La început va fi fost Dumnezeu, dar apoi s-a scoborât peste omenire molima nedragostei, a războiului, în forma lui nudă, făcând prăpăd trupurilor, aducând sufletele la sapă de singurătate, doliu, deznădejde şi dor. Veacuri întregi, umanitatea s-a lăsat locuită de un dor cumplit după afectivitatea cu care, pare-se, Dumnezeu crease din sine însuşi, prin rostire şi înţeleaptă rostuire, omul şi menirile sale întru a drăgosti şi a se lăsa adorat cu priveliştea tandru de bogată a lumii. Nu se ştie ce s-a petrecut în sfâşierea de gând „păcătos” a celor dintâi oameni, dar Viaţa s-a trezit, peste noapte, jefuită de cuminţenia domoală a tihnei, războiul prăvălind-o, de-a pururi, în zarva jeluirii de sine şi de cei dragi.
Odată cu izgonirea din Paradis, Singurătatea va fi fost mantia spintecată de tristeţe care va fi acompaniat, de veacuri, lungul drum al Istoriei omenirii. Oamenii vor fi căutat, prin recurs la rugăciune, ritual sau magie, să şlefuiască Singurătatea care ţinea loc, ca o umbră rece, căldurii, depărtate acum, a Creatorului care, deodată, se va fi lăsat pătruns de bucuria, aproape biciuitoare pentru sufletul plăpând al omului, de a se ascunde. Odată cu grecii, oamenii au descoperit că lui Dumnezeu îi place să se ascundă, zidindu-l pe om într-o mănăstire a singurătăţii şi-a lacrimei zgomotoase de a fi.
Nu de moarte ar fi vrut omul să fie izbăvit, care, adesea pare o binecuvântată odihnă a sufletului rătăcitor, cât de viaţă, de suflarea care, în cuprinderea sa, ne poartă în mărginimile de gheaţă ale însinguării – solitudine necesară devenirii de sine, plămădirii unui rost, a unei meniri a pâinii şi căldurii care să ne domolească trupurile.
Omul va fi aşteptat de-a pururi, alături şi dincolo de Mântuitorul veşniciei sale sufleteşti, un mărunt, dar semnificativ suflet omenesc, alături de care să-şi desluşească bucuria de a fi, în viaţă fiind.
Nostalgia îndrăgostirii trădează înrudirea cu nevolnicia de a singura, cu neputinţa de a te resemna cu sinele ce ţi s-a dat. În fapt, zbaterea de a deveni, de a te rodi pe tine însuţi intelectual, profesional sau, de ce nu, lăsarea sufletului în voia jafului şi-a înrudirii ilicite sau oneroase cu bogăţia, sunt, împreună, precum tâlharul cel rău şi tâlharul cel bun îngemănaţi cu Iisus pe Cruce, străduiri ale sufletului care aşteaptă, la felinarul stins al singurătăţii, o lumină să-l cuprindă pe după umeri, suflându-i în inimă suflare de mângâiere şi dor.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Stilul de viață Friluftsliv și câteva imaginare expresii norvegiene pentru stări reale (UMOR!)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
