În loc de o prezentare a lui Mihai Eminescu, am cules mai jos câteva fragmente din articolele în care apar foarte sintetizat puse în evidenţă marile direcţii din gândirea sa, cu intenţia de a sublinia actualitatea situaţiilor descrise, stilul literar seducător, forţa verbului:
„Iubesc acest popor bun, blând, omenos, pe spatele căruia diplomaţii croiesc carte şi rezbele, zugrăvesc împărăţii despre cari lui neci prin gând nu‑i trece, iubesc acest popor care nu serveşte decât de catalici tuturor acelora ce se‑nalţă la putere, popor nenorocit care geme sub măreţia tuturor palatelor de gheaţă ce i le aşezăm pe umeri.”
Manuscris BAR 2257
„Dar d[omni]lor! mi‑e ruşine să fiu român! Dar ce fel de român! Român care vrea a‑şi fi însuşit monopolul, privilegiul patriotismului şi‑a naţionalităţei – aşa român de paradă mi‑e ruşine să fiu. Naţionalitatea trebuie să fie simţită cu inima şi nu vorbită numai cu gura. […]
Iubesc poporul românesc fără a iubi pe semidocţii şi superficialităţile sale.”
Manuscris BAR 2257
„Băcanul, negustorul, preotul, cari nu ştiu istoriile astea, îşi dau votul, pentru că «libertatea» e în primejdie şi mai ales pentru că liberalii promit totdauna că nu se va mai plăti nici o dare; nici timbru n‑are să mai fie în vremea lor, nici capitaţie, nici monopol de tutun, nici armată, nici dări pe băuturile spirtoase, ci numai posturi multe, în care să încapă toţi, şi Paştele Domnului, Paştele libertăţii de la un capăt al ţării la altul.
Acuma, cumu‑i omul, de se gândeşte mai întâi la sine, el nu vede legătura în care stau toate lucrurile cu munca şi punga lui, nu vede că toţi liberalii nu speculează decât să trăiască de la dânsul, pentru că n‑au nimic şi nu ştiu nimic, ci crede ce‑i spun gazetele, cari ies ca ciupercile asupra alegerilor în tipografii jidoveşti, tipărite pe datorie, şi astfel omul, besmeticit, alege cinstitele obraze propuse şi se‑njgheabă Camera liberală.”
Timpul, 18 decembrie 1877
„Nu de mult un doctor însemnat, director al unui mare stabiliment de alienaţi (adică, pe buna românească, de nebuni), a avut o idee din cele mai originale: voind a arăta publicului vienez bunătatea sistemului său de psihiatrie, el a convocat, fără alegeri, pe toţi pensionarii săi la o adunare unde erau slobozi să facă toate de capul lor.
Cine a fost de faţă la şedinţa de sâmbăta trecută, 1 aprilie, a Camerei, a avut fericirea de a vedea o a doua ediţiune, revăzută, însă nu îndreptată, a adunărei din balamucul vienez.”
Timpul, 5 aprilie 1878
„Proverbul acesta [Ca la noi la nimenea], moştenit din moşi strămoşi, e rezultatul unui dureroase istorii, în cursul căreia poporul nostru, pierzând orice speranţă de îndreptare, ia lucrurile mai mult în bătaie de joc, ca şi când lui Dumnezeu i‑ar fi plăcut să drapeze tragedia sorţii noastre cu foarte multe scene comice.”
Timpul, 12 septembrie 1878
„Domni‑va aceeaşi orbire la alegerile viitoare ca la cele trecute, trimite‑se‑vor din nou aceleaşi incapacităţi personificate, aceleaşi ambiţiuni meschine, aceleaşi mutre imposibile în Adunările viitoare sau poporul rumânesc îşi va deschide ochii şi va refuza concursul la încercarea de‑a se forma un nou cabinet de curiozităţi — iată întrebarea pe care noi, câţi n‑am pierdut pe deplin speranţa unui viitor mai bun, îndrăznim a o nega.”
Timpul, 24 martie 1879
„Ne‑am subţiat, ne‑am civilizat. În loc de‑a merge la biserică, mergem la Caffé‑chantant, unde ne‑ntâlnim cu omenirea din toate unghiurile pământului, scursă la noi ca prin minune. Ba pentru că limba noastră cam veche, cu sintaxa ei frumoasă dar grea, cu multele ei locuţiuni, îi cam jena pe prietenii noştri, am dat-o de o parte şi am primit o ciripitură de limbă păsărească cu sintaxa cosmopolită pe care cineva, dacă ştie niţică franţuzească, o învaţă într‑o săptămână de zile. Bietul Varlaam, mitropolitul Moldovei şi al Sucevei, care, în înţelegere cu Domnii de atunci şi cu-n sinod general al bisericei noastre, au întemeiat acea admirabilă unitate care‑a făcut ca limba noastră să fie aceeaşi, una şi nedespărţită în palat, în colibă şi‑n toată românimea, şi-ar face cruce creştinul auzind o păsărească pe care poporul, vorbitorul de căpetenie şi păstrul limbei, n‑o mai înţelege.
Dar Varlaam era un prost. În zilele noastre nici membru la Academie n‑ar putea să fie.”
Timpul, 22 ianuarie 1880
„În zadar le‑am spune «Nu există libertate a alegerilor» şi le‑am dovedi‑o cu acte. «Luaţi», le‑am zice, «listele electorale, ştergeţi pe funcţionari, pe arendaşii statului şi pe rudele acestora, pe datornicii statului şi pe rudele acestora, adecă ştergeţi pe toţi a căror conştiinţă o puteţi stoarce prin tiranie de partid şi nu vă rămâne decât o mică minoritate».
Din aceste mici minorităţi se compune opoziţia şi ea reprezintă partea neatârnată a ţării.
Ei totuşi vor răspunde: «Naţiunea e cu noi, noi suntem naţiunea».
«Mai luaţi colegiul al patrulea şi ştergeţi – afară de minime şi estrem de rare escepţii – toate numele deputaţilor aleşi de‑a dreptul prin influenţă guvernamentală, ştergeţi dintr‑al treilea în acelaşi chip, dintr‑al doilea tot astfel şi vedeţi că partea neatinsă de sistemul de corupţie al guvernelor e estrem de mică». Cu bugetul în mână, mai ales când este augmentabil în infinit, ţii majoritatea în mână şi sistemul constituţional, sistemul controlului se reduce la o iluzie copilărească.”
Timpul, 24 februarie 1880
„Ce sunt de vină că i‑a făcut Dumnezeu cum i‑a făcut, aşa de târzii la înţelegere, aşa de nerecunoscători de sineşi, aşa de cutezători chiar, căci desigur e o estremă cutezare din partea unui d. Giani sau Gheorghian de‑a se crede capabili să fie miniştri în orice ţară din lume, fie chiar aceea a zuluşilor, necum în România, într‑o ţară de oameni c‑o pricepere repede şi c‑un înnăscut talent de bătaie de joc. Sistemul e de vină, acest sistem care face din aceşti nenorociţi pretinşi oameni de stat, care întăreşte gărgăunii în nişte bieţi creştini ce într‑un cerc restrâns, potrivit cu puţinătatea lor, ar fi fost folositori şi societăţii şi sieşi, pre când astfel devin adevăraţi duşmani ai patriei şi ai societăţii, prin compromiterea intereselor publice. În orice caz sistemul e de vină dacă un biet Carada e însărcinat a lua pe seamă lucrări de sute de milioane, sistemul, dacă un biet Costinescu, absolvent de şcoală primară, ajunge să trateze în numele statului afaceri de sute milioane.
Nu oamenii, sistemul trebuie schimbat!”
Timpul, 27 aprilie 1880
„Simulacre, forme goale ale culturei străine fără nici un fel de fond, beşici de săpun cari, plesnind, nimeni n‑ar simţi lipsa lor decât bugetofagii, iată progresul făcut! Nici instrumentele de muncă agricolă nu s‑au îmbunătăţit, nici meseriile vechi nu s‑au perfecţionat, nici meseriaşii nu s‑au înmulţit, nici din şcoli nu iese oameni practici şi capabili a se hrăni fără ajutorul bugetului, nici clerul n‑a înaintat pentru a substitui convingerea morală şi religioasă vechei şi naivei credinţe dogmatice, nici literatura nu e superioară celei de la 1850, ci, din contra, inferioară, nici vrun progres se vede în activitatea ştiinţifică. Plagiatori de texte străine fără sentiment de demnitate, iată cine ocupă catedrele universitare, destinate iubirii dezinteresate de adevăr, setei de ştiinţă.”
Timpul, 20 mai 1881
„Aţi înzecit sarcinile acestui popor pentru a hrăni cu birul lui o seamă de plagiatori pe catedre universitare, trădători şi rebeli ca ofiţeri superiori, directori de drum de fier, advocaţi plătiţi cu 30-40 de mii de franci pe an.
Aţi făcut din plagiat, din nulitate, din feneantism un merit, un titlu de înaintare; i‑aţi dat poporului formele goale a unei civilizaţii străine, fără umbră din cuprinsul şi bucuriile ei; aţi făcut ca plebea, plebea uliţilor oraşelor, să domnească peste nobilul popor românesc; mai mult, aţi constituit privilegii pentru ca această arhiplebe pururea să rămâie deasupra.”
Timpul, 13 februarie 1882
„Astăzi, dac‑am judeca intelectul popular după ceea ce el citeşte, am trebui să rămânem uimiţi de corupţia de fantazie şi judecată care se introduce sistematic în el, dar totodată am înceta de‑a ne mira de ce acest ogor al creierului omenesc a devenit atât de primitor pentru orice idee suptă din degete, de ce judecata omului din popor nu mai e în stare de‑a rezista nici celei mai comune sofisme făcute de‑o gazetă guvernamentală, de ce acest teren e atât de pregătit pentru a primi absurdul în el şi a rămânea indiferent faţă cu cele mai elementare adevăruri.”
Timpul, 10 aprilie 1882
Fragmentele fac parte din antologia Iubesc acest popor, de Mihai Eminescu, recent apărută la editura Vremea. Volumul se poate comanda aici.
Citiţi şi
Complicatele iubiri de altădată – Veronica și Mihai
Nu era curaj, nu-mi păsa de viața mea
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
