Asta-i România mea!

Your tuppence

1. 
   Mon Caprice / 8 January 2015 17:59

   Strainilor intre care te vei gasi nu trebuie sa le spui nimic.Arata-le doar cum esti tu!E destul si vor intelege ce ne face pe noi, romanii, atat de deosebiti.Sufletul si nu inima, dorul si nu doar lipsa…in esenta capacitatea noastra de a simti si profunzimea trairilor noastre.Suntem frumosi, suntem destepti si avem demnitate oriunde ne-am afla!
   Eu ca si tine ,ca multii altii am ales sa traiesc intr-o alta tara.Ca o forma de revolta impotriva neputintei de a schimba ceva in tara mea si in dorinta de a ma lamuri cine sunt si ce simt pentru mine, pentru locul din care vin, pentru cei din jurul meu.
   Obosisem de atata umilinta!Obosita de nepasare!
   A fost nevoie de timp si desi fac o munca la care nu m-as fi gandit!, platita nu destul dar mai bine decat acasa sunt fericita .Si sunt fericita pt.ca in primul rand am inteles ce sunt cu adevarat si cum sunt.Sunt si voi ramane Romanca .Si au inteles asta si cei din jurul meu.
   Cele mai frumoase cuvinte pe care le-am auzit au fost *datorita tie noi am cunoscut o alta Romanie* ,sau *voi Romanii aveti ceva aparte, aveti atat de multa dragoste de daruit si aveti trairi atat de adanci*.Si ce ar putea fi mai mult de spus?
   Restul, ignoranta, politici de colt de strada si politicieni de mahala, infractiuni sau violenta….sunt pretutindeni si nu sunt atributele determinante.
   Dar Romania si noi, Romanii ei ..suntem frumusetile care conteaza !

   10

   

   Reply ↓
2. 
   Dia / 5 January 2015 18:37

   Minunat, mai frumos ca in filme!

   2

   

   Reply ↓
3. 
   Denisa / 5 January 2015 16:34

   frumos articol, o sa il tin minte pentru…viitor, sa il arat si altora 🙂 insa mai jos aveti un articol pe care l-am scris asa, intr-un moment de revolta si maxima sinceritate.. daca doriti, publicati-l – anonim..macar sa isi dea seama oamenii in ce ignoranta traim..

   Cum e Romania, cum sunt romanii?
   Anul asta plec la lucru in strainatate. Asta-i rezolutia mea pe 2015. Nu stiu ce-mi veni, dar vreau si stiu ca o sa fac asta pana la iarna viitoare. Am un job cat de cat stabil, cat de cat bine platit. Cam cum e viata, in general, in tara asta – cat de cat.
   Si, cu toate ca stiu ca statusul asta nu e deloc ok, cu toate ca stiu ca, probabil, afara imi va fi mult mai bine, tot mi se face dor. Da, de acum, inca de cand nu am plecat. Imi dau lacrimile cand ma gandesc ca oamenii de acolo, din tara aia pe care Dumnezeu o va alege pentru mine, ma vor intreba, la un moment dat, cum e Romania, cum sunt romanii?
   Ce sa le spun? Cu ce sa incep? Inima nu m-ar lasa, cu siguranta, sa nu incep cu partea buna: cu rasariturile si apusurile desenate pe munti, cladirile inalte de la Victoriei, batranii amarati, dar atat pe blanzi pe care ii vezi uneori in gara sau metrou, simturile dezvoltate sa prinda bucuriile, tristetile celor care trec pasager pe langa tine, dar sa te si apere de eventuale pericole.
   Nu cred ca as fi fost azi asa, cu toate calitatile mele, daca nu as fi trait in Romania. Nu cred ca as mai fi empatizat la fel, ca as fi asternut pe hartie secvente pe care doar sufletul meu le surpinde, ca as fi avut aceleasi riduri ce contureaza totusi un chip care mie imi place.
   Insa….ce ma fac cu cealalta parte? Nu as putea minti. Nu m-as putea rezuma doar la asta fara a spune si de zilele in care imi vine sa urlu de revolta cand vad cum romanii se lasa batjocoriti: de clasa politica, de legi prost facute, de birocratie, de oameni de o factura indoielnica.
   Nu pot sa nu ma gandesc cat de curajosi ne-am crezut noi alegand un presedinte pe Facebook, dar tacem malc, ca niste lasi, cand siguranta noastra, a rudelor noastre este zilnic amenintata de niste legi prea permisive.
   Cum sa nu spun ca intr-un interval de o luna s-au petrecut vreo 4 violuri urmate de crime si nimic nu s-a intamplat? Nicio revolta, nicio schimbare de lege, nimic? Ba chiar nici macar arestari atat cate ar fi trebuit, ca numar. Asta in conditiile in care Italia a recurs la legi mai aspre in urma unei crime comise de…un roman.
   Ma intristeaza maxim toate astea, la fel ca si asprimea oamenilor de aici care au uitat sa zambeasca. Care cred ca, doar daca te intimideaza cumva, ei se vor putea afirma. Ma intristeaza aroganta afisata de oameni, ca si mine, nici mai buni, nici mai rai, dar care au fost invatati, gresit, ca infatuarea deschide usi si taie aripi.
   Cum sa le spun lor, strainilor la care voi merge, ca unii romani ar avea nevoie de reeducare? Si nu, nu din aceea blanda, ci dimpotriva? Unii sunt la varsta la care nu mai cred in vorba buna… pentru ei, doar frica ar mai schimba ceva…
   Mult timp, am blamat doar o anumita categorie a oamenilor din Romania, crezand, in mod eronat, ca asa sunt ei, ca au in sange smecheria, hotia, lenea… Dupa care, fugitiv, am vazut cazurile copiilor alora infiati in America, reveniti aici dupa zeci de ani. Ce curati si buni erau ei, spre deosebire de rudele lor ce traisera in Romania. Da, veti spune ca traiul greu e de vina, dar asta inseamna totusi ca noi, tara noastra are, face ceva gresit.
   Dar eu am obosit sa ma mai intreb ce… am obosit sa gasesc solutii…am obosit sa mai spun ca asa nu e ok, cand ceilalti isi vad de viata lor…cat de cat ok…
   Si, totusi, ce le voi spune strainilor care vor dori sa afle cum e Romania, tara mea, cum sunt romanii, oamenii din care, totusi, ma trag eu?
   Si va intreb asta..cu lacrimi in ochi, desi, probabil, nu o sa ma credeti.

   3

   1

   Reply ↓
• 
  Dia / 5 January 2015 19:45

  Denisa, ai mare dreptate, e o tara frumoasa, cu oameni frumosi, dar totodata cu prea multa anormalitate, nesimtire si rautate!

  1

  1

  Reply ↓