Precum în celebrul refren din muzica pop a celor de la Abba – „When All Is Said And Done” – regizorul Joachim Lafosse (Our Children/À perdre la raison) revine, odată cu L’économie du couple/After Love, la o îndrăzneață analiză a relațiilor moderne. În momentul în care criza economică afectează viața sentimentală, realizatorul belgian pigmentează „adevărul din spatele ușilor închise” cu scene captivante, chiar dacă există riscul ca filmul său să poată fi comparat cu documentarele sau chiar cu serialele de televiziune (cu un public-țintă preponderent feminin). Cineastul orchestrează, cu măiestrie, dialogurile atent șlefuite, încărcate cu forța veridicității și fandează printr-un trecut amoros vivace, dar nemotivant într-un prezent auster. Deși a plonjat în micro-universul unui cuplu oarecare, efectul sociologic din L’économie du couple nu estompează latura emoțională.
După cincisprezece ani de viață în comun, Marie (Bérénice Bejo) și Boris (Cédric Kahn) se află în pragul despărțirii. În timp ce Marie este cea care a cumpărat casa în care locuiesc dimpreună cu cele două fiice (Jade și Margaux), Boris este cel care a renovat-o, dar acum nu-și poate permite să se mute în altă parte până când locuința nu se va vinde. Faptul că Marie a cumpărat casa, iar Boris a renovat-o complet duce la creșterea valorii ei pe piața imobiliară. Fără să ajungă la vreun consens, privind partajarea bunurilor comune, în cel mai scurt timp, ei ajung într-un impas în care toate frustrările, resentimentele și supărările încep să se amestece cu sentimentele de dragoste din trecut. Volens nolens, se văd nevoiți să coabiteze.
Iată cum o locuință iscă drame familiale și scotocește printre dedesubturile vieții de cuplu din lumea actuală. Joachim Lafosse precipită despărțirea și prezintă micile drame cotidiene și dezacordurile insurmontabile. Banul este cel care declanșează conflictul: banul pe care el nu îl mai câștigă, cel pe care ea trebuie să îl cheltuiască pentru a asigura traiul confortabil a patru persoane, banul de care el are nevoie pentru a se muta în altă casă. Situația este similară cu cea din clasicul Who’s Afraid of Virginia Woolf? Întâlnim aceeași dibăcie a cineastului care procedează precum un coregraf între cele două personaje prizoniere ale aceluiași spațiu, incapabile de a părăsi locul. Scenariul a fost redactat „la patru mâni”: Mazarine Pingeot și Fanny Burdino, dar și de Joachim Lafosse și Thomas Van Zuylen.
Pătrundem direct în cotidianul lui Marie și-al lui Boris. Ea este o burgheză energică și foarte bine organizată, dar cam rigidă, el aparținuse unui mediu mai modest, apoi se afirmase în domeniul antreprenoriatului din construcții, dar acum pare șovăielnic. Lafosse realizează un tablou menit să evidențieze tipul de relații care se stabilesc între personanele care suferă, în tăcere, de complexul de inferioritate, dar folosindu-se de meschinării, maschează, până în punctul în care totul explodează în… reproșuri. Disputele cotidiene devin de nesuferit, Marie nu mai suportă atitudinea imatură și dezagreabilă a fostului partener, câtă vreme Boris nu o poate ierta că îl abandonează. Marie cumpărase și decorase singură locuința, de aceea îi oferă doar un sfert din valoarea imobilului, deși el pretindea jumătate fiindcă o renovase.
Totuși, nu de mult, cei doi se iubiseră și trăiseră multe momente fericite, mai ales că aveau împreună cele două gemene îndrăgite. Acum, trebuie să facă față situației nou create și să se suporte reciproc, de dragul copilelor și al părții luminoase din trecut. El se vede „exilat” într-o cămăruță precum un sărăntoc (așa se considerase mereu), iar ea îi tot lansa reproșuri pe seama neputinței lui de-a face față crizei financiare. Ranchiuna din prezent nu se mai putea hrăni doar cu pasiunea din trecut. Camera de filmare îi însoțește permanent pe eroi, surprinde și subliniază erorile, dezordinea din unele gesturi devenite obsesive sau repetitive. Pe fundalul unei trame sociale, cineastul preferă să disece conflicutul, simbolizat aici de bani, fără pathos, cu o minuțioasă răceală. În fond, tot banii reprezintă și catalizatorul frustrărilor, din păcate, răsfrânte asupra copiilor. Mereu fluidă, regia reflectă net strania atmosferă din acel cămin (bizara cină la care Boris nu fusese invitat și se vede nevoit să aleagă între a rezista sau a ceda, dar și formidabilul dans dimpreună cu gemenele pe melodia Bella/Maître Gims). Lafosse demonstrează că, adesea, banii nu reprezintă altceva decât un simptom al unei crize profunde. Personajele de pe ecran sunt atât de preocupate de aspectul pecuniar, încât uită de soarta și de echilibrul necesar celor două fetițe. Filmul sondează profunzimile din intimitatea cuplului de adulți aflați într-un spațiu transformat în zonă de conflict (Marie:„Tu as tes jours, j’ai mes jours. Respecte-les”). Exită numeroase scene de tandrețe între tensiuni, iar gemenele fac suportabile unele imagini mai dure, deși micuțelor le este imposibil să aleagă între cei doi părinți. Sobră și decorată cu rafinament, casa devine un personaj în sine – martorul tăcut al tutror evenimentelor (acțiunea se derulează mereu între bucătărie, sufragerie și baie, dormitorul părinților devine cvasi-inaccesibil, simbol al unui trecut de mult apus).
Într-o complexitate, această alchimie permite o permanentă re-echilibrare între cele două părți – Marie și Boris – exasperați, dar emoționanți. Va fi nevoie doar de lege ca să re-stabilească serenitatea în acest „mic infern”. Filmul nu impune viziunea concretă a unuia sau a celuilalt, totul capătă infinite nuanțe într-o permanentă dinamică (Are dreptul Marie să decidă singură? Boris este copleșit de o ierarhizare socială strâmbă sau e doar un profitor ?). Economie du couple răscolește conștiințe, impresionează și pune spectatorul pe gânduri; mobilizează energii.
Regia: Joachim Lafosse
Scenariul: Joachim Lafosse, Fanny Burdino, Mazarine Pingeot și Thomas van Zuylen
Imaginea: Jean-François Hensgens
Montajul: Yann Dedet
Muzica: Prélude en si mineur, extras din Clavier bien tempéré de Jean-Sébastien Bach; Maître Gims (Bella)
Decorurile: Olivier Radot
Costumele: Pascaline Chavanne
Distribuția:
Bérénice Bejo – Marie
Cédric Kahn – Boris
Jade Soentjens și Margaux Soentjens : Jade et Margaux, fetițele lui Marie și Boris
Marthe Keller – Christine, mama lui Marie
Pascal Rogard – un amic al tatălui lui Marie
Durata: 1h40min.
Premii, nominalizări, participări la festivaluri:
2016: Premiul André Cavens
2016: Marele Premiu al Juriului, Festivalul de Film din Philadelphia
Selecționat la categoria Cel mai Bun Film, Munchen (Filmfest München), 2016
Selecționat la secțiunea Quinzaine des réalisateurs, Cannes 2016
2017: Magritte du cinema – Nominalizat la:
- Cel mai bun scenariu/adaptare;
- Cel mai bun Film;
- Cea mai bună speranță feminină pentru gemenele Jade și Margaux Soentjens.
Citiţi şi
Povestea pantofilor portocalii
Sunt despărțită de o lună, după o relație de patru ani
Oare atât merit? Câteva cuvinte îngrămădite pe o foaie A4, ruptă neglijent de la jumătate?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
