Astăzi ești regina mea!

Îți închei, în viteză, tot ce ai de încheiat și fugi, cu cheile de la mașină în mână și cu un milion de lucruri în poșeta care atârnă ca o piatră de moară. O să te fardezi pe drum. 🙂 E una din zilele acelea, cu multe întâlniri și cu ceva mize. Totul merge ca uns și, când o pornești înapoi spre casă, suni să întrebi dacă vrea să cumperi ceva de pe drum. Nu. Nu vrea să cumperi nimic. Nu te-a întrebat nici când pleci, nici când vii. Te gândești că în frigider mai e supă de roșii cu busuioc, din aia pe care ți-a lăudat-o ieri până la ceruri, de parcă ar fi fost aghiasmă, nu o supă de vară făcută pe repede înainte, și te întrebi ce inventezi la felul al doilea.

Îți deschide ușa, a auzit motorul mașinii în fața casei, arată incredibil de bine cu jeanșii lăsați, neglijent, cu maioul alb și cu prosopul de bucătărie pe umăr. Din casă se revarsă miros de foarte, foarte bun. Masa e pusă, cu pahare, cu șervețele, cu totului tot. Îți trântești pe canapea geanta uriașă și te așezi la masă. De sub capace ies aburi, din cuptor apare o tavă de quiche cu praz și roșii. Gătește la fel de franțuzește cum vorbește când nu îi vin cuvintele în engleza în care, de obicei, conversați. Știe, instinctiv, ce îți place, deși el ar mânca sigur niște spare ribs. Nu te lasă să te ridici de pe scaun, prânzul e uluitor, la fel și lenea motănească pe care o împrăștie în jurul tău când se mișcă între aragaz și masă. Te ridici ca să speli farfuriile, dar nu te lasă: astăzi ești regina mea, spune și simți cum toată spuma zilei se lasă, brusc, într-o limpezime confortabilă.

Te gândești la cada plină pe care o planifici după ce el va fugi la lucru. Își strânge rucsacul plin cu toate felurile de echipament foto și pleacă la treabă ca să se întoarcă, șase ore mai târziu, fericit și plin de noroi. Aveați întâlnire în oraș, e sâmbătă seara, dar știe că te-ai pieptănat, te-ai machiat, te-ai îmbrăcat ‘de ieșit ‘, și nu vrea să fie mai prejos. Oprește radioul din mașină și îți cântă, din nou, cu vocea aceea care tulbură, un cântecel din seria lui de oldies but goldies. Totul este extrem de simplu când e aici, în spațiul mic, și îl vezi cum nu se sinchisește dacă conduci bine, el, șoferul atent care a urcat o berlină pe drumuri de 4 x 4 în weekend. Habitaclul se umple de aceeași ceață aurie și parfumată. Miroase a patchouli și a încă ceva care îți ia mințile.

Afară, frigul de toamnă a fost înlocuit cu o amintire de seară de vară. Masa cu cunoștințele cu care ați planificat să vă vedeți e searbădă, în restaurant e gălăgie, dar asta nu îl împiedică să se bucure de mâncarea așa și-așa și să spună ce bună e. În jurul lui plutește aburul lui cald, liniștit, iubitor, care echilibrează nebunia exterioară a lumii și croiește un fel de cocon în care te poți cuibări când vrei tu. Știi că vrea să ajungeți acasă cât de repede.

În noapte, târziu, îți desenează pe piele tipare complicate, sinuoase și rotunde. Și, în timp ce te scurgi, încet, în brațele lui, îți dai seama. Este un bărbat care iubește exact la fel cum gătește.