E frumos că s-au învârtoșat românii, că – gata, ajunge! Tocmai cu furtul ăsta al căciulii dacice de aur de la un muzeu oarecare din Olanda (oarecare, dar superior muzeului naționale de istorie al românilor, care e sublim, atât că, tradițional, lipsește). Totul până la coiful de la Coțofenești și brățările dacice! Păi, ce facem aici?!
Dar s-au mai furat lucruri de la noi. De pildă, speranța. Personal, n-am mai avut o speranță referitoare la România de douăzeci de ani. O frumoasă, înduioșătoare naivitate la vremea ei.
Țin minte: era 2005, pe vremea lui Băsescu, eram și mai tânăr, trecusem de douăzeci de ani, dar nu cu mult. Mi se părea că poate-poate, ca lui Dan Spătaru, în șlagăr.
Evident, n-a fost cazul. De atunci n-am mai experimentat niciodată iluzia cu privire la țara noastră și minunații săi conducători, dar nici cu privire la minunatul său popor.
Uite că, totuși, nici nu mai știu cine mi-a ciordit-o. Parcă Videanu, zis Bulă, zis Bordură. Așa a fost să fie.
S-au tot furat: fabrici, flota, păduri și atâtea resurse naturale, bănci, economiile de-o viață ale românilor predispuși să se uite în gura escrocilor, șansele la educație pentru toți, șansele la un sistem de sănătate decent, de secolul XXI, nu de evul mediu timpuriu (dacă ai noroc și treci de comuna primitivă și nu – te – naști pe câmp, animalier).
Coabitarea românilor cu hoții a fost blândă, n-au fost probleme deosebite. Pe hoții mici și mijlocii i-au disprețuit, pe cei olecuță mai mari i-au pus să-i conducă. Pe cei mari i-au lăsat la pădure.
L-ați și uitat pe domnul Dragnea? Nu e frumos. L-ați uitat pe domnul Năstase? Vai! Cu aerul său sfătos de Zâna Măseluță la menopauză, moștenitorul mătușii Tamara s-a îmbogățit trudindu-se pentru țară până a căzut pe cameră ca borfașii de rând, mai mare rușinea, să-ți tragi un glonț în gușă și mai multe nu.
Ați și uitat-o pe Nuți Udrea? Chiar așa, are foehn la Târgșor, madam? Tot normal? Parcă văd că i-ați și uitat pe Vîntu, Vanghelie și Mazăre, of, cum trece gloria infractorilor de altădată…
Nu există sat, oraș, municipiu, județ și regiune în România să nu-și fi cunoscut hoții ei de glorie, cum nu există jaf mai acătării care să nu se fi făcut sub oblăduirea pădurii noastre.
Dar totul până la coiful dacic! Gata, de mâine spunem stop corupției, trecem la fără penali în funcții publice, te pomenești că ne apucăm și de justiție, iese din adormire Direcția Națională Anticorupție și se convertește Nuțu Cămătaru la budism, să fie pace în lume, nu mai merge și așa.
Desigur, există și varianta ca atenția publică asupra îndrăgitului coif să se stingă cu prima celebritate vlahă care parchează neregulamentar sau cu prima ediție din noua insulă a cine știe cărei iubiri și iar se duce aurul dacic pe apa zâmbetului…
Ghinion!, cum ar zice și președintele Iohannis, dacă ar mai avea harul vorbirii articulate.
Pe Andrei îl găsiți cu totul aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy!
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Să mă prezint, sunt fosta soție a lui Petru (cutia cu surprize)
Alegem Europa sau ieșim din civilizație
Unde ne sunt oamenii sănătoși la cap și la inimă?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.