de receptat de către un spectator neantrenat. “Aventurile secrete ale lui Gustave Klopp” constituie un excelent exemplu de film franţuzesc. Şi totodată, în cinematografia din ziua de azi, rămasă fără inspiraţie şi care trăieşte din reşaparea peliculelor vechi sau străine în remake-uri fără suflet, visele par o inspiraţie mult mai potrivită. Iar “Aventurile secrete…” este un film despre vise – în somn sau cu ochii deschişi.
Gustave Klopp este un tânăr frumuşel, prietenos, blând, genul “băiat bun deşi promite mai mult”, căruia toată lumea îi spune, simplu, Gus (şi este interpretat de actorul Guillaume Canet, mare seducător al cinematografului francez – a fost căsătorit cu Diane Kruger, are un copil cu Marion Cotillard, a fost combinat cu Carla Bruni – dar şi cu incursiuni profesionale dincolo de Canalul Mânecii, rolul său cel mai cunoscut dintr-un film făcut în afara Franţei fiind cel din “The Beach”, cu Leonardo DiCaprio).
Am făcut intenţionat această paranteză lungă, care întrerupe prezentarea filmului exact când începuse, tocmai pentru a ilustra problema eroului nostru: narcolepsia. Cu alte cuvinte, o condiţie medicală care face ca bolnavul să adoarmă brusc ziua nămiaza mare şi inclusiv în cele mai nepotrivite situaţii: în timp ce munceşte, în timp ce face dragoste, în timp ce conduce utilaje.
Este lesne de înţeles că narcolepsia sa nu-l ajută deloc în carieră, Gus nefiind în stare să păstreze niciun job, indiferent cât ar fi de simplu, deoarece de fiecare dată retenţia pe job este extrem de scurtă şi se încheie abrupt, de obicei cu pagube materiale şi insulte. Nici căsnicia sa cu pătimaşa Pamela (Zabou Breitman, un talent comic puţin cunoscut la noi) nu se află într-o situaţie mai de Doamne ajută, deşi doamna Klopp rezistă eroic acceselor de soileală ale soţului ei, intervenite, trebuie să recunoaştem, în cele mai enervante momente.
O altă persoană apropiată care îl îndrăgeşte aşa cum e el este prietenul său Lenny (rar am pomenit actor mai amuzant decât Benoît Poelvoorde!), karatist închipuit şi cel mai isteric fan al lui Jean-Claude Van Damme. De asemenea, un om care îl înţelege pe Gus aşa cum puţin îl înţeleg este terapeutul sau, Pupkin, în vreme ce la capătul opus al spectrului se află fiul vitreg, Kevin, o mostră rar întâlnită de adolescent neisprăvit care imploră palme prin simpla prezenţă.
Toate acestea însă constituie viaţa oficială a lui Gus, din timpul treziei. Pentru că – şi aici este tot farmecul – Gus mai are o viaţă, secretă, şi anume cea din timpul viselor pe care le are după ce cade deodată cu moaca în farfurie în timp ce, de pildă, mănâncă sau dansează.
În lumea onirică în care este aruncat de mai mai multe ori pe zi fără voia sa, Gus este când soldat neînfricat care înfruntă fără teamă tancurile inamice, când justiţiar care scaldă în plumb agenţii diabolici ai Fiscului, când alte feluri de erou şi supererou care, în general, salvează lumea sau măcar pe nedreptăţiţii soartei.
Crizele sale de somn, deşi i-au distrus viaţa, reprezintă însă, în acelaşi timp, un refugiu din calea tăvălugului neiertător care îl pune mereu la pământ, zi după zi, an după an, în viaţa reală. Dacă nu poţi păstra un job la un fast food, nu e mai simplu să ataci o navă spaţială aflată de partea răului şi s-o distrugi după o luptă crâncenă (aşa cum se întâmplă într-o scenă memorabilă care aduce aminte de anihilarea monstruoasei Death Star de către Luke Skywalker)?!
Partea proastă însă este că deşi visele îi aduc, lui personal, o oarecare alinare, nu au niciun efect asupra datoriilor de la bancă. Lucru pe care soţia sa, terapeutul şi karatistul de cartier intenţionează să-l schimbe, bineînţeles cu rezultate catastrofale…
“Aventurile secrete ale lui Gustave Klopp” înseamnă o comedie lejeră, dar cu momente de râs isteric; un film franţuzesc cu trimiteri la Lynch sau “Războiul stelelor” şi cu un director de imagine japonez; o galerie de personaje demente, cum ar fi gemenii patinatori asasini sau mogulul cu instincte dezastruoase. Şi, peste toate, pemanenta pendulare între vis şi trezie, între realitate şi imaginaţie.
Mi-a plăcut mult că filmul nu a căzut în capcana, atât de prăfuită, a confuziei voite între cele două planuri, astfel încât să nu mai ştii ce e real şi ce e visat; iar dacă acest lucru se întâmplă (nu pot dezvălui mai mult…), rămâne la latitudinea fiecăruia să hotărască şi să descifreze filmul într-o nouă lumină.
Desigur, este un film care va putea fi degustat mai abitir de francezi, francofoni sau francofili, mai pregătiţi să savureze multele aluzii sau trimiteri, cum ar fi bancul spus în închisoare sau personajele care se perindă prin biroul lui Guy Bennet în căutarea faimei.
Un lucru care în mod cert va surprinde (să nu zic va lăsa cu gura căscată…) la “Aventurile secrete ale lui Gustave Klopp” este coloana sonoră: selecţia muzicală apare la fel de rafinată ca într-un film de Tarantino sau Danny Boyle, cu piese semnate de la Temptations şi Blondie la The Stooges şi The Kinks, dar mai ales extraordinara “La Ritournelle” a lui Sebastien Tellier, pe care vă promit că după film o s-o ascultaţi la nesfârşit pe YouTube.
Şi în rest, disco de anii ’70 şi ‘80, punk timpuriu, muzicieni francezi (inclusiv numitul Sinclair) şi o doză înţeleaptă de Frank Sinatra!
Pe Guillaume Canet l-am prezentat la începutul articolului; dar oricât de talentat ar fi, este greu şi aproape nedrept să fii eroul principal al unui film în care joacă şi Benoît Poelvoorde! Actorul, regizorul şi scenaristul belgian, membru în juriul festivalului de la Cannes ediţia 2004 (se spune că la iniţiativa lui Quentin Tarantino, fan al lui Poelvoorde!), este genul de artist care fură întotdeauna atenţia publicului în defavoarea celorlalţi actori şi, probabil, ar putea continua singur filmul până la sfârşit; el este un soi de Jim Carrey francofon şi, dacă asta este posibil, şi mai amuzant.
Zabou Breitman, care în film este soţia lui Gus, în realitate are cu 14 ani mai mult decât actorul din rolul principal, iar diferenţa aceasta de vârstă serveşte excelent chipul obosit al Pamelei, care nu mai poate suporta eternul şomaj al soţului şi toate belelele aferente.
Cu o carieră care se apropie de 50 de ani şi în egală măsură regizor, Zabou Breitman este una dintre acele actriţe nonamericane în legătură cu care te miri să constaţi că nu au trecut oceanul la Hollywood, graţie talentului deosebit cu care au fost înzestrate. Dar filmul franţuzesc este o lume în sine, iar monştrii sacri de pe Bătrânul Continent nu sunt cu nimic mai prejos decât zeii din Lumea Nouă; probabil doar mai puţin mediatizaţi.
Din acelaşi motiv este posibil ca spectatorii mai puţin familiarizaţi cu filmul francez să nu recunoască şi alţi membri ai distribuţiei sau în cel mai bun caz să li se pară că văd nişte figuri cunoscute în “Aventurile secrete ale lui Gustave Klopp”: în film mai joacă şi François Berléand, Jean-Pierre Cassel, Valérie Lemercier, Elodie Hesme, muzicianul Sinclair şi alţii. În acelaşi timp, lista de cameo este îmbogăţită cu două apariţii complet neaşteptate: Diane Kruger (năvalnica parteneră a lui Gus din discotecă) şi (deşi Lenny nu se va întâlni, de fapt, niciodată cu el), mai ales, Jean-Claude Van Damme!
Şi, sincer, consider că aceasta este cea mai bună interpretare a lui Van Damme într-un film – dar vă las să descoperiţi singuri de ce!
Citiţi şi
Obsesia perfecțiunii – The American (Joika)
Aceste fotografii, aceste momente în timp…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
