Paula McLain, autoare de bestseller-uri – “Zbor în jurul soarelui”, “Soţia din Paris”- luminează vieţile unor femei care au fost uitate de istorie. Face portrete care îţi taie răsuflarea. Dar ceea ce ne interesează pe noi este că ştie detalii importante despre interiorul feminin. Ne face să înţelegem, de exemplu, că femeile învaţă unele de la altele şi că au nevoie să se conecteze între ele. Şi asta nu e tot!
„Multe femeie au simţit acest tip de iubire şi eu însămi am trăit aşa ceva – înainte să îmi revin în fire, mulţumesc lui Dumnezeu!”
– Aţi ales personaje feminine istorice, precum prima soţie a lui Hemingway, Hadley Richardson, sau Beryl Markham, prima femeie care a traversat Atlanticul în zbor, singură. Sunt tipologii de amazoane care îşi păstrează, totuşi, feminitatea. Între Eva şi Lilith, alegeţi mai degrabă partea întunecată şi puternică a caracterului feminin, cea care are cele mai mari resurse. De ce căutaţi acest tip de personalităţi?
– Îmi place să cred că persoanjele mele sunt asemenea amazoanelor. Mulţumesc pentru această analogie interesantă! Presupun că sunt preocupată de natura umană la modul general şi apreciez că, într-o viaţă, cu cât mai intense sunt anumite puncte critice – despărţirea din mariaj sau abandonul matern – cu atât mai mare este forţa care se exercită asupra personalității. Intensitatea şi drama fac povestea bună şi mult mai interesante şi memorabile personajele. Este adevarat, totuşi, că sunt fascinată de poveştile femeilor şi de viețile lor. Cu cât mai îndrăzneţe şi mai dramatice, cu atât mai bine! Dacă sunt fascinată, cresc şi şansele ca cititorii mei să fie la fel, dar îmi urmez mereu propriile instincte înainte de toate.
Beryl, 1936
– Au existat multe momente din viaţa dumneavoastră dedicate celebrei Marie Curie. Aţi închis, însă, draft-ul care îi purta numele ca titlu cu un „Nu!” emfatic. De ce Beryl Markham în locul lui Marie Curie?
– Îmi place să cred că voi termina şi voi publica cartea despre Marie Curie într-o bună zi. Viaţa ei inspiră mult, iar povestea ei este una minunată. Dar pur şi simplu nu găsesc niciodată vocea potrivită pentru acestă carte sau nivelul de conectare emoţională care să mă ajute, ca scriitoare, să dispar în acel personaj și lumea lui. Nu ştiu ce forţe misterioase lucrează pentru acea abilitate de a te conecta. Pare un pic mistic, de fapt, când se întâmplă, dar, din momentul în care am început să citesc memoriile lui Markham – West With the Night – ceva mi-a prins imaginaţia şi nu a mai lăsat-o să plece. De parcă nu mai aveam de ales decât să scriu cartea.
Beryl, înainte de zborul solitar peste Atlantic, lângă aparatul de zbor Gipsy Moth
– Găsiţi asemănări între personalitatea dumneavoastră şi personalitatea eroinelor pe care le creaţi? Dacă da, care ar fi acestea?
– Categoric, există similitudini şi, întotdeauna, mă scriu pe mine într-o carte, oferindu-le personajelor experienţele şi trăirile mele. Cred că acest lucru este valabil pentru toţi scriitorii. Ca să fiu mai exactă, totuși, Hadley şi cu mine avem experinţa similară a copilăriei trăite în lumea cărţilor şi a poveştilor. Ea era o copilă tăcută şi retrasă din cauza traumei produse de sinuciderea tatălui. Mă identific cu ea din acest motiv, dar şi în alte moduri, cum ar fi felul în care – pentru o vreme – s-a lăsat înghițită de Ernest şi de mariajul ei. S-a pierdut pe sine în dragoste. A început să uite cine era şi ce dorea dincolo de bărbatul pe care îl iubea. Obsesie!! Cred că cele mai multe femeie au simţit acest tip de iubire şi eu însămi am trăit aşa ceva – înainte să îmi revin în fire, mulţumesc lui Dumnezeu!
„Avem profund nevoie unele de altele”
– Înainte de a vă intervieva, ca jurnalist, m-am documentat serios, firește, despre munca dumneavoastră, despre viaţa privată şi chiar şi despre look-ul dumneavoastră. Spuneţi că vă conectaţi cu personajele prin documentare şi scris. Procedez la fel: mă conectez cu dumneavoastră! Avem ceva foarte important în comun: pasiunea pentru scris şi pentru împărtăşirea poveştilor despre alţii. Apreciaţi că femeile sunt în căutare accerbă de conectare unele cu altele?
Autoarea lângă un avion Gipsy Moth
– Multumesc pentru că aţi găsit timp să mă cunoaşteţi prin munca de documentare. Se vede în întrebările pe care mi le adresaţi. Cred foarte mult că femeile caută conectarea! Este ceea ce suntem, la bază, şi cum muncim. Relaţional. În colaborare. Căutăm prieteni şi confidenţi pentru sprijin, căutăm o oglindă a vieţilor şi experienţelor noastre. Cred, de asemenea, că suntem în căutare de mentori, alte femei care ne pot arăta un drum pe mai departe, dincolo de obstacolele pe care le vedem în faţa noastră şi de cele pe care părem că le construim pentru noi însene. Avem profund nevoie unele de altele.
– De ce nu alegeţi şi personaje masculine?
– Îmi place să scriu despre şi să explorez personajele masculine. Ernest este un personaj absolut fascinant şi „Soţia din Paris” este la fel de mult un studiu despre el, prin ochii lui Hadley, cum este şi un studiu despre Hadley. Denys Finch-Hatton este, de asemenea, foarte interesant pentru mine, în mod special în relaţie cu cele două femei, Beryl and Karen Blixen, care îl iubesc şi îl urmează. Dar este adevărat că nu am ales un erou masculin ca punct central şi cred că s-a întâmplat aşa deoarece, ca femeie, sunt mai atrasă de experienţa feminină și de avantajul de a scrie despre ceea ce știi, cum se spune.
– Scrieţi cărti despre femei din Avangardă. Vă citez: „Era o şmecheră. Făcea femeile să se simtă incofortabil. Făcea bărbaţii să se simtă inconfortabil. Asta este definiţia unui iconoclast.” ( n.r. despre Beryl Markham). Trăim toate încă într-o societate patriarhală. Cu excepţia câtorva nume/modele precum Hillary Clinton sau Angela Merkel, la modul general vorbind, noi, celelalte, suntem desconsiderate. Dumneavoastră lansaţi noi modele feminine. Sunteţi deja model pentru multe femei din lumea largă. Cum este pentru dumneavoastră să fiţi femeie în zilele noastre?
– Aveţi dreptate că există prea puţine modele de femeie în avangardă, care să treacă de tavanul de sticlă şi care să-și susțină cauza într-o lume încă dominată şi condusă de bărbaţi. Avem nevoie de acele modele, aşa rare cum sunt, pentru a ne lumina calea, de aceea e important, și ca un act de feminism, să pun lumina pe realizările unei persoane ca Beryl. Sau ca Hadley, în felul ei; viaţa ei a fost în mod nedrept eclipsată de cea a lui Ernest, dar ea are, de asemenea, propria ei poveste.
Ca femeie, în profesia mea, nu pot să nu observ modul în care ambiţia mea devine contestată la fel ca şi priorităţile mele. De multe ori sunt întrebată de cititori, la sesiunea de Q&A a câte unui eveniment, unde-mi sunt copiii. Chiar şi femeile „moderne” pot fi, uneori, prinse în paradigma deplasată că locul lor este acasă şi că, dacă nu se află acolo, ceva trebuie să fie greşit sau pierdut. Că prioritățile lor nu sunt corecte. Pot paria că scriitorii bărbaţi aflați într-un turneu de promovare a cărții nu sunt întrebaţi vreodată unde le sunt copiii. Pariez şi pe faptul că nu sunt întrebaţi (iar şi iar) despre cum împacă viaţa de familie și cariera. Este pur şi simplu asumat faptul că un bărbat își poate privilegia cariera – chiar dacă asta ar trebui să facă.
Ernest Hemingway și prima lui soție, Hadley
– Sunt multe femei în spatele succesului masculin. Sunt mame, surori, femei îndrăgostite care în linişte conturează gloria unui bărbat. Care sunt calităţile speciale ale acestor femei?
– Dacă o luăm pe Hadley Richardson drept exemplu de „femeie din spatele barbatului” (şi ea este un specimen remarcabil, nu face nicio greşeală), sprijinul ei pentru Ernest a fost absolut esenţial pentru abilitatea lui de a crea şi de a deveni scriitorul pe care îl ştim cu toții azi. Nu ar fi reuşit fără infrastructura emoţională pe care i-a furnizat-o ea – încurajarea, dragostea, încrederea în abilităţile lui şi, timpul pe care i l-a dăruit ocupându-se de casă și de copilul lui. Nimeni nu face nimic singur.
„Vreau să aflu cum se descurcă să devină ele însele”
– Cum s-a născut pasiunea pentru scris? Aţi început, în adevăratul sens al cuvântului, de la zero… Neavând prea mulţi bani care să va ofere confortul de a sta acasă şi de a vă imagina vieţi trecute. Sunteţi chiar dumneavoastră o aventurieră, dar una pe drumul cunoaşterii.
– Ce mod frumos de a descrie această călătorie! Mulţumesc! Pasiunea de a-mi imagina vieţile altora a început când eram tânără şi o foarte avidă cititoare. Copilăria mea a fost extrem de dificilă şi cărtile mi-au dat un loc unde „să ma duc”, unde să scap de acele dificultăţi sau chiar să le transcend. Mă proiectam în alte lumi, în mintea personajelor. Aceea a fost educaţia perfectă pentru a deveni scriitoare. Sărăcia (mai târziu), dorinţa şi voinţa puternică de a schimba în mai bine circumstanţele şi de a-mi susţine familia au furnizat tensiunea necesară de a încerca şi mai mult şi de a nu renunţa niciodată. Gazul pentru flacără, dacă vreţi. Trebuia să fac ceva! Scrisul era o unealtă – marea mea iubire, dar și ieşirea mea dintr-o situaţie mai degrabă disperată. Slavă Domnului, a meritat, pentru că altfel, probabil, aş fi încă o chelneriţă de cocktail, undeva, încercând să fac extremele să se întâlnească și scriind, tot cu pasiune, desigur, pe lângă.
– Ce presupune întregul proces de documentare şi creativitate/scriitură? Aţi petrecut mii de ore citind despre acele femei, învăţând despre Paris sau Africa pe Google Earth sau compunând draft-urile, în timp ce consumaţi căni întregi de cafea la Starbucks sau vă bucuraţi de ceaiul favorit cu gheaţă, acasă, în Cleveland. Sunteţi o scriitoare foarte disciplinată: între 9.00 şi 15.00 nu există nimic care să vă oprească din a aranja ideile/poveştile în pagină.
– Procesul solicită întreaga mea atenţie în timp ce scriu o carte, pentru că există foarte multe straturi şi toate trebuie să funcţioneze, să fie coerente. Este un proces de imersiune. De scufundare. Dacă citesc, citesc pentru carte. Visez la personajele mele. Devin apropiate, ca din carnea și sângele meu, ca membrii familiei mele.
– Ce vă aşteptaţi să găsiţi exact la eroinele dumneavoastră?
– Dacă pun totul într-o coajă de nucă, ceea ce aştept de la protagonistele mele feminine este să aflu cum se descurcă să devină ele însele. Cum au mers mai departe în viaţă, cu viaţa pe care şi-au făcut-o, cum au luat deciziile pe care le-au luat pentru a încheia exact aşa cum au făcut-o. Presupun că sunt un fel de antropolog cultural şi psiholog așa cum sunt și romancieră. Îmi simt drumul mai aproape de adevărurile lor trăind în umbra lor.
– De ce este aşa de important pentru dumneavoastră să scrieţi despre femei din zilele trecute?
– Avem atât de puţine modele de femei puternice, aşa cum am spus mai devreme. Avem nevoie să vedem mai multe femei înaintea timpului lor, în aşa fel încât să putem continua făurirea propriilor noastre căi cu mult curaj şi convingere.
– V-aţi lăsa transpusă în lumea feminin-contemporană? Ce personalităţi feminine contemporane aţi alege?
– Ooh, o întrebare extraordinară! M-am întrebat deseori dacă aş scrie o poveste contemporană. Până acum nu am fot suficient de inspirată să scriu despre o femeie din zilele noastre. Asta şi pentru că cercetarea pe care am făcut-o despre trecut este aşa de interesantă şi de iluminantă, ca o lecţie de istorie foarte intimă şi foartă implicată. Să găseşti un subiect în prezent, ea ori el ar trebui să îmi stârnească imaginaţia şi să mă înveţe ceva ce nu am putut învăţa altundeva.
„Nu am făcut compromisuri şi nu am renunţat niciodată!”
– Ce aţi descoperit pe parcursul procesului de documentare? Care au fost acele întâlniri unice care v-au captivat sufletul? Vă citez din nou: „Este destinul meu să luminez vieţile acelor femei care au fost cumva uitate de istorie”. Cărţile dumneavoastră sunt o oglindă a începutului de secol 20. Amândouă eroinele şi-au trăit cea mai importantă parte a vieţii în anii ’20. A fost o coincidenţă sau am putea vorbi despre un timp fructuos ale umanităţii?
– Nu cred că este o coincidenţă că amândouă romanele mele istorice sunt centrate pe aceeaşi perioadă de timp. Sunt foarte atrasă de perioada interbelică din cauza modului în care timpul a pus în discuţie valorile noastre toate, făcându-ne să ne întrebăm de ce suntem aici şi ce înseamnă vieţile noastre, dacă doar eram gata să ne distrugem unii pe alţii. Îmi place, de asemenea, să scriu dialogurile din anii ‘20 -‘30. Nu pot explica exact de ce sau cum, dar acea perioadă pare foarte aproape şi la îndemână când scriu discursurile personajelor mele într-o scenă. Poate că am avut o viaţă trecută!
– „Zbor în jurul soarelui” are multe fane în România. Cum credeţi că arată publicul dumneavoastră de aici?
– Mă face fericită să ştiu că am o mulţime de fani în România. Nu am călătorit niciodată acolo, din păcate – nu încă! Am o prietenă foarte bună, poeta . Este o scriitoare strălucită şi, de asemenea, un spirit iute, independent, ireverenţios, o femeie ambiţioasă, înţeleaptă în experienţe, funny, sexy şi deşteaptă. Dacă fanele mele din România ar fi măcar un pic ca Mihaela, ar fi fantastic!
– Vă conectaţi foarte uşor cu poveştile trecute ale unor femei emblematice. Aţi scris „Zbor în jurul soarelui” în numai cinci luni. Calătoriţi în trecut sau aduceţi trecutul în prezent?
– Scriu foarte repede când lucrurile curg şi încet ca moartea când ele nu funcţionează. Povestea lui Marie Curie mi-a luat trei ani şi încă nu „am terminat-o” în adevăratul sens. Categoric, „călătoresc” prin propria scufundare în lumea cărţii. Devin complet obsedată, ceea ce este bine pentru scriitură, dar dificil de susţinut. Prietenii mei ştiu că absentă când intru adânc în lumea unei cărţi. Exerciţiul fuge pe fereastră. Închipuiţi-mă mâncând peste chiuvetă, îmbrăcată în pijama!
– „Zbor în jurul soarelui” va fi ecranizată. Asta îmi aduce aminte de filme precum „The Hours” sau „W.E.”… Cât de emoţionată sunteţi?
– Sunt încântată să cred că „Zbor în jurul soarelui” ar putea prinde viaţă şi ca film. Acea lume se traduce frumos în film, aşa cum am văzut şi în „Out of Africa”. Am iubit clar „The Hours” şi acela este unul dintre romanele mele favorite. Michael Cunningham este un geniu. Portretul făcut Virginiei Woolf setează standardul, în ceea ce mă priveşte, în a captura sau a „tălmăci” viaţa interioară a altei persoane.
– Aţi folosit cuvintele „jena bogaţilor” când aţi fost întrebată despre actualul dumneavoastră standard de viaţă. De-a lungul timpului aţi fost obligată să lucraţi ca pizza girl sau să aveţi trei job-uri odată ca să supravieţuiţi. Acum 10 ani, nimeni nu ar fi spus că veţi avea vreodată şansa să vă cumpăraţi un BMW. Cum vă simţiţi acum?
– Mă simt norocoasă că succesul meu ca scriitoare mi-a permis un standard bun de viaţă, peste ceea ce am avut în copilărie sau ca adult. Cu siguranţă, există mulţi, mulţi scriitori care muncesc extrem de mult şi au un talent incredibil şi care nu sunt recompensaţi financiar. În primul rând, sunt recunoscătoare şi nu voi uita niciodată că aş fi putut fi şi acum o fată care aduce pizza sau să am trei job-uri slab plătite doar ca să supravieţuiesc. Dar am şi un sentiment de mândrie că am putut să depăşesc o mulţime de obstacole în viaţa mea (şi nu doar sărăcia) graţie artei mele, graţie fiecărui lucru care mă face să mă simt eu însămi. Nu am făcut compromisuri şi nu am renunţat niciodată!
– Vă simţiţi împlinită ca artist?
– Mă simt incredibil de împlinită ca artist! Fac ceea ce îmi place cele mai multe zile la rând şi asta este un dar. Este un privilegiu.
– Este scrisul o terapie? Mama dumneavoastră a părăsit căminul pe când aveaţi patru ani şi s-a întors când aveaţi 20. La fel s-a întâmplat şi cu Beryl Markham…
– Nu sunt sigură că aş spune că scrisul este o terapie, în mod exact. Scrisul despre abandonul maternal al lui Beryl Markham a fost o modalitate de a-mi exprima propriile sentimente, categoric, şi, de asemenea, de a procesa adevăruri dificile. Nu mă simt absolvită sau vindecată de nimic pe parcursul procesului de scris, dar este un mod de a da sens vietii, vieţii la modul general: experienţa umană.
– Aveţi conversaţii imaginare cu eroinele dumneavoastră?
– De fiecare dată când te proiectezi în mintea altcuiva e o conversaţie imaginară, deci da. Toată ziua, în cele mai multe zile! Eroinele mele îmi spun tot ce ştiu despre lume şi îmi spun ce simt şi ce gândesc, înainte ca eu să ştiu asta!
– Documentarea este un fel de proces de evadare. Cum este să trăieşti în timpul altora si să te întorci după aceea? Trebuie să recunosc că m-am simţit foarte bine călătorind în Cleveland pe când citeam despre dumneavoastră. Sunt încă aici şi acolo…
– Sunt încântată să aflu cum te-ai simțit citind despre mine. Sincer, acest tip de călătorie în timp şi spatiu este unul dintre avantajele favorite ale job-ului meu. Categoric, îmi place să mă simt trasă în Parisul anilor ’20 sau în Kenya colonială prin cercetările mele şi să trăiesc în acele locuri, imaginar şi emotional, în timp ce scriu cărţi. Sunt cu siguranță mai bogată datorită acestui lucru.
– Credeţi într-o lume mai bună condusă de femei?
– Mai bună? Nu sunt sigură, dar este, cu siguranţă, mai mult decât momentul ca femeile să deţină mai multe poziţii de putere. S-ar putea s-o aflăm curând cu Hillary Clinton. Şi, dacă mă întrebaţi, da, sunt de partea ei!
Versiunea în engleză
– You have selected historical female characters – such as Hadley Richardson, Hemingway’s first wife, and Beryl Markham, the first woman to fly solo across the Atlantic from east to west. They are a type of Amazonian people still keeping their womanhood. Between Eva and Lilith, you actually chose the dark and the strong side of the female pattern, the ones having the most resources. Why are you looking for these kinds of personalities?
– I love thinking that my characters are like Amazonian women. Thanks for the intriguing analogy! I suppose I’m interested in human nature in general, and think that the more intense certain junctures are in a given life–the break-up of a marriage, say, or maternal abandonment–the greater the force that gets exerted on the personality. Intensity and drama make for good story, and more interesting and memorable characters. It’s also true, though, that I’m fascinated by women’s stories and women’s lives. The bolder and more dramatic, the better. If I’m fascinated, the odds are greater that my readers will be too, but I always follow my own interests and instincts first.
– There have been many months from your life dedicated to Marie Curie as well. Yet you closed the draft having her name as a title with an emphatic “No!”. Why Beryl Markham instead of Marie Curie eventually?
– I would still like to think I’ll finish and publish the Marie Curie book one day. Her life is such an inspiration, and her story is a wonderful one. I simply never found the right voice for the book, or the level of emotional connection that helps me, the writer, disappear into the character and the world. I don’t know what mysterious forces are at work in that ability to connect. It seems a bit mystical, actually, when it happens, but the moment I began to read Markham’s memoir, West With the Night, something took hold of my imagination and wouldn’t let go. It felt like I had no choice but to write the book.
– Do you find similarities between your personality and your heroines’ personalities? If “yes”, would you please mention what are those?
– Certainly there are similarities, and I always write myself into any book, giving characters my experiences and feelings. I think that’s true for all writers. To be more specific, though, Hadley and I had the similar childhood experience of living our lives in the world of books and stories. She was quiet and rather alienated as a girl, because of the trauma of her father’s suicide. I identify with her for that reason, and in a few other ways, such as the way–for a time–she let herself be subsumed by Ernest and by her marriage. She lost herself in love. She started to forget who she was and what she wanted apart from the man she loved. Obsession!! I think most women have felt that kind of love, and I most definitely have–before I came to my senses, thank goodness!
– Before interviewing, as a journalist, I had to make a serious documentation regarding your work, your private life, your look, etc. You say that you connect yourself with your characters via documentation and further on via writing. I do the same with you: I connect with you. We have something very important in common: the passion for writing and telling stories about others. Do you consider that women are in deep need of connecting with each other and learning from each other?
– Thanks for taking the time to get to know me through your research. I most definitely shows in your questions. I very much think that women search for connection. It’s who we are, at bottom, and how we work. Relationally. Collaboratively. We’re looking for friends and confidants, for support, for a mirror into our own lives and experiences. I also think we’re looking for mentors, other women who can show us a way forward, beyond the obstacles we see before us, and the ones we seem to construct for ourselves. We need each other profoundly.
– Why are you not choosing male characters as well?
– I enjoy writing and exploring male characters. Ernest is a completely fascinating character, and The Paris Wife is as much a study of him, through Hadley’s eyes, as it is a study of Hadley. Denys Finch-Hatton is also wildly interesting to me, particularly in relation to the two women, Beryl and Karen Blixen, who love and pursue him. But it’s true that I haven’t chosen a male character as a principal point of view, and I think that’s because as a woman I’m more drawn to the female experience and vantage point. Write what you know, as they say.
– You write books about women of the vanguard. I quote you: “She was a bad-ass. She made women uncomfortable. She made men uncomfortable. That’s the definition of an iconoclast.”(about Beryl Markham). We are all still living in a patriarchal society. With the exception of a few names/models such as Hillary Clinton or Angela Merkel, generally speaking the rest of us are slighted. You come up with new feminine models. You are a model for many women worldwide. How is it for you to be a woman nowadays?
– You’re right that there are too few models of women at the vanguard, pushing through the glass ceiling, and staking their claim in a world still mostly dominated and run by men. We need those models, rare as they are, to light the way–which is why it feels important, and like a feminist act, to illuminate the accomplishments of someone like Beryl. And of Hadley, too, in her own way; her life was unfairly eclipsed by Ernest’s, but she has her own story to tell.
Being a woman in my profession, I can’t help but notice the way my ambition gets challenged–and my priorities, too. Often I’m asked by readers, in a Q&A section of an event, where my children are. Even “modern” women can sometimes be caught up in the unbalanced paradigm that a woman’s place is in the home, and that if she’s not there, something must be wrong, or lost. That her priorities aren’t straight. I can bet you that male writers on book tour never get asked where their children are. I’ll also bet they never get asked (over and over) how they balance their career and family life. It’s simply assumed that a man can privilege his career–even that he should.
– There are many women behind men’s successes. There are mothers, sisters or women in love silently outlining men’s glory. What are the special qualities of all those women, in your opinion?
– If we’re going to use Hadley Richardson as an example of “the woman behind the man,” (and she’s a great specimen, make no mistake), her support of Ernest was absolutely essential to his ability create and becoming the writer we know today. He couldn’t have done it without the emotional infrastructure she provided–the encouragement, the love, the belief in his abilities, and the time she freed up for him by running their home and mothering his child. No one does anything alone.
– How was your passion for writing born? You started, in the true sense of word, from zero…Not having too much money in order to offer you the comfort of staying home and imaging past tense lives. You are an adventurer on the road of knowledge yourself.
– What a beautiful way of putting that journey. Thank you! My passion for imagining others’ lives started when I was a young and very avid reader. My childhood was extremely difficult, and books gave me a place to “go” to escape those difficulties, or even, I would say, transcend them. I projected myself into other worlds, into the minds of characters. That was the perfect education for becoming a writer. Poverty (later) and the strong desire and will to change and better my circumstances, and provide for my family, provided the tension to try harder and never give up: the gas to the flame, if you will. I had to do something. Writing was a tool–my great love, but also my way out of a rather desperate situation. Thank goodness it paid off, because I would probably still be a cocktail waitress somewhere, trying to make ends meet and writing, still passionately, of course, on the side.
– What does the entire process of documentation and creativity/writing involve? You have spent thousands of hours reading about those women, learning about Paris or Africa on Google Earth or conceiving the drafts while having cups of coffee at Starbucks or enjoying your favorite iced teas at your home, in Cleveland. You are a very driven writer: in between 9.00 a.m. and 3 p.m., there’s nothing to stop you from arranging ideas/stories on paper.
– The process demands my complete attention for the time I’m writing the book because there are so many layers, and they all have to work, and to cohere. It’s a process of immersion. Submersion. If I’m reading, I’m reading for the book. I dream about my characters. They become flesh and blood for me, like members of my family.
– What are you exactly expecting to find out from your heroines?
– If I was going to put it in a nutshell, what I’m trying to find out from my female protagonists is how they managed to become themselves. How they went on to the live the specific lives they did, make the choices they did, to end up exactly as they did. I suppose I’m sort of a cultural anthropologist and psychologist as well as a novelist. I’m feeling my way closer to their truths by living in their shadows.
– Why is it so important to you to write about women from the past days?
We have so few role models for strong women, as I said earlier. We need to see more women ahead of their time, so we can keep forging our own paths with courage and conviction.
– Would you also let yourself transported in contemporary women’s world? What contemporary female personalities would you choose?
– Ooh, wonderful question. I’ve often wondered if I would write a contemporary story. So far I haven’t been sufficiently inspired to write about a woman now. I think that’s because the research I do about the past is so interesting and illuminating, like a very intimate and very involved history lesson. To find a subject in the present, he or she would have to trigger my imagination, and teach me something I couldn’t learn elsewhere.
– What have you discovered during the documentation process? Which were those unique encounters that captured your soul? I will quote you again: “It is my faith to illuminate the lives of these women that have been somehow forgotten by history”. Your books are a mirror of the ‘20 history. Both of your characters lived their most important part of life during the 20’s. Was it a coincidence or could we talk about fruitful times for humanity?
– I don’t think it’s a coincidence that both of my historical novels are set in the same time period. I’m very drawn to the period between World War I and II because of the way that time threw into question all our values, making us wonder why we were here, and what our lives meant, if we were just going to destroy each other. I also really like writing dialogue in the 20’s and 30’s. I can’t properly explain why or how, but that time period feels very close and available when I’m writing speech for my characters in a scene. Perhaps I had a past life!
– “Circling the sun” has many fans, female fans, in Romania. How do you think your public here looks like?
– It makes me so happy to know I have lots of fans in Romania. I’ve never traveled there, unfortunately–not yet! I do have one good Romanian friend, the poet, Mihaela Moscaliuc. She’s a brilliant writer, and also a firecracker–spirited and independent, irreverent, ambitious, wise in experience, funny, sexy, smart. If my female Romanian fans are even a little like Mihaela, that would be fantastic.
– Would you consider to write about Romanian female models as well? I will give you few names: Queen Mary, Martha Bibescu, Maria Tanase or Elisabeta Rizea…
– I love hearing suggestions for subjects. Thank you. I’m googling them now!!
– Why is it so important to you to write about these women? You connect very easily with the past stories of emblematic women. You wrote “Circling the sun” in just 5 months. Do you travel to the past or do you bring the past into the present?
– I write very quickly when things are working, and as slow as death when they’re not. The Marie Curie novel took three years, and I still didn’t truly “finish.” I definitely “travel” by submerging myself in the world of the book. I get completely obsessed, which great for the writing, but difficult to sustain. My friends know that I’m sort of missing in action when I’m deep in a book. Exercise goes out the window, too. Picture me eating over the sink in my pajamas!
– Circling the sun” will be screened very soon. That reminds me of other famous movies such as “The Hours” or “W.E.”… How excited are you? 🙂
– I’m thrilled to think that Circling the Sun might get to live as a film as well. That world translates beautifully on film, as we saw in Out of Africa. I absolutely loved The Hours, and that’s one of my favorite novels as well. Michael Cunningham is a genius. His portrayal of Virginia Woolf set the bar, as far as I’m concerned, for truly capturing or “translating” the inner life of another.
– You used the words “embarrassment of riches” when you were asked about your actual standard of living. During the time you were forced to work as a pizza girl or to have three jobs in a row in order to survive. (Ce s-a intamplat during that time? Poate during that time?) Ten years ago, no man would have said that you could ever have the chance of buying an expensive BMW in your 50s. How do you feel now?
– I feel lucky that my success as a writer has afforded me a standard of living well above where I was for most of my childhood and adulthood. Certainly there are lots and lots of writers who work extremely hard and have incredible talent who aren’t rewarded financially. So first, I am grateful, and never forget that I could still very easily be a pizza delivery girl or have three low paying jobs just to survive. But I also feel a sense of pride that I was able to overcome a lot of obstacles in my life (and not just poverty) through my art, through the very thing that makes me feel most like myself. I never sold out, and I never gave up.
– Do you feel fully fulfilled as an artist?
– I feel incredibly fulfilled as an artist. I get to do what I love most days, and that’s a gift. A privilege.
– Is writing a therapy for you? Your mother left home when you were 4 and came back when you were 20. It happened the same with Beryl Markham…
– I’m not sure I would say writing is therapy, exactly. Writing about Beryl Markham’s maternal abandonment was a way of expressing my own feelings, definitely, and also of processing difficult truths. I don’t feel absolved or cured of anything through the writing process, but it is a way of making sense of my life, and of life in general: the human experience.
– Do you have imaginary conversations with your heroines? If yes what are you talking about? What do they tell you?
– Every act of projecting yourself into the mind of another is an imaginary conversation, so yes. All day, most days! My heroines tell me everything I know about the world, and also tell me what I’m feeling and thinking before I even know it!
– Documentation is a kind of evading process. How is it to live in other times and to come back afterwards? I must admit i felt really good traveling to Cleveland while reading about you. I am still here and there…
– I’m delighted to know you felt you were living in Cleveland when reading about my life. Honestly, this kind of time-and-space travel is one of my favorite perks of my job. I absolutely love feeling myself pulled into 1920’s Paris, say, or Colonial Kenya through my research, and to live in those places, imaginatively and emotionally, for years while I’m writing the books. I’m sure I’m the richer for it.
– Do you believe in a better world ruled by women? If yes why?
– Better? I’m not sure, but it’s certainly more than time that women held more positions of power. We may find out soon enough with Hillary Clinton. And if you’re asking, yes, I’m with her!
– Thank you!
– THANK YOU!!
Citiţi şi
Un bărbat, două femei și mai mulți copii
Despre dragoste și bărbați, fără crize de emancipare
„În mine trebuie să creez pe cineva care să înțeleagă — Clarice Lispector
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
