Cuvintele te pot ridica pe cele mai înalte culmi, dar tot ele te pot duce spre obscuritatea abisului. Cuvintele dau formă emoțiilor, ele vibrează formând arta. Muzica lor poate readuce la viață prințesa adormită din castel. Dar uneori e bine să taci, tăcerea poate deschide lacăte, uși închise cu zăvor de vorbe fără fapte. Între cuvinte și tăcere nu este decât un pas, o alegere. Sunt vorbe care taie mai adânc decât lama unui cuțit. E de ajuns un cuvânt ca să iei decizii. E de ajuns un cuvânt să-ți schimbe ziua, viața. În bine sau în rău. Un cuvânt și alegerea de a crede în el, de a te lăsa condus de el.
Ar fi un miracol dacă am tăcea pentru o zi. Chiar ziua aceea în care cuvintele noastre lasă urme dureroase în sufletul celuilalt… sau măcar acele cuvinte să le oprim. Uneori cuvintele te eliberează pe tine, dar îl pot împovăra pe destinatar. Cuvintele nu au același înțeles pentru toți, chiar dacă sună la fel.
Aș fi vrut de multe ori să aleg tăcerea în locul multor vorbe, ale mele și ale lor. Dacă ar fi fost haine, nici în cel mai geros ținut nu aș fi avut nevoie de atâtea. La început poate că a fost ușor , apoi a fost greu, a durut, dar am zis că trece. Apoi m-am obișnuit, apoi m-am torturat cu ele toate, cu acel haos, cu zgomotul lor asurzitor. M-am obișnuit și cu toată critica lor, dar m-am transformat într-o persoană stresată, furioasă, fără încredere în ea, depresivă. Nu mi s-a părut că e atât de grav, până nu mi-am dat seama că rănesc ce iubesc mai mult.
Cuvintele de care te-ai dezbrăcat și le-ai aruncat pe mine te fac cine ești. Prin cuvinte te-ai metamorfozat vrând să-mi câștigi încrederea și iubirea. Datorită unor cuvinte te-am acceptat atunci, din cauza altor cuvinte te resping acum. Ai jucat un rol, dar actoria nu ți se potrivește. Nu cred că port sau e nevoie să port vreun scut, tu în inima mea nu intri nici dens, nici diluat, nu poți fi absorbit. Astăzi știu cine ești, și tu, și alții. Astăzi aleg să nu mă mai doară cuvintele tale.
E de ajuns un cuvânt să schimbe tot… ale tale au fost mai multe și au schimbat câmpii verzi în deșert. Nu poți culege grijă de unde ai pus indiferență, nu poți cere maleabilitate, când tu ai oferit posesivitate, nu poți aștepta ascultare și admirație după ce tu ai umilit și ai râs, nu poți primi calm de unde ai pus agresivitate, nu poți recolta iubire de unde ai semănat dispreț. Cine seamănă vânt culege furtună.
Chiar dacă m-am pierdut pe drum, am să încerc să fiu cum eram înainte. Acum te doare, dar e prea târziu pentru mine. Pe mine mă doare că, fără să vreau, am fost victima cuvintelor și a celor care mi le-au adresat. M-am hrănit cu ele și m-am torturat. Am trăit în gălăgie ani întregi. Încă le mai aud ecoul, rătăcită pe drum și împovărată de suferință. Impactul e mai mic acum, dar răul făcut e ireversibil.
Guest post by Hope
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
