Am picat pe textul în care autoarea îi vorbea iubitului generic, imaginar, pentru care a elaborat, atât de duios, un portret despre devenirea lui ca bărbat, dacă ea ar fi fost măicuța lui. Personal, ca bărbat tăiat de pe lista beneficiarilor unei astfel de mămici, interpretez notele expuse pe propriul portativ, fără prea multe lecții de canto parcurse, cu o ureche muzicală modestă și o voce de maximă anvergură a unei seri de karaoke.
Așadar, portretul atât de idilic creionat, mă face să mă întreb… multe. Mă întreb dacă avem gene. Și îmi răspund că da, avem gene. De la mămicuța și de la tăticu’… Chosing is not an option! Constat însă că sunt puțini bărbații care ar intra în pielea acestui iubit reșapat prin menționatele abilități materne. Dar… Dacă iubitul e incomplet, pentru că mamă-sa n-a avut grijă să-l înghesuie în matrița potrivită, la timpul potrivit, asta e, trebuie lăsat la vatră. Next! Dacă nici următorul nu e forjat satisfăcător, atunci… next! Pentru că, din punctul meu de vedere, în relații trebuie să pornim de la ideea de compatibilitate. Ar fi normal, ca atunci când te uiți în ochii partenerului, să te înțelegi cu el din priviri, să simți firele alea invizibile care leagă doi oameni. Fire misterioase, de multe ori izbitor de vizibile…
Exemplu real: el, pictor, inaugurează expoziția de tablouri. Presa de specialitate la fața locului… Ține discurs un critic de artă, următorul, proprietarul galeriei, apoi pictorul și la final întrebările presei, felicitările din partea invitaților. Ea, soția, prezentă la inaugurare. Pe tot parcursul ceremoniei, schimburile de priviri dintre cei doi au scris rezumatul vieții lor împreună, simțeai cum fiecare picătură de vopsea, fiecare tușă a artistului a avut lângă pe cineva în intimitate complice, cineva care a fost acolo ca martor sau chiar muză. În spatele vopselelor, se ascundeau lucruri numai de ei știute și puteai simți că există două moduri de a privi picturile: în felul lor și al restului lumii! Plutea în aer acel sentiment că, de fapt, tablourile sunt ca o cortină care te lasă să vezi în adâncurile lumii celor doi sau, dimpotrivă, se lasă, pentru a le proteja taina.
Al doilea exemplu: ea este cheleneriță la un cazinou de cartier, spus la modul pretențios, iar în traducere liberă, crâșmă cu clasificare ”bombă” în care oameni nefericiți își pierd banii la păcănele și beau alcool ieftin. Apare soțul. Patronul localului! Fizic endomorf, ceafa groasă, bicepsul cât o pulpă de om sănătos, trecut dubios, cu o scurtă vizită și pe la mititica. Schimbă priviri cu consoarta, o simte tulburată și se duce glonț la ea. Află că ăla din colț i-a vorbit urât, i-a făcut apropouri, ba a mai și pișcat-o de c*r, când s-a dus cu tava să-i servească băutura. Urmează momentul full-contact, în care el se repede la clientul libidinos și începe să-i care pumni în cap, iar după ce a căzut la pământ, îl năpădește cu lovituri de picioare în stomac, la coaste și pe unde mai apucă. Apoi, libidinosul este zvârlit afară, omul zace înfrânt pe caldarâm, cu fața tumefiată, sângele șiroind pe nas și pe gură. Salvatorul se întoarce victorios, face o tură prin local, în timp ce schimbă priviri cu consoarta. Aceleași priviri ca și în cazul anterior. Puteai să îți imaginezi, fără mari erori, toată viața lor, intimitatea lor, întregul lor univers primitiv.
Dacă facem un exercițiu de imaginație, cu un schimb de parteneri între cele două cupluri, avem idee despre cum ar arăta un text scris de cele două femei, în care să își exprime nemulțumirea față de partener, neîmplinirile, frustrările, idealurile și modul în care și-ar fi sculptat iubiții, dacă le-ar fi fost mame… Dar cele două femei nu vor face niciodată un astfel de exercițiu literar, pentru că ele și-au găsit fiecare jumătatea sau peticul, cum doriți. Așa că revenim la ideea de compatibilitate… Și la întrebarea: ar fi putut vreodată o mamă să facă din artistul sensibil, rasat și rafinat un bodyguard sângeros sau ar fi putut scoate vreo mamă din omul cu bicepsul-pulpă un artist profund? Nu e de vină nicio mamă, cum nu va fi de vină nici chelnerița care își va crește copilul așa cum va ști, cu un soț lângă care se simte mai în siguranță decât dacă ar conduce pe stradă rotweilleri în lesă. Nu va fi de vină nici soția artistului, care își va crește copilul așa cum va ști, cu un soț lângă care are parte de subtile împliniri sufletești și mentale. De vină vor fi, însă, o viitoare chelneriță care își va dori din partea copilului artiștilor siguranța brutală echivalentă a trei rotweilleri și o viitoare artistă, care va visa că-l va putea metamorfoza pe fiul brutei cu bicepsul-pulpă în pictor suprarealist.
Citiţi şi
Mama – în rolul principal al Eroului
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
