Frumos articol, interesantă constatare: mulți oameni mișto rămân singuri. Un binemeritat 10 (cu plus) autoarei.
Nu pentru conţinut, exprimare sau constatarea în sine (fără a le critica în vreun fel). Oameni care trăiesc acea „singurătate în doi” au existat, există şi vor exista. Privit ceva mai atent, s-ar putea să constataţi că acest fenomen este unul cât se poate de banal.
Cred că marele merit al autoarei este că se află printre (tot mai) puţinii oameni din ziua de azi care îşi fac timp să-i cunoască (nu doar să-i evalueze după propriile criterii şi interese) pe cei din jurul lor. Deci, din punctul meu de vedere, felicitări pentru ceea ce sunteţi.
Finalul articolului şi unele dintre comentarii mă cam îndeamnă însă să-mi exprim şi eu câteva păreri, pur personale.
„Şi mai sunt alţii. Şterşi, anonimi, fără sclipire, dar cu agenda încărcată de prieteni, iubiţi, iubite, soţi, soţii. O fi până la urmă doar o chestiune de noroc? Un cromozom în plus la ADN?”
Parcă lasă puţin îndemn la compătimire. Vă rog să mă credeţi, nu este cazul. Dacă priviţi puţin mai atent, veţi observa că oamenii cu astfel de caractere nu ies în evidenţă prin faptul că trăiesc o singurătate în doi. Ei nu impresionează prin felul în care se comportă într-o astfel de situaţie.
Impresionant este faptul că ei au curajul de a face ceea ce nouă ni se pare că nu are rost sau nu ne aduce nici un folos.
Impresionant este faptul că astfel de oameni îşi asumă responsabilităţi pe care majoritatea dintre noi nu ni le asumăm.
Impresionant este faptul că aceşti oameni inspiră putere prin faptul că oferă fără să ceară, pe când noi suntem educaţi să cerem înainte de a oferi ceva.
Astfel de oameni nu pot fi niciodată şterşi, anonimi sau fără sclipire. Faptul că noi îi catalogăm astfel reflectă, din păcate pentru noi, mediul (bolnav) în care trăim.
Nu vreau să contrazic pe nimeni. Cred cu ardoare că frumuseţea vieţii constă (şi) în diversitatea opiniilor şi interpretărilor pe care le facem fiecare faţă de acelaşi obiect sau fenomen.
Dar oameni că Eugen sau Corina nu pot fi confundaţi niciodată cu un oportunist sau un carierist. Cei din urmă nu vor trece niciodată de selecţia unui head hunting, ei ocolesc prin orice mijloace aceste servicii. Pe cei din urmă îi recunoşti imediat, după primele fraze ce le ies din guriţă. Ei cer, nu oferă.
Am avut norocul să întâlnesc în viaţă astfel de oameni, fără să-i caut în mod conştient şi fără să-i preţuiesc pe moment. Azi, însă, de câte ori privesc în urmă şi îmi fac un bilanţ, realizez că toate hotărârile cu adevărat benefice pe care le-am luat în viaţă se datorează într-un fel sau altul acelor oameni.
Nici unul dintre cei la care mă refer nu mi-a fost părinte, rudă sau coleg de joacă.
Niciunuia dintre ei nu i-am mulţumit vreodată.
Toţi mi-au părut la vremea respectivă șterşi, anonimi şi fără sclipire.
Comentariul lui Tudor, un cititor
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Unde se termină iubirea, începe… conviețuirea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
