Pornim la drum în zori pe drumul binecunoscut de acum, de la Bucureşti spre Constanţa, pe Autostrada Soarelui. Ieşim din Bucureşti destul de repede, pe lângă Gara Căţelu, şi ne înscriem cu mare viteză, poate prea mare pentru gustul meu, 160 km/h; dar maşina de teren este făcută pentru un astfel de stil de conducere. Panglica de asfalt urcă pe poduri şi coboară în văi.
Peisaje schimbătoare se succed cu repeziciune, bucăţi de pădure cuprinse de rugina toamnei, câmpuri abia răscolite de discurile plugurilor, un cernoziom gras şi întunecat, dar fertil pentru plante.
Multe stoluri de păsări ce se hrănesc în brazdă cu râmele deranjate de discurile perfecte ce taie pământul în felii egale. Sunt pescăruşi mici, cenuşii, veniţi de la Dunăre, dar şi ciori mari negre sau pătate cu gri. Porumbei ce zboară rotund pe deasupra tractoarelor. Mai sunt şi graurii, în stoluri mari şi negre, zburând purtate de adierile vântului şi executând un fel de dans ciudat de valuri cu păsări întunecate şi flamânde. Este destul loc pentru toate, câmpul generos le satură.
Pătrate sau dreptunghiuri prelungi, câmpurile divers colorate sunt de un verde crud acolo unde grâul a răsărit deja şi are câţiva centimentri înălţime. Aşteaptă prima zăpadă să le fie un fel de protecţie, ca o plapumă caldă, faţă de gerul ce urmează.
Alte petice sunt semănate cu spanac verde, cu foile grase şi pline de vitamine, ce va fi recoltat în câteva zile.
Mai sunt şi porţiuni întregi pline de beţe de floarea soarelui, dar şi mirişti ce sunt păscute ici-colo de văcuţe negre cu alb, dar şi de turme mici de mioare ce vin de la stânele mici de pe câmpuri.
Fâşii lungi din pădure au rămas pe alocuri să despartă hotarele, mai sunt şi livezi de unde s-au adunat toate roadele, doar nişte gutui mai au fructe de culoare galben-verzi pufoase şi parfumate.
Se văd şi copaci singuratici sau tufe mici răzleţe, colorate în galben de toamnă.
Mă încântă mult defilarea pământurilor roditoare şi a peisajului de câmpie şi de deal, pe care îl absorb sub pleoape în viteza maşinii .
Uneori, câmpul este străbătut de stâlpii de înaltă tensiune care, de departe, par un fel de litere ciudate ale unui alfabet al luminii, unite între ele prin cablurile lăsate de propria greutate. Este un loc de popas pentru păsări în drumul lor spre sud.
Peste dealuri disting siluetele ciudate, drepte, ale eolienelor albe cu trei braţe ascuţite, rotite de vânt.
Podurile: cel vechi, cu o frumoasă arhitectură dantelată cu forme curbate ce plac ochiului, şi cel nou înalt şi cu grinzile drepte, uniforme şi rigide, se întâlnesc şi apoi se despart chiar deasupra fluviului şi a braţului Borcea.
Oraşul Cernavodă, destul de înfloritor şi plăcut privirii cu podul roşu arcuit peste Dunăre, întins peste mai multe dealuri. Apoi Centrala Nucleară cu turnurile ei simetrice construite de francezi în anii comunismului, ca şi Canalul Dunăre-Marea Neagră, unele dintre realizările măreţe ale epocii respective.
Citiţi şi Trenul fantomă
Apoi, dealurile şi podgoriile pline de struguri cu viţă deja uscată pe alocuri. Apropierea de oraşul natal îmi dă ceva fiori şi o stare de emoţie şi nerăbdare. Este locul unde m-am născut şi am crescut, locul unde am mers la şcoală şi apoi în viaţă. L-am părăsit de câţiva ani, dar îl port permanent în suflet.
Oraşul pare schimbat şi totuşi nu este, în esenţa lui este aceeaşi aşezare, numită în vechime Pontul Euxin, oraşul în care a fost exilat poetul Ovidius şi unde a scris celebrele “Triste “, unde statuia sa cu faţa spre mare şi spatele spre oraş străjuieşte piaţa care îi poartă numele. Bătrână Cetatea Tomis, cu ruinele ei expuse pe alocuri, cu parcul mare din centru plin de vasele mare de ceramică roşie pentru păstrarea grânelor, rămase de la romani. Urbea cu Statuia Victoriei, înaltă şi semeaţă.
Portul, febril de activitate, cu nave în danele de operare, dar şi cu altele aşteptând cuminţi în radă să le vină rândul la încărcare sau descărcare; este o activitate ce nu ia pauză niciodată!
Spre mare!
Oraşul mă aşteaptă cu ferestrele curate, larg deschise spre soare, cu flori la pervaze şi balcoane, cu oameni veseli pe străzi şi pieţe pline de zarzavaturi şi flori; aceleaşi străzi binecunoscute pe care le-am străbătut atât de des la pas.
Bine te-am găsit, oraşul meu!
Guest post by Maria Gabriela Ionescu
Și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
După Iohannis. Țara nenorocită prin metoda „Neamțul”
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
București, centrul cărei lumi? Vedere din capitală
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
