Dacă vrei să fii fericită, nu te compara niciodată cu alţii. Fiecare are viaţa lui, fiecare are de învăţat propriile lecţii. Poate că pentru mine a fost mai greu atunci, dar acum eu am mai multă libertate decât cei care păreau liberi atunci. Marea majoritate a oamenilor dispun de timp şi relaxare în prima parte a vieţii, când, de fapt, nimeni nu ştie cum trebuie valorificat acel timp. Ca urmare, el se pierde. Este timp pierdut şi rar recuperat.
Pe mine, viaţa m-a pus să „bifez” treburile serioase timpuriu. Oarecum invers faţă de ceilalţi. Serviciu şi şcoală, întemeierea unei familii, o „căruţă” mult prea grea pentru o copilă.
Nu pot schimba nimic şi, dacă aş putea schimba ceva, nu aş face-o. M-am resemnat şi am acceptat că unele lucruri nu vor fi niciodată „normale”, conform standardelor celor care mă arată cu degetul. Un deget mai murdar decât mâna mea, dar este ştiut faptul că oamenii niciodată nu vor privi în propria curte. Dacă aş fi putut acţiona altfel, aş fi făcut-o, sau poate nu. Nimeni nu este în măsură să îmi judece acţiunile şi deciziile trecute. Sunt luate şi asumate. Dacă eu nu vreau să schimb nimic, cine eşti tu să mă judeci? Cine eşti tu, atât de „perfectă” să-ţi întinzi degetul acuzator spre mine?
Se spune că suntem egali din naştere. Ce minciună frumoasă menită să liniştească conştiinţa! Nu suntem egali din naştere. Unii se nasc cu totul la picioare, alţii muncesc pe brânci să aibă măcar un trai decent. Nu m-am născut în familia perfectă, atât de perfectă, în viziunea ta, dar defectă. Nu am fost bastardă, nici orfană. Unii copii îşi pierd un părinte mult prea repede, alţii se bucură de el până la propria bătrâneţe. Să nu cresc lângă mamă a fost decizia mea. O decizie matură la acea vreme, una dintre cele mai bune de altfel şi în sinea mea, în mod egoist şi narcisist, mă felicit. Da, mă felicit! Prin urmare, acum trăiesc din plin consecinţele propriilor mele decizii şi alegeri. Oh, să nu te gândeşti nici măcar o clipă că sunt consecinţe grave, negative. Nu, nu! Căci mă uit cu drag în „curtea” mea, trăiesc raiul pe pământ. Şi dacă totuşi, mă uit peste gard, în curtea vecină, o fac doar pentru a învăța. Nu pentru a invidia. Nici pentru a dispreţui. Să ştii că unii reuşesc să îşi trăiască viaţa foarte frumos, fără să urască sau să invidieze.
Ceea ce pentru mine înseamnă fericire, poate pentru tine nu înseamnă nimic. Sau poate în sinea ta tânjeşti după fericirea mea.
Există o teorie în psihologie care zice că atunci când întâlnim (fie și virtual, pe Facebook, rude etc.) un om cu care ne comparăm inconștient și ne simțim inferiori, simțim nevoia să îl coborâm pe acela la nivelul nostru, iar de aici insultele, invidia, ura, gândirea negativă.
Trei individe s-au comparat inconștient cu o femeie absolut normală, cu un trai decent, nimic ieşit din comun, care a reușit să rupă tiparele, să adune simpatia a câteva zeci de persoane, să devină apreciată prin prisma unei pagini de blog. Iar azi, lovind-o, reușesc să se simtă egale sau mai bune.
Una a omis că este tânără. Mai are atâtea de învăţat, de greşit, de iubit şi trădat. Cealaltă, se apropie vertiginos de finele vieţii. Ar trebui să profite din plin de tot ce a realizat până acum, să ne fie nouă, ăstora necopţi, mentor în ale vieţii. Dar poate că este mai bine aşa, altfel cum am putea învăţa pe propria piele lecţia? Faptul că au nevoie să mă vorbească de rău arată o stimă de sine scăzută. Asta s-ar traduce „mă simt atât de mică, încât în loc să mă ridic pe mine trebuie să îi trag pe alţii în jos”.
Iar când afli că femeia care ţi-a fost prietenă este cea plină de venin, că sunt ceea ce probabil toată viaţa şi-a dorit să fie, nu ştiu dacă este dureros. Şocant. Sau poate totul la un loc. Nu ştiu dacă ar trebui să simt dezgust, milă sau indiferență faţă de ea. Cert este că îşi merită soarta. Doamnă dragă, ar fi trebuit să te gândeşti la consecinţele faptelor tale atunci când ai luat fiecare decizie. Spuneam cândva că îmi plac certurile. Îmi plac. Atunci este singurul moment unde sinceritatea are rang înalt. Este momentul în care descoperi adevărata faţă a lumii care ieri te pupa, iar azi, cu aceeaşi gură, te scuipă. Cronologic vorbind, când ai dat un scuipat pe mine, practic mă pupai. Ai lins tocmai acel loc pe care te baţi cu pumnul în piept că nu îl vei linge.
Cine a spus că sunt un exemplu? Cine a spus că am fost un copil perfect? Cine a spus că ar trebui să-mi pese de capra vecinului? Sunt doar o femeie. Trec prin timp, relativ, greşesc şi învăţ. Plâng şi râd. Trădez şi iubesc. Experimentez şi nu dau explicaţii nimănui. Aşa, şi? Cu ce ai fi tu mai bună?
Guest post by GK
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Oamenii vor să fie fericiţi, dar…
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
