De ce oare între femei şi bărbaţi există această prejudecată a diferenţelor care îi despart? Nu sunt oare tot oameni, şi femeile şi bărbaţii? Nu au şi unii şi ceilalţi conştiinţă? Nu trăiesc şi nu iubesc la fel?
Există, încă din mica noastră copilărie, o intervenţie a adulţilor care se străduiesc din răsputeri, inconştient, conducându-se doar după tradiţie, să ne despartă unii de ceilalţi, să ne orienteze diferit, să ne alimenteze diferit subconştientul, în aşa fel încât, în adolescenţă, deja suntem într-un război total!
Uitaţi-vă bine! Între fete şi băieţi diferenţele sunt date doar de elementele fizice care răspund sexualităţii, dar există în realitatea noastră esenţială mult mai multe elemente care ne apropie. Avem acelaşi tip de emoţii, aceleaşi speranţe, aceleaşi visuri de iubire, răspundem la fel idealului, ne doare sufletul când eşuăm, ne înfurie minciuna, detestăm trădarea, la fel ne doare frica, deziluzia, despărţirea, neîmplinirea.
Atunci, unde sunt acele fabuloase diferenţe care ni se tot îndeasă în cap în aşa fel încât ne simţim ca două triburi războinice, predestinate să se lupte perpetuu? Diferenţele sunt date doar de completititudinea căreia trebuie să îi facem faţă, pentru că fiecare dintre noi e jumătatea celuilalt şi împreună alcătuim întregul! Dar, aşa cum cele două jumătăţi, pe verticală, ale trupului nostru, stânga şi dreapta, deşi uşor asimetrice, sunt de fapt la fel, tot astfel şi noi, femeile şi bărbaţii, suntem poate atât de diferiţi ca funcţie, dar atât de asemănători în esenţă noastră umană!
Numai că, după atâta îndoctrinare, din băieţaşii dulci ies bărbaţi duri, care vor să facă din această lume un teatru de război, bărbaţi care nu au voie să îşi arate emoţiile, bărbaţi care judecă lumea în alb şi negru, gândesc maniheist şi acţionează intempestiv. Iar fetiţele delicate devin femeile fatale, rapace şi orientate sexual parcă numai cu scopul de a parveni şi nu de a perpetua specia, aşa, fără răsplată!
Încotro se îndreaptă umanitatea cu aceste modele de femei şi bărbaţi, care au uitat că armonia e înlăuntrul lor şi nu în afară? Care nu mai ştiu ca iubirea le este la fel, speranta la fel, durerea la fel, spaima la fel! Părem a fi o specie scindata artificial, răspunzând parca unui blestem, nu unei binecuvântări, şi lupta noastră e fără rost si ne epuizează urât şi inutil.
Eu sunt o idealistă optimistă: ştiu că într-un viitor cât mai apropiat cu putinţă, femeile vor redescoperi minunea asemănării lor, acea minune launtrică care îi face să fie mai presus de orice altă făptură pământească! Vor redescoperi că, înainte de a fi femei şi bărbati, sunt, în primul rând, OAMENI.
Citiţi şi
Dacă e doar atracție și dorință, nu e dragoste, e foc de paie
N-am primit niciodată flori de la un băiat…
Dragostea, puterea, Chaplin și timpul trecut al marilor visători
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
