Un amic, jurnalist, îmi povestea acum vreo zece ani discuția avută cu redactorul șef (becher, persoană importantă) al cunoscutului cotidian național la care lucra pe atunci. Se petrecea într-o vară foarte asemănătoare cu aceasta (verile bucureștene au tendința să semene între ele), într-o vreme când presa o ducea puțin mai bine decât acum. Amicul, șef de secție, se plângea că nu-i ajung oamenii din subordine, că secția necesită anumite îmbunătățiri, că e nevoie de o mărire de salariu, în sfârșit, o întreagă muncă de convingere, însuflețită cu argumente și plină de dedicație pentru profesie și echipă. Redactorul șef l-a ascultat în tăcere, până când și-a terminat pledoaria. Apoi a spus doar atât: „Adevărul e că e și cald afară…”.
La momentul respectiv, mi s-a părut revoltătoare atitudinea șefului. Acum, trebuie să recunosc că avea ceva adevăr, deși mi-e greu să cred că se voia o pildă zen. Totuși, o caniculă prelungită are puterea de a încurca mințile, a încetini mișcările și a devia spre ridicol și claritatea Pacienții, și calmul Sapienții. Cea mai nimerită alegere pare să fie a-ți conserva energia, în așteptarea unei brize răcoroase. E un moment bun pentru a lua în considerare o carieră de nudist.
De când a făcut turul Marii Britanii în pielea goală, englezul Stephen Gough nu mai vrea să audă de haine. Asta deși la a doua plimbare, în anul următor, 2005, a fost arestat de două ori pentru expunere indecentă, și a continuat să petreacă timp după gratii întrucât la câteva minute după eliberare revenea la ținuta lui preferată, făcând să fie arestat din nou. Fost soldat în marina engleză, Gough și-a părăsit slujba de șofer de camion, devenind The Naked Rambler – hoinarul dezbrăcat. Echipamentul său constă în bocanci, șosete, rucsac și uneori o pălărie, lăsând restul la vedere. În peregrinările sale îl însoțește prietena Melanie Roberts, iar obiceiul de a bate drumurile fără haine pe el i-a adus mulți adepți, pe care-i ține la curent prin site-ul nakedwalk.org. După executarea ultimei sentințe, Gough a părăsit închisoarea din Perth pe 17 iulie, din nou în pielea goală. De data asta poliția l-a lăsat să-și vadă de drum, însă la numai câteva zile, pe 20 iulie, a fost arestat din nou în Townhill pentru tulburarea liniștii publice.
Lui Stephen Gough îi plac provocările, altfel nu vă de ce nu și-a deviat traseul spre Barcelona unde, până în 2011, nuditatea publică era permisă și unde și acum e privită cu oarecare bunăvoință – orașul dispunând de probabil unica plajă urbană de nudiști. Mulți din turiștii care au vizitat Barcelona au auzit sau poate s-au și întâlnit la colț de stradă cu batrânul catalan care iese la cumpărături îmbrăcat doar în tatuaje (dintre care unul închipuie o pereche de chiloți). În afară de ineditul ținutei, atitudinea lui e cea a unui cetățean obișnuit, care-și vede de treburile zilnice fără ostentație și fără să deranjeze pe nimeni. Apariția lui însă nu poate fi trecută cu vederea, mai ales la o întâlnire față în față, iar îngăduința cu care acceptă să pozeze alături de turiști l-au transformat într-un landmark al orașului.
World Naked Bike Ride este o altă inițiativă, de data asta pe două roți, a partizanilor nudității publice. Codul de ținută promovat de organizatori este „îmbrăcămintea e opțională”, iar sloganul WNBR spune „bare as you dare” („cât de dezgolit îndrăznești”). La fiecare reuniune, participanții se întâlnesc în grup masiv și pedalează prin oraș în gloată veselă. Evenimentele WNBR sunt adesea descrise drept o formă de protest politic, teatru ambulant, petrecere-pe-roți, streaking (actul de a-ți da jos hainele și a alerga dezbrăcat printr-o zonă publică, de multe ori pe stadioane în timpul meciurilor) sau „agrement cu îmbrăcămintea opțională”. Petrecerile dinainte și de după cursă au devenit evenimente de sine stătătoare, cu DJ, artiști body-painting, instalații de artă. Din 2004 (prima cursă WNBR, la Zaragoza), evenimentul ajunsese, în 2010, să se extindă în 74 de orașe din 17 țări de pe tot globul. WMBR promovează mersul pe bicicletă ca alternativă viabilă de transport, atingând subiecte sensibile din domeniul ecologiei și politicilor de mediu.
Imaginați-vă acum o discuție serioasă cu șeful, fără haine pe voi. Cât aplomb ar mai avea? Ar mai părea atât de important .xls-ul ăla cu date contabile? Sau ședința cu clientul de la ora șase? Cum ar arăta criza cu politicieni și afaceriști în pielea goală? Nu știu. Mă întreb.
Citiţi şi
Căldură mare? Ne luăm un ventilator
Patru semne că ești afectat de căldură și remediile recomandate
2021 – anul în care am învățat să iubesc!
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
