Urmărind zilele acestea articolele şi relatările despre situaţia din Grecia, cu opinii bulversante, pe de-o parte unii acuzând puturoşenia, căpoşenia şi necinstea grecilor, de a nu-şi plăti datoriile cum ar face nişte oameni civilizaţi, pe de altă parte alţii cu argumente opuse, respectiv că aceste datorii nu au fost contractate cu bonitate şi nu justifică dictatul economic asupra unei ţări, am intrat pe un site „National Debt Clock” pentru a vedea dacă grecii sunt realmente datornicii şi rău platnicii omenirii.
Prima constatare pe care am făcut-o a fost aceea că toate ţările lumii au datorii. Nu am găsit nici una care să nu aibă datorii de sute de miliarde. Sincer, mă aşteptam să fie măcar una, ca la jocul de Monopoly în care, la un moment dat unul câştigă toţi banii, casele şi hotelurile celorlalţi, care îi sunt datori. Pe plan mondial nu este aşa – toate ţările au pierdut acest joc planetar şi, dacă creditorii nu or fi marţieni, probabil că de fapt sunt acei sub unu la mie din populaţia pământului, a căror nume nu le ştim şi care sunt de fapt stăpânii lumii.
Mi-am făcut timp şi am ales 38 de ţări relevante (ca populaţie, nivel economic, proximitate de noi, interes, etc) şi le-am calculat în Excel datoria/cap de locuitor. Aşteptându-mă să îi văd pe greci în frunte. Nope. În frunte, din selecţia mea este Luxemburg (122.200 USD/cap locuitor). Urmează : Norvegia (101.347), Elveţia (77.805), Australia, Danemarca, SUA (54.363), Singapore, Canada, Austria, Suedia, Belgia, UK, Franţa, Olanda, Japonia, Germania, Noua Zeelandă, Israel, Italia, Spania, Coreea de Sud, Slovenia, Portugalia, Cehia şi abia pe locul 25 (dintr-o selecţie arbitrară făcută de mine), Grecia cu 17.492 USD/cap grec. După ei Rusia, Ungaria, Polonia, Brazilia, Turcia, Mexic. Abia apoi noi şi colegii bulgari suntem pe la urmă cu 9.432 respectiv 6.781 USD/cap de balcanic. Ultimii sunt Africa de Sud, India, Pakistan şi China. Deci se impun câteva constatări rezultând din interpretarea unor cifre simplu de aflat.
Bunăstarea unei naţiuni este direct proporţională cu îndatorarea. A fi strângător, a fugi de datorii te bulgarizează, românizează sau indianizează. Pe de altă parte toate ţările cu statut de ţări avansate şi societăţi invidiate au datorii colosale, fără ca asta să deranjeze pare-se pe cineva. Austeritatea programată de alde FMI e pentru boi ca noi, nu pentru finuţi ca luxemburghezii, francezii, nemţii şi ceilalţi. Datorii de 2,3,4 sau 6 ori mai mari decât ale Greciei nu deranjează; ce deranjează este doar atitudinea Greciei de a chestiona la nivel popular şi oficial semnificaţia, bonitatea şi moralitatea existenţei unei astfel de datorii uriaşe pe pământ.
Ca şi grecului, şi mie mi se pare că partea mea, cei 9.432 de dolari pe care îi datorez instituţiilor financiare mondiale nu s-au făcut cu acordul, dorinţa şi în favoarea mea şi aş dori să anunţ pe această cale că, la returnarea lor, pe mine să nu se conteze. La nivel individual nu prea poţi trăi multă vreme în deficit şi datorie. La nivel de ţări pare că nu se poate trăi fără deficit şi datorie. Cu cât mai mare, cu atât mai bine.
Nu sunt specialist în economie. Oricum eu nu cred că există realmente specialişti în economie cât oameni care au învăţat jargonul de specialitate şi care tot trăncănesc vrute şi nevrute, fără implicaţii practice prea mari. Dar nespecialist cum sunt, nu pot să îmi reprezint cum vine asta, cum şi pe ce bază se poate crea această îndatorare perpetuă şi accelerată, până unde poate fi ea susţinută şi prin ce, când şi cum va fi compensată.
În al doilea rând, conspiraţionist sau neconspiraţionist, cine deţine de fapt toate aceste creanţe? Care sunt proprietarii trilioanelor de dolari datorate de toate ţările lumii? Că, dacă i-aş şti, zău că m-aş ruga de unul din ei să îmi dea şi mie, nerambursabil fireşte, vreo câteva zeci de mii de dolari. Că are de unde.
În ultimul rând în numele cărei logici şi moralităţi această situaţie trebuie să continue?
Din două, una:
– ori ne-am întins cu toţii prea mult şi avem un stil de viaţă nesusţinut şi nesustenibil, practic trăim pe o datorie pe care cândva nu o vom mai putea plăti, fapt ce ar trebui să justifice o reducere programată şi o dimensionare a cheltuielilor, preferabilă unui crah de tipul celui care se pregăteşte în Grecia,
– ori toate acestea sunt doar praf în ochi şi cifre pe nişte bucăţi de hârtie şi terminale de calculator, prin care o elită necunoscută şi intangibilă ne conduce pe toţi, nu cu biciul şi jugul ca acum 500 de ani, ci prin credite, bugete şi dobânzi imposibil de plătit.
Citiţi şi
Stilul de viață Friluftsliv și câteva imaginare expresii norvegiene pentru stări reale (UMOR!)
Despre clădirile sănătoase ale viitorului apropiat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
