Un răsărit mov cântat de ciori. Fum și abur, cine mai respiră deasupra frunzelor arse?
Privind soarele în față, cum stă aspru pe cornișa casei, știu că-i ultima zi de toamnă. Dar abia mâine, mâine începe iarna vieții noastre. De mâine poate ne vom întroieni în facturi, reproșuri, neajunsuri, azi încă mai întind un văl de smirnă spre clopotnița din deal.
Nu-mi cere azi să-ți spun când trebuie să plătim chiria, n-am uitat, am uitat doar robinetul deschis… nu țipa, robinetul cu amintiri frumoase.
Pic, pic, pic, curge fără ca cineva să-l audă. Uitat deschis, consumă spre pierderea noastră amintiri dintr-un rezervor deja prea mic.
Șșșșt, mai încet, știu ce nu spui, ori cuvintele pe care nu le spui îs adevărul dintre noi. Știu, mi-ai repetat de-atâtea ori, e karma. Atâta vreme n-am știut ce vreau, poate tot atâta vreme n-am vrut nimic, iar acum plătesc, șansele fug de mine ca dracul de tămâie.
Ascultă-mă ca să te ascult, voit sau nu, Michael P. Nichols, încă din titlu, ne arată că ascultarea noastră e condiționată, te ascult, dar ascultă-mă! Tu mai întâi. De-ar fi doar ascultarea, însă prea multe-s deja condiționate între noi.
Ascultă-mă, îmi plăcea la ele tot ceea ce nu semăna cu mine. Dar prea multe semănau cu mine, toate păreau reflexia antipatiei pe care o simțeam față de mine. Toate șansele acelea pentru care mă învinovățești că le-am dat cu piciorul ar fi devenit banale greșeli de altoire în mine. Nu vezi? Iubeai și tu ceea ce era străin față de mine.
Fac schimb de existențe cu fiecare dintre voi și văd cum fiecare rol al vostru scoate ce-i mai rău din mine. Bine că n-aveți idee de ce sunteți în stare, bine că nu sunt în pielea voastră.
Ascultă-mă, în ce moment de prostie ori nebunie ți-am cerut ajutorul? Când am fost atât de nesăbuită să-ți cer…? Dar când ți-am cerut să-mi impui propria voință? Nu asta faci? Nu știi tu care-i binele, care-i dreptatea, care-i drumul corect, ăla bun, în viață? Ce slăbiciune m-a îndemnat să-ți vorbesc? Ce neputință, câtă neputință te-a ridicat la înălțimea asta de unde judeci cu atât de multă judecată?
Ce calități ai, ce ochi, ce simțuri! Cum poți vedea și binele din afara ta, cât de limpede ți-i vederea, ce bine le știi pe toate! Cât mă înfurii!
Citiți și Lumea s-a schimbat. Cere-l tu!
Spune-mi, din afară se vede mai bine, de la o oarecare distanță percepi întregul, obiectivismul te ajută să înțelegi mai bine problema, să cauți și, clasic, să găsești soluția? Dar sunt eu obiect? Am calitățile lui extraordinare: imobilitate, docilitate, neutralitate, lipsa voinței etc., etc.? Nu sunt un biet subiect într-o propoziție fără predicat? Fără niciun subînțeles, fără nicio interpretare stilistică, fără du-te-vino?
Ascult ce nu spui, trăiește-mi viața, te rog! Dacă tot ai soluții, visuri pentru mine. Eu o aștept pe următoarea.
Pe Simona o găsiți și aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
5 jocuri de iarnă pentru copii benefice și pentru adulți
România eternă și deloc fascinantă. Cum se încheie războiul proștilor cu lumea
”Nicăieri şi niciodată nu ne-a cerut Hristos să fim proști”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
