AUTOR – cel mai mare târg internațional de bijuterie contemporană

17 March 2016

Pe 16 și 17 aprilie, la Grand Hotel du Boulevard (Bulevardul Elisabeta, nr. 21, colț cu Calea Victoriei, București), va avea loc a 15-a ediție AUTOR – #theFwordEdition, acesta fiind cel mai mare Târg internațional de bijuterie contemporană din Sud-Estul Europei. Timp de mai bine de şapte ani, AUTOR a adus în România sute de artiști din toată lumea și zeci de mii de iubitori de artă, iar anul acesta și-au înscris colecțiile peste 150 de participanți de pe cinci continente şi 26 de ţări: Argentina, Belgia, Brazilia, Bulgaria, Columbia, Coreea De Sud, Cipru, Danemarca, Finlanda, Franța, Germania, Grecia, Hong Kong, Israel, Italia, Letonia, Marea Britanie, Norvegia, Portugalia, România, Slovenia, Spania, Statele Unite, Turcia.

Timp de două zile, în atmosfera interbelică a recent renovatului Grand Hotel du Boulevard, sunt așteptați peste 3.000 de colecționari de bijuterie de autor. Acum 140 de ani, aceleași saloane ample găzduiau o prestigioasă expoziţie cu picturi din colecţiile lui Carol I, Mihail Kogălniceanu, Gh. Grigore Cantacuzino, Theodor Aman sau Carol Popp de Szathmary.

Lumile ​Fantastice ale designerilor de bijuterie contemporană F​uzionează astfel la AUTOR, într­un univers ​F​antezist și, totodată, ​Firesc.

AUTOR 2016 #theFwordEdition

Timp de două zile, în atmosfera interbelică a recent renovatului Grand Hotel du Boulevard, sunt așteptați peste 3.000 de colecționari de bijuterie de autor. Acum 140 de ani, aceleași saloane ample găzduiau o prestigioasă expoziţie cu picturi din colecţiile lui Carol I, Mihail Kogălniceanu, Gh. Grigore Cantacuzino, Theodor Aman sau Carol Popp de Szathmary. Eliza Yokina, co­Fondatoare a biroului de arhitectură SYAA, semnează punerea în spațiu pentru aceasta cea de­a 15­a ediție a târgului.

AUTORii colecțiilor care au ​Fascinat și au ​F​ermecat juriul vor Fi premiați în cadrul târgului internațional de bijuterie contemporană de la București. Iată care sunt premiile care vor Fi acordate la ​F​inalul ediției din 2016:

AAA (Autor Awesome Award) ­ premiul constă într­o bursă de trei luni la cea mai prestigioasă​școală de bijuterie contemporană din F​​lorența – Alchimia.
Premiul Assamblage​ – câștigătorul va ​Fi premiat cu un curs de bijuterie oFerit de singura ​școală privată din București.
Premiul ELLE​ ­ designerul va Fi promovat în paginile celei mai vandute reviste de F​​ashion din România.
Premiul Krama Institute ­ ​F​ericitul câ​știgător va Fi premiat cu un curs ​de bijuterie la institutul de​bijuterie Krama, din Atena.
Premiul Joya Barcelona ­ o​Feră câștigătorului participarea gratuită la ediția din octombrie 2016 a târgului, în Spania.
Premiul Publicului​ ­ designerul ​F​avorit al iubitorilor de bijuterile contemporană care vor trece pragul târgului va primi Premiul Publicului și va participa automat la următoarea ediție AUTOR.
Premiul Molecule­F​ ­ inițiat la ediția 2016 a târgului, troF​​eul oF​​erit de Molecule­F​​, proiect dedicat designului românesc, vine la pachet cu promovarea câștigătorului atât online, pe Molecule­​F.​com, cât și oFF​line, în magazinul Molecule­F​​ din Promenada.

AUTOR 2016 vine și cu un nou număr al Autor Magazine (#3) ­ the Wanderlust Issue. Lansată la cea de­a X-a ediție a târgului, Autor Magazine este prima revistă de bijuterie contemporană din România și singura de acest gen din Europa de Est, care explorează subiecte legate de creația de bijuterie contemporană în relație cu corpul uman.

Târgul internațional de bijuterie contemporană AUTOR este o platformă dinamică ce promovează creația de bijuterie contemporană, susține constant dialogul între designerii de bijuterie și publicurile acestora, și un târg anual ce aduce în același spațiu iubitorii de bijuterie: consumatori, pasionați, colecționari, galerii, distribuitori și presă de specialitate.



Citiţi şi

Alegem Europa sau ieșim din civilizație

Album de familie româno-britanic

Comicul ca virtute printre români

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro