AstroBook. Comoara grecilor

11 December 2013

Narator inspirat, cercetător asiduu şi condeier longeviv, Irving Stone a scris numeroase romane biografice – un Rac prolific, ilustrând perfect imaginaţia şi fecunditatea zodiei, pe care conjuncţiile natale Soare-Mercur-Neptun din Rac şi Lună-Jupiter din Peşti l-au înzestrat cu darul  de a se transpune în alte existenţe, ba, mai mult, de a-şi lua şi cititorul cu el… „Agonie şi Extaz”, despre Michelangelo, „Bucuria vieţii”, avându-l în centru pe Van Gogh, „Turnul nebunilor” şi „Paria”, cele două volume dedicate lui Freud sunt cărţi care se citesc cu nespusă plăcere şi nerăbdare. La fel şi „Comoara grecilor”,  povestea lui Heinrich Schliemann, bărbatul care, mânat de un vis din copilărie, a descoperit legendara cetate a Troiei…

Heinrich Schliemann s-a născut undeva, în nordul Germaniei, pe 6 ianuarie 1822, în familia modestă a unui preot protestant. Tatăl lui a fost cel care i-a istorisit despre Homer, războiul troian şi peripeţiile lui Ulise, pe când avea doar 7-8 ani. Iar băieţelul a început să-şi închipuie cum ar fi să descopere într-o bună zi locurile în care s-au petrecut nemaiauzitele isprăvi… La 9 ani, micuţul îşi pierde mama. Tatăl îl încredinţează mai întâi familiei unui unchi, iar apoi, la 11 ani, îl înscrie la Gimnaziul din Neustrelitz. Aici Heinrich începe studiul limbilor clasice, aprofundează Iliada şi Odiseea lui Homer şi scrie la un moment dat un eseu despre Ulise şi Agamemnon în limba latină.

2-razboiul-troian

Dar soarta intervine din nou nemilos: tatăl nu-i mai poate plăti şcolarizarea, iar la 14 ani este retras de la gimnaziu şi intră ucenic la o băcănie.

La 19 ani, începe aventura. Se angajează pe un vas de cursă lungă, vasul eşuează după 12 zile, iar el naufragiază pe ţărmul Olandei. Îndeplineşte felurite slujbe la Amsterdam, după care ajunge ca reprezentant al unei firme de import-export la Sankt Petersburg, unde face avere. La 29 de ani, pleacă pentru o vreme în California şi adună alţi bani frumoşi din speculaţii. Ulterior, se întoarce în Rusia, şi se ocupă de tot felul de afaceri profitabile. Călătoreşte mult, ajunge chiar în Egipt, India, China şi Japonia.

În tot acest timp nu-l uită nicio clipă pe Homer şi nădăjduieşte continuu să ajungă într-o zi să descopere Troia.

3-troy6

Îşi perfecţionează latina şi greaca şi îşi însuşeşte multe din limbile ţărilor prin care umblă. Spre sfârşitul vieţii se spune că vorbea germana, latina, greaca veche şi greaca modernă, rusa, olandeza, engleza franceza, italiana, spaniola, turca, araba, portugheza, suedeza şi poloneza! Adună o avere suficient de consistentă ca să se poată retrage din afaceri.

4-Sophia_schliemann_treasure

În 1868, la 46 de ani, ajunge, în sfârşit, în Grecia. Mai departe, despre cum descoperă Troia, tezaurul regelui Priam şi bijuteriile frumoasei Elena, vă las să citiţi în  captivantul roman al lui Irving Stone.

5-Atena

Schliemann a fost un Capricorn ambiţios şi tenace, care, asemenea tuturor Capricornilor, şi-a fixat ţinta, şi-a formulat strategiile şi a insistat până a ajuns acolo unde dorea. Idealist şi inspirat, născut pe o conjuncţie Soare-Mercur-Neptun (la fel ca Irving Stone, că doar nu degeaba a ales autorul să scrie taman biografia lui!), la care se adaugă neobositul, electrizantul, originalul şi ingeniosul Uranus. Venus, simbolul a ceea ce iubim, este în Peşti, tărâmul basmului şi-al lumilor imaginare. În Berbec, zodie de curaj, iniţiativă şi pionierat, stă o conjuncţie Jupiter-Saturn, puternică, fondatoare. Marte, planeta acţiunii, este în Fecioară, semn iute de minte, practic şi minuţios. În ziua naşterii, Luna traversa ultimele grade din Gemeni şi primele din Rac. Nu ştim ora pentru a face un calcul precis, dar mai mult ca sigur este în Rac, fiindcă Racul are cele mai multe legături cu memoria, trecutul şi istoria, elemente esenţiale în viaţa lui Schliemann.

Aşadar, o carte potrivită în special pentru Raci, Capricorni, Berbeci, Fecioare şi Peşti, dar şi pentru Scorpioni, veşnic atraşi de mistere sau pentru Săgetători, aflaţi mereu în căutarea marii aventuri…



Citiţi şi

Eclipsa de Lună în Pești din 18 septembrie 2024 (horoscop)

Parfumurile de nișă NOVELLISTA (inspirate de romane celebre), acum și în România

Ochii Monei – o carte despre salvarea prin artă

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro