“Aşa… Totul e pregătit… În cinci minute ea va fi aici. Va suna la uşă şi eu îi voi deschide. Intraţi, doamnă, îi voi spune. Sunt aici. Vă aştept. Şi o voi invita să se aşeze. Şi, în timp ce ea se aşază, eu îmi voi scoate încet inima din piept şi o voi pune pe masă. Inima mea palpitândă pe faţa de masă albă. Ca un mic cadou.
Ea va fi, cu siguranţă, surprinsă, şi atunci eu îi voi spune… Cu dumneavoastră, doamnă, nu pot face altfel. Să vă am în faţă şi să îmi păstrez în acelaşi timp inima sufocată în piept e cu neputinţă. De aceea, prefer să o scot şi să v-o pun în faţă, în mijlocul mesei, pe acest drăguţ platou japonez pe care mi l-aţi oferit anul trecut de ziua mea.
© Fabian Perez
Aşa vom putea vorbi cu inima deschisă. Aşa nu vor mai exista secrete între noi. Inima mea în mijlocul mesei, palpitând între două lumânări, între două cupe de şampanie, nu e deloc o imagine dezagreabilă. Şi, în plus, în acest fel, o voi putea supraveghea. Pentru că, ştiţi, doamnă, între dumneavoastră şi inima mea există o relaţie pe care nu mai ştiu să o stăpânesc. Între dumneavoastră şi inima mea, iubită doamnă, se întâmplă ceva foarte fin, foarte inteligent, foarte bizar, cum nu se poate mai neobişnuit, ceva iraţional, ceva imposibil şi improbabil, ceva ce îmi depăşeşte posibilitatea de înţelegere.”
“Prin aceste texte mi-am propus de fapt un joc cu literatura erotică. Personajul pe care l-am imaginat nu-şi interzice nimic, cu excepţia vulgarităţii (unul dintre marile flageluri ale lumii contemporane, mai ales în literatură). Caligraf al fantasmelor, personajul meu redescoperă curtoazia, nu îndrăzneşte să-şi trateze iubita la persoana a doua singular, constată că erotismul are doar de câştigat atunci când îşi dă întâlnire cu Doamna Poezie şi Domnul Umor. «Cum am dresat un melc pe sânii tăi» este şi o oglindă pentru reflectarea dublului din noi. În corpul şi în mintea fiecăruia dintre noi mai locuieşte cel puţin o persoană, cea care se exprimă numai în vis. Uneori nu îndrăznim să facem cunoştinţă cu ea, în general o ascundem în interiorul nostru toată viaţa. Ea ne cere însă, uneori, să-i deschidem câte o fereastră, sau măcar să o lăsăm să ne privească din când în când drept în ochi”, spune Matei Vişniec.
Primul spectacol realizat după această “suită de confesiuni ale imaginarului intim” a fost prezentat în 2009 la Festivalul Teatrului Kaze din Tokyo şi poartă semnătura actorului francez Olivier Comte.
Prima lectură publică în limba română s-a derulat în 2011, la Festivalul Internaţional de Teatru de la Sibiu, şi a fost susţinută de actorul Ciprian Scurtea.
Puteți asculta textul aici.
Cartea “Scrisori de dragoste către o prinţesă chineză” a apărut la editura Humanitas, în colecţia “Seria Premiul Milan Kundera”, în traducerea Danielei Magiaru.
***
Matei Vişniec s-a născut în 1956, la Rădăuţi, în Bucovina. A scris poezie încă din copilărie, a debutat în revista Luceafărul în 1972 şi apoi în volum în 1980. A studiat filosofia la Bucureşti, a devenit membru fondator al “Cenaclului de luni”, s-a remarcat ca dramaturg chiar şi când piesele îi erau interzise. A crezut în rezistenţa culturală, în forţa cuvântului, în capacitatea literaturii de a capta mai bine decât orice altă disciplină contradicţiile din noi şi din lumea în care trăim. Din 1987 trăieşte la Paris şi scrie teatru în franceză. De atunci numele său s-a aflat pe afişe în peste 30 de ţări. Din 1990 lucrează ca jurnalist la Radio France Internationale. În Franţa piesele sale sunt editate la Actes-Sud Papiers, Lansman, L’Harmattan, Espace d’un Instant. Între două ţări, între două culturi, între limba română şi cea franceză, Matei Vişniec circulă, trece de la un gen literar la altul, caută şi experimentează cuvântul sub semnul unui ideal care ţine de sens şi de irepetabilitate.
Printre apariţiile sale editoriale recente în România se numără: la Editura Cartea Românească – “Păianjenul în rană” (teatru), 2007; “Groapa din tavan” (teatru), 2007; “Omul pubelă &Femeia ca un câmp de luptă” (teatru), 2007; “Cafeneaua Pas-Parol” (roman), 2008; “Sindromul de panică în Oraşul Luminilor” (roman), 2009; “Domnul K. eliberat” (roman), 2010; “La masă cu Marx” (poezie), 2011.
La Editura Paralela 45 i-au apărut: “Oraşul cu un singur locuitor” (antologie de poezie), 2005; “Mansardă la Paris cu vedere spre moarte” (teatru), 2005; “Omul cu o singură aripă” (teatru), 2006; “Istoria comunismului povestită pentru bolnavii mintal” (teatru), 2007; “Imaginează-ţi că eşti Dumnezeu” (teatru), 2008; “Frumoasa călătorie a urşilor panda povestită de un saxofonist care avea o iubită la Frankfurt & Femeia ţintă şi cei zece amanţi” (teatru), 2008; “Occident Express & Despre senzaţia de elasti citate când păşim peste cadavre” (teatru), 2009; “Omul din cerc” (antologie de teatru scurt), 2011.
De asemenea, la Editura Humanitas a fost publicată, în 2008, cartea lui Matei Vişniec “Maşinăria Cehov & Despre fragilitatea pescăruşilor împăiaţi” (teatru).
Citiţi şi
Învățătorii, timpul, barbaria și lucrurile de neacceptat
Ochii Monei – o carte despre salvarea prin artă
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
