Asociația ZETTA oferă reconstrucții mamare gratuite pacientelor care au învins cancerul

3 November 2022

Româncele care au învins cancerul mamar și care au nevoie de o operație de reconstrucție vor putea beneficia pro bono de aceasta în lunile noiembrie și decembrie, prin Asociația Zetta.

Beneficiarele intervențiilor pro bono oferite de Asociația Zetta (aici găsiți condițiile de eligibilitate pentru reconstrucție) sunt persoane cu situații sociale speciale, care îndeplinesc condițiile de încadrare în program, în funcție de veniturile totale ale familiei.

Înscrierile se fac pe adresa contact@asociatiazetta.ro, până la data de 4 noiembrie 2022. Vor fi selectate doar pacientele care se încadrează și în criteriile oncologice și medicale de siguranță a realizării unei reconstrucții mamare. Toate candidatele vor fi primite în cadrul unei consultații interdisciplinare de chirurgie plastică, oncologie și anestezie.

Dr. Dragoș Zamfirescu

Medicii voluntari implicați în Asociația Zetta sunt majoritatea medicilor Spitalului Zetta, cel mai mare spital privat de chirurgie plastică din România, iar până acum au realizat peste 480 de intervenții pro bono. Dacă, de obicei, luna octombrie era rezervată pentru intervențiile pro bono de reconstrucție mamară, anul acesta, româncele vor beneficia de astfel de operații timp de două luni, în noiembrie și decembrie 2022. ”În România, doar 4% din pacientele cu cancer de sân au reconstrucție mamară! Suntem foarte, foarte departe de alte țări, de exemplu, în SUA 51% din toate pacientele cu cancer de sân în stadii eligibile pentru reconstrucție de sân fac această operație, iar în unele țări din Europa de Vest, 71% din paciente eligibile fac reconstrucție imediat”, remarcă Dr. Dragoș Zamfirescu, medic primar în Chirurgie Plastică, Estetică și Microchirurgie Reconstructivă. De altfel, ghidurile internaționale și studiile medicale subliniază importanța reconstrucției mamare imediate. ”Din păcate, în țara noastră reconstrucția imediată este mai degrabă o excepție, nu o normă, deși studiile psihologice arată că impactul benefic al reconstrucției de sân este enorm. Mai mult, impactul pierderii unui sân în urma mastectomiei este echivalent cu impactul pierderii unei rude de gradul I”, a declarat Dr. Dragoș Zamfirescu.

Dr. Ina Petrescu, medic primar în Chirurgie Plastică, Estetică și Microchirurgie Reconstructivă, unul dintre medicii care an de an s-a implicat în campaniile Asociației Zetta, accentuează aspectul pozitiv pe care o astfel de intervenție îl are asupra psihicului pacientelor. ”După trauma aceasta pe care cancerul de sân o cauzează, la final, femeile își doresc să aibă un sân cât mai natural, să își poată recupera viața de dinainte și să aibă o calitate mai bună a vieții. Am avut paciente de 27 de ani, dar și de 71 de ani, așa că vârsta nu constituie o barieră, însă există unele restricții atunci când intervin obezitatea, bolile cronice dezechilibrate, fumatul sau boala avansată”.

Despre Spitalul Zetta:

Un deceniu de excelență: Spitalul Zetta, cel mai mare spital privat de chirurgie plastică din România, care aniversează în 2022 zece ani de activitate, este un Centru de Excelență în Chirurgie Plastică, Estetică și Microchirurgie Reconstructivă ce oferă servicii medicale complexe în următoarele specialități: chirurgie plastică – estetică și microchirurgie reconstructivă, chirurgia mâinii, chirurgie maxilo-facială, oncologie. În cadrul spitalului operează o echipă medicală supraspecializată în intervenții cu grad înalt de dificultate, deservită de tehnologie de ultimă generație, selectată special pentru manipularea cât mai atraumatică a țesuturilor și o recuperare mai rapidă a pacienților. În anul 2021, echipa medicală a realizat peste 2.830 de operații. Gama serviciilor oferite include peste 200 de proceduri chirurgicale, de la injecții cu toxină botulinică și acid hialuronic, lifting facial, augmentări mamare, la intervenții complexe de microchirurgie reconstructivă, precum replantarea segmentelor amputate și transferurile libere microchirurgicale.

Despre Asociația Zetta

Asociația Zetta este o asociație nonguvernamentală, apolitică, non-profit, de interes general, înființată în 2017 cu scopul de a oferi sprijin copiilor și adulților în situații sociale precare și diagnosticați cu patologii complexe. Prin intermediul asociației, aceștia pot beneficia de operații complexe pentru afecțiuni precum:

  • Reconstrucții în urma cancerului la sân
  • Paralizia de plex brahial
  • Malformații congenitale
  • Sechele complexe după arsuri
  • Accidente casnice sau de muncă ce necesită operații complexe de replantare realizate sub microscop pe durata a 8-12 ore
  • Redarea funcționalității mâinilor
  • Refacerea zâmbetului (în urma paraliziei de nerv facial)
  • Reconstrucții complexe după excizii oncologice.



Citiţi şi

De Ziua Internațională a Reconstrucției Mamare, întâlnire cu dr. Ina Petrescu, femeia care a reîntregit 400 de femei

Am întâlnit un chirurg dovedit în mod științific fericit

Primul hub medical de Chirurgie Plastică din România își consolidează echipa de parteneri

Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.


Nu rata urmatoarele articole Catchy!

Inscrie-te la newsletterul gratuit. Avem surprize speciale in fiecare zi pentru cititorii nostri.
  • Facebook
  • Twitter
  • Google Bookmarks
  • LinkedIn
  • RSS

Your tuppence

My two pennies

* required
* required (confidential)

catchy.ro