Azi facem totul pe fugă… Și, cum trebuie să ne adaptăm timpului care aleargă, ne bucățim parcă și vacanțele… Acestea devin city-break- uri. Iar dacă găsim și o ofertă last minute, avem tabloul perfect al secolului vitezei. Aproape că putem ține pasul cu nemilosul timp…
Așa am decis eu, pe grabă, să sărbătoresc trecerea, la fel de grăbită, a încă unui an din viață… Paradoxal, am ales o destinație în care timpul pare că a stat pe loc. Căci iată ce frumos se înalță deasupra Atenei renumitele Acropole.
Nimic nu mă încântă mai mult decât să văd cu ochii mei locurile în care-și duceau viața oamenii din antichitate. Antichitatea aceea de care ne povestea ore în șir profesorul de istorie din școala generală, încercând să ne stârnească interesul pentru materia lui cea… „învechită”.
Poate că a contat și faptul că m-am născut în orașul încărcat de istorie, chiar cel prin care au pătruns romanii atunci când i-au cucerit pe vitejii daci. Micul, dar atât de vechiul oraș, în care se păstrează încă piciorul „Podului lui Traian”, construit de vestitul arhitect, Apolodor din Damasc, acum aproape 2000 de ani.
Iar atunci când locuiam la Roma, în perioada masteratului, cred că i-am vizitat și admirat cetății eterne și ultima „pietricică” din impresionantele ei vestigii. Îmi amintesc amuzamentul prietenei mele, care, deși profesoară de istorie (și puțin mai norocoasă decât mine, căci bursa ei de studiu a durat mai mult), mă „apostrofa”, atunci când o mai vizitam, că în loc să ne bem cafeaua și să mai povestim, eu încă mai fotografiam, din nou, „aceleași pietre”… Și iar și iar „Columna lui Traian”, păstrată atât de bine… Mă gândeam că lumea, azi, nu s-ar mai fi bucurat de ea, dacă n-ar fi existat și un micuț oraș, pe malul Dunării, pe care romanii l-au ales ca punct de acces în Dacia. Și dacă nu i-ar fi cucerit astfel pe strămoșii noștri și nu le-ar fi apreciat curajul și faptele de vitejie, așa încât să construiască un monument în memoria lor. Iar noi… n-am mai fi fost aceiași…
Revenind la scurta mea vacanță, trebuie să mărturisesc că am fost, din nou, impresionată de Grecia. Îi vizitasem deja câteva insule, ca mulți dintre români, însă nu fusesem încă în capitală.
Îmi amintesc cum, mai demult, nepotul meu, care avea pe atunci 8-9 ani, îmi spusese că a învățat la școală că grecii sunt „codașii Europei”. Părea mândru că învățătorul nu menționase numele țării noastre, pentru că, probabil avusese o bănuială că ar fi putut s-o facă. Și atunci, dacă așa învățase, poate că așa trebuia să fie… Mi-a părut rău să-l dezamăgesc, însă a trebuit să-i spun că, chiar dacă aceștia nu au cel mai ridicat nivel de trai din Uniunea Europeană, asta la ei nu prea se vede…
Pe drumurile lor se merge „ca-n palmă”. Pe clădirile lor zugrăvite în luminoase nuanțe de alb nu scrie niciodată „Atenție, cade tencuiala!” (ceea ce pe mine mă uimește atunci când merg pe străzile din București. Parcă e soiul nostru de resemnare mioritică, ce mie îmi sună cam așa: „Cade tencuiala, deci, feriți-vă să n-o pățiți! Eu oricum n-am de gând s-o repar. Atât voiam să vă spun.”)
Privirea senină a grecilor sau zâmbetul lor relaxat ne spun cum că nu s-ar simți deloc „codași”…
Natura i-a înzestrat cu climă caldă, palmieri, leandrii bogați și colorați, portocali ce cresc pe marginea drumului- așa cum la noi găsim tei sau castani- o încântare! Și mare. Mare cât cuprinde. Atât de albastră și de clară, că se confundă cu nemărginirea cerului.
Dar parcă cel mai frumos „cadou” l-au primit de la strămoșii lor: o istorie impresionantă, legende minunate, vestigii neprețuite. De toate aceste „daruri”, iată, ne putem bucura și noi citind despre ele, dar mai ales vizitându-le și lăsându-ne purtați înapoi în timp. Pe vremea lui Zeus, a zeiței Atena (cea care dă numele capitalei elene, căci a câștigat „bătălia” cu Poseidon, datorită măslinului) sau pe vremea lui Hadrian.
Mai putem vizita mânăstirile sau bisericile lor ortodoxe, dar mai ales frumoasa biserică „Sfântul Gheorghe”, aflată pe culmile Muntelui Lycabettus, locul care oferă cea mai frumoasă priveliște a Atenei. Sau Stadionul olimpic. Și, bineînțeles, spectaculoasele Acropole. Acolo unde timpul pare că a stat în loc…
Am stat și eu la rând, ca toți vizitatorii, să-mi iau biletul de acces în muzeul din aer liber. Așteptam, cu nerăbdare, să intrăm să le putem admira îndeaproape. Iar acolo, și timpul meu părea că a fost suspendat. Căci am uitat și de aniversare, dar mai ales de toate grijile lăsate în țară…
Doar câțiva copii zburdalnici, care nu cunosc încă prețul timpului, nu se grăbesc deloc. „Mama, vino să vezi ceva grozav!” exclamă unul dintre ei, extaziat, într-o engleză britanică. Glasul lui ascuțit îmi atrage atenția, așa că întorc și eu capul să văd ce anume îl impresionase așa de tare. Poate faptul că putea întrezări deja Partenonul?! Băiețelul de vreo 7-8 ani nu-și mai încăpea în piele de bucurie și țopăia în jurul unui trunchi de măslin, unde descoperise… un mușuroi de furnici. Mă amuză entuziasmul lui copilăresc. E drept, e cam mic să aprecieze colina sacră. Până la urmă, cei mici descoperă lumea în felul lor…
O pisică roșcovană toarce agale. Se arată ușor deranjată de mulțimea de turiști. Alege însă să-și continue somnul, la umbra unui măslin, chiar pe drumul ce urcă spre Odeonul lui Herodes Atticus.
Puștii de adineauri au fost, până la urmă, cuceriți de măreția situl arheologic și de fascinantele istorisiri povestite de ghizi. Singură, pisica a rămas nepăsătoare…
Cât despre noi, ceilalți, nu pot să spun decât că ne dorim să păstrăm în memorie acea impresionantă „bucățică de istorie”. Poate și ajutându-ne de câteva fotografii. Imaginea, se spune, face cât o mie de cuvinte. Trăirea de atunci va fi, însă, de nedescris…
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Ce semnificații avea strănutul în antichitate. Azi, știm ce înseamnă
Citiți la timp, altfel copilul interior și nevoia lui de povești îți pot face surprize
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
