„Doti, draga mea… Sunt tot numai aşteptare, numai dor de tine. Un singur gând, o singură râvnă: aceea de a fi, din nou, aproape de tine, aproape de îmbrăţişarea ta, de apa vie a buzelor tale – mereu dorindu-te, mereu setos de frumuseţea ta fără asemănare. Iată! Peste câteva zile vei fi soţia mea. La acest gând, cele mai pure zone ale spiritului se deschid înainte-mi – şi stau ca în faţa celui mai sublim act al desăvârşirii. Un jurământ sfânt mi se naşte pe buze, acum în preajma marei împliniri, şi totul se leagă de azi înainte, pentru mine, de acest jurământ. Lui voi închina ceea ce e mai bun în mine îndeplinirii lui – căci jur să mă închin cu totul pentru fericirea ta; să-mi dăruiesc toate puterile inimii idealurilor tale; să sfinţesc cu sârguinţă altarul căsniciei noastre cu harul celei mai dumnezeieşti iubiri. Fericirea mea nu are hotare; ea cuprinde, de la o margine la alta, universal – pretutindeni e numai ea; sunt învăluit în strălucirea bucuriei mele nelimitate. Aripi să am şi nu aş putea urca mai sus decât înălţimea cristalină de la care privesc acum, în faţă, viitorul. Toate s-au limpezit în mine, s-au purificat – am devenit un om nou. Şi mă îndrept, cu fruntea sus, spre treptele pe care mă vor conduce mâinile tale blânde şi înţelegătoare; privirile tale adânci, încărcate de viaţa pe care cu generozitate o răspândeşti ăn trupul şi sufletul meu. Eşti, de acum înainte, înţelesul meu cel mai intim. Eşti sensul meu adevărat – şi dincolo de orice graniţe terestre eşti îndumnezeirea mea; mântuirea mea. Cu tine dobândesc nu numai un rost, dar şi un loc printre binecuvântaţii lumii – căci tu îmi aduci fericirea. Vrând să te merit, voi frământa toate puterile spiritului meu – voi lupta cu nesăbuirile mele, cu infernurile mele; îmi voi limpezi căutările, voi munci cu pasiune. Vrând mereu să te cuceresc, voi căuta să devin – te voi avea mereu în faţă, ideal luminos, pe care mă voi strădui întruna să-l dobândesc. (…) Mă voi cârmui după tine, precum corăbierul după steaua polară. (…) Şi nu mai cunosc nimic altceva decât chipul tău. Nu mai şoptesc alt cuvânt decât numele tău, ce mi te aduce mereu, cu putere magică, în ochii sufletului – eşti permanent în mine, ai pătruns în locaşurile mele lăuntrice prin toţi porii fiinţei mele; îţi simt neîncetata făptura ta de fum suav, îţi ascult mereu glasul, legănător şi darnic, ca un clopot de mare sărbătoare; îţi văd ochii adânciţi între neguri de bună tristeţe; îţi cuprind cu palmele nerăbdătoare hulubii sânilor, ferecaţi parcă dintr-un pătimaş zbor; îţi cercetez cu copilărească uimire merele de pe marmora umerilor, linia plină de graţie, ca o amforă greacă, a trupului tău – şi-mi plec buzele, draga mea, pe marginea acestei amfore şi te beau în mine pe tine; te beau cu toată frumuseţea ta, cu tot trupul. Fiindcă de acolo, din adâncul sufletului tău, vine marea ta frumuseţe; – chipul tău, trupul tău sunt reflexul direct al sufletului. Şi eşti frumoasă, iubito, pentru că eşti toată numai suflet; suflet e privirea ta, suflet e mersul tău de pasăre măiastră, suflet e zâmbetul tău, suflet sunt degetele tale şi strângerea ta de mână. Între sufletul tău şi trupul tău au căzut toate obstacolele – divina lor contopire e desăvârşită. Şi te iubesc pentru că eşti deplină. Şi te chem pentru că vreau să mă îndeplineşti; te chem, te chem neîncetat, tu, lumina mea, viaţa mea, împlinirea mea. Al tău, Radu.“
6 martie 1951. Trei luni mai târziu se căsătoreau… Ea avea 24 de ani, el, 31. Vor fi împreună numai 11 ani.
Actrița Dorina Ghibu la 20 de ani
Nu-i așa că citind scrisoarea trimisă de dramaturgul, eseistul și poetul Radu Stanca viitoarei sale soții Dorina Ghibu (Doti) ai avut și tu senzația că sunt rânduri scrise de o femeie îndrăgostită, capabilă de a-și antrena întreaga ființă lirică în această aventură ontologică a devenirii prin celălalt? 🙂
Dar cum de l-a ales Doti, frumoasă și admirată, tocmai pe Radu?
Citiți mai jos un fragment din interviul realizat de prof.univ.dr. Anca Sîrghie în noiembrie 2015, când actrița tocmai împlinise 88 de ani.
-D.S.: Desigur că m-a impresionat felul cum îmi vorbea și îmi scria, dovedindu-mi ce sens împlinitor dădea iubirii lui pentru mine, dar bineînțeles că erau și alți bărbați care mă adorau pe atunci. Până la urmă, am făcut alegerea pe care o dorea și el. Ne-am căsătorit în 1951, când m-am și mutat cu postul de actriță la Teatrul de Stat din Sibiu.
-A.S.: Este adevărat că atunci când v-ați îndrăgostit și, desigur, ați decis să-l acceptați ca soț pe Radu, ați venit pe bicicletă de la Cluj la Sibiu? Îmi amintesc că actorul Avram Besoiu povestea că el se afla în curtea Teatrului și a asistat la scena aceea uluitoare…
-D.S.: Eu eram deja căsătorită cu Radu din 9 iunie 1951 și prin august m-am decis să-i fac o surpriză. Eram în Cluj și trebuia să semnez un act important pentru situația mea, așa că în loc să plec de dimineață, cum proiectasem eu în speranța că până seara voi ajunge la soțul meu, am pornit după ora 12.00 pe bicicletă de la Cluj spre Sibiu. O distanță de 180 km nu putea fi parcursă într-o singură jumătate de zi. Era exclus. De aceea, m-am văzut nevoită să poposesc noaptea la Răhău, în satul tatălui meu, unde am ajuns pe la ora 21.00. A doua zi am mai făcut vreo 50 km pe bicicletă de la Răhău până la Sibiu. Sunt sigură că dacă aș fi plecat dis de dimineață, cum proiectasem eu, eram lângă Radu în aceeași seară. Vezi ce poate face iubirea? Și tinerețea! Noi suntem tineri, mult timp tineri, până la un moment dat, când constatăm cât de mult am îmbătrânit. În momentele acelea eram preocupați cu mutarea mobilei mele de la Cluj la Sibiu. Desigur că am lăsat bicicleta la Sibiu și am revenit la Cluj cu avionul, în doar o jumătate de oră, nu o zi și jumătate cum parcursesem eu drumul pe bicicletă.
A.S.: Despre această escapadă, așezată sub sigiliul triumfului dragostei, i-a povestit Radu celui mai bun prieten, Ion Negoițescu, care ar fi trebuit să vă însoțească în acest periplu ciclistic, dar n-a făcut-o, spre regretul lui Radu. Este o întâmplare extraordinară, chiar incredibilă pentru mine astăzi, reluată de soțul dumneavoastră într-o scrisoare din 27 august 1951: „În săptămâna ce a trecut am fost fericit, căci am avut-o din nou pe Doti lângă mine. A venit, cum știi, ca o amazoană medievală la mine, și apariția sa a luminat împrejurul meu tot. (s.n.) De cum e lângă mine, totul primește o aură cerească și exult. Acum, iarăși singur, cu nervii încordați de așteptare, fără entuziasmul muncii-numai cu dorul de ea, mereu cu dorul de ea: să fie lângă mine, aproape, să fie aici ca să pot fi și eu.“ Evident Negoițescu participase la nuntă, căci în același Roman epistolar, din care tocmai am citat, apare următoarea apreciere de sinteză, formulată în 17 iunie 1951, adică în prima lui epistolă de după evenimentul matrimonial: „Mi-am adus aminte de figura ta ireală din zilele nunții și mi-am reconfirmat că dragostea ta e de-a dreptul înspăimântătoare. Văzându-te că iubești atât de mult, mi-e de-a dreptul teamă de tine: o teamă magică: știindu-te posedat de un demon teribil, care consumă și reaprinde fără încetare. Tu ești în marele foc al vieții tale…inima ta e crucificată.“ Erați așteptată cu ardoare la Sibiu ca femeie a unicei iubiri adevărate a lui Radu și nu mai puțin ca actriță, sosită cu trena succeselor de la Cluj…”
1956, împreună cu fiul lor, Barbu, care își va urma tatăl în lumea umbrelor la doar un an (1963) după moartea lui. Avea doar 9 ani…
***
În „Scrisori către Doti” (Editura Muzeul Literaturii Române, 2016), carte apărută sub îngrijirea lui Ion Vartic, găsiți epistolele din perioada 1948-1962 (anul morții sale timpurii) în care scriitorul Radu Stanca se arată în lumina lui autentică, în cele mai profunde dimensiuni ale spiritului său răscolit de fiorul dorului de dragoste, acea sublimă stare pe care numai oamenii extrem de sensibili o pot experimenta. Glasul bărbatului pe buzele căruia „se naște un jurământ sfânt” în fața Iubirii, declarată „cel mai sublim act al desăvârșirii”, are subtile acorduri feminine în fiecare moment al plinei de patos declarații de dragoste epistolare și chiar poate părea o emanație a unei stări pur feminine, obișnuiți fiind cu modulații stilistice și emoționale specifice mai degrabă sufletului feminin decât celui viril, masculin.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
