De ce ne golim de sentimente şi ne umplem cu prea mult sine? Văd tot mai puţini oameni disponibili emoţional. Dramele sau traumele prin care am trecut şi ne-au tăiat în carne vie iar apoi ne-au fost presărate cu sare de mare pe rana deschisă, ne fac cu siguranţă mai puternici. Puterea aceasta vine însă tot timpul cu un preţ. Inevitabil în momentul în care ne ridicăm de la Pământ, ne ridicăm cu greu, dar mai uşori. Mai uşori de noi, mai plini de gol.
E foarte uşor să ne lăsăm pradă unei false evoluţii personale şi să ne considerăm puternici pentru simplul fapt că putem să programăm ce şi cât să simţim. Nu este cel mai uşor să ne programăm mintea, dar vă spun eu că nu este nici imposibil. Mai ales dacă în mod intenţionat şi deliberat ne păstrăm garda sus, e chiar uşor să nu fim vulnerabili. E uşor să ne autosugestionăm că noi chiar nu avem niciodată dorinţa de a avea pe cineva alături, când defapt sufletul ne tânjeşte după un gest de iubire din partea cuiva drag. E bine să poţi fi singur şi fericit, dar e şi mai bine să fii fericit alături de cineva.
Ce este totuşi cu adevărat puterea? Eu cred ca puterea repezintă tocmai curajul de a fi vulnerabil în faţa cuiva – asta ne face cu adevărat puternici. Să te dezbraci chiar şi fizic în faţa cuiva este un act de curaj, darămite să te dezbraci de sentimente, să ai forţa să fii tu, sa nu îţi fie teamă de cum te va percepe celălalt. Aici începe cu adevărat găsirea de sine şi adevăratul drum spre tine. Abia când nu mai pui bariere încununate de stereotipuri, poţi afirma că eşti bine cu tine. Atâta timp cât simţi constant nevoia să demonstrezi ceva, să vadă altcineva că tu poţi şi că tu eşti, nu prea ai cum să mergi pe drumul bun. Drumul bun nu e despre alţii, ci e despre tine. Şi atunci când este despre tine, nu îţi mai faci probleme dacă ea sau el vede că ai sentimente, şi că poate reacţionează altfel decât cum te aştepţi tu. Nu te mai deranjează deloc că s-ar putea să “profite” de sentimentele tale. Pentru că tu ştii exact cine şi ce eşti. Şi mai ştii că sentimentele tale sunt despre tine.
Eu, personal, simt că tot mai mult ne pragmatizăm, tot mai puţin ne emoţionăm, tot mai mult zicem că suntem bine şi atunci când nu suntem. Mergem spre un fel de robotizare în masă (da, şi eu fac uneori parte din aceeaşi categorie). Am analizat mult de ce fac eu asta. Răspunsul e stupid de simplu. Sentimentele reale inevitabil îţi aduc o sensibilitate mai mare şi ai şanse mari să experimentezi la un moment dat suferinţa. Iar nouă, oamenilor, nu ne place să suferim. O rană o tratăm cu alifii, dar un suflet rănit e mult mai greu de vindecat.
Cred ca nu degeaba inima e acoperită de coaste – eu le văd ca pe nişte gratii care în primul rând o protejează şi nu o lasă să fie direct expusă. Inima e sensibilă, şi are nevoie să fie protejată de anumite “bariere”. Coastele sunt ca nişte gratii care sunt acolo să îţi amintească constant că există riscul ca inima să evadeze. Ce crezi că s-ar întâmpla dacă ţi-ar evada inima din piept şi ar ieşi de tot afară?
Noi, oamenii, preluăm tot mai mult starea asta de robotizare în masă doar pentru că avem impresia că aşa suntem în siguranţă şi pentru că ne este mult mai simplu să avem noi puterea de a controla. Aţi observat, de exemplu, că atunci când vă indrăgostiţi vă pierdeţi mare parte din putere? E singurul moment când se face un transfer involuntar de putere. Şi în afară de un zâmbet tâmp pe faţă, nu mai prea eşti în stare să exprimi sau să faci nimic. Că oricum e totul roz şi perfect. Se face transferul de putere, şi tu dai cheia de la gratii celuilalt. Îi dai voie să le închidă sau să deschidă după bunul plac. Vor fi clar mulţi care doar vor uza uşa, fără să îi facă şi o mentenanţă periodică. Însă asta este despre ei, nu este despre tine.
Ce facem cu inima? O ţinem în cuşcă sau îi punem măcar o zgardă să mai zburde şi ea liberă pe câmp? Sărim cu paraşuta sau luăm tancul?
Cea mai importantă frază pe care o poţi lansa în Univers este “Eu sunt…” (aici se completează de către voi). Cu acestă frază vă stabiliţi practic existenţa.
Eu sunt IUBIRE. Tu, ce eşti?
Guest post by Dana
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format word, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Să ne mai lăsăm și duși de val…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
