Viaţa este de multe ori imprevizibilă, dar tocmai ăsta e, poate, farmecul ei. Numai că, de la un timp, încerci să te sustragi acestui „farmec”, să fii mereu cu un pas înainte şi să nu te prindă, cumva, vreodată „cu pantalonii în vine”. Cel puţin asta este declaraţia de intenţii după ce am împlinit 45 de ani. Ar fi totuşi cam penibil să te găseşti în situaţii fără ieşire, să ridici din umeri şi să zici că-i fatalitate. Eu, unul, aşa gândesc. De aceea, de exemplu, nu ies din casă fără cash, fără încărcătorul de la telefon şi nici fără umbrelă. În aceeaşi ordine de idei, mi-am făcut asigurări de diverse tipuri, pentru mine, casă şi maşină. În fine, una peste alta, sunt un bărbat căruia îi place să-şi controleze viaţa, şi nu invers. Dar – pentru că, la naiba, există mereu câte un dar – am păţit-o de curând, cu toate prevederile şi asigurările mele…
…şi m-am îndrăgostit. Da’ nu așa, trecător, de vară, ci năprasnic şi de neocontrolat. Viaţa mi-a servit o porţie zdravănă de „farmec”. Care, să nu fiu ipocrit, m-a cam făcut să zburd de fericire. Şi m-a scos de pe făgaşul meu previzibil. Cum să-mi fi imaginat eu că, după doar câteva zile de vacanţă petrecute împreună, am simţit brusc că a sosit momentul să acţionez, că nu pot lăsa să treacă fericirea pe lângă mine fără să întind mâna să o apuc, aşa că m-am hotărât… s-o cer de nevastă. Eram împreună de numai câteva luni. Dar asta nu conta, conta faptul că luasem o decizie neaşteptată pentru care, însă, nu eram pregătit. Financiar, că sufleteşte eram gata să mă arunc în vâltoarea căsniciei.
Dar, dacă tot am început să mă înfrupt din farmecul vieţii, mi-am zis, ok, să o facem până la capăt. Aşa că am aruncat un ochi aici, m-am lămurit ce am de făcut şi apoi am sunat la singurii profesionişti care mă puteau ajuta în situaţia dată şi, simplu şi rapid, am împrumutat suma de care aveam nevoie. Am intrat în cea mai bună bijuterie din oraş, i-am cumpărat un superb inel de logodnă, care, oricum, era prea puţin pentru ce însemna ea pentru mine, iar cu restul de bani am pus la cale o seară romantică în cel mai grozav restaurant din oraș. Gândul la surpriza pe care urma să i-o fac îmi dădea idei și energii nebănuite.
Cum nebănuit a fost și ce s-a întâmplat în realitate în acea seară. După ce i-am oferit inelul şi am cerut-o în genunchi, în acordurile discrete ale cântecului ei preferat, a fost atât de impresionată încât a început să plângă cu sughiţuri (sau să râdă? nu mi-era clar, dar femeile reacţionează ciudat la emoţii puternice). Apoi, cu inelul pe deget, în loc să vină în brațele mele, a fugit la baie. De unde a ieşit într-un târziu şi m-a rugat s-o las să meargă cu un taxi acasă. Am rămas perplex, dar am înțeles-o – era vădit foarte tulburată.
A doua zi, mi-a spus că nu poate să se mărite cu mine, că ea vrea să emigreze – aşteaptă numai chemarea cuiva anume în Italia – dar că ar vrea, dacă se poate, să păstreze inelul. Şi relaţia noastră… până atunci. Am zis da, slab de înger, convins că am să reușesc să-i schimb gândurile. Dar o lună mai târziu, de câte ori mă priveam în oglindă, îmi apărea figura unui… papagal. Și azi am decis să dispar din viața ei. I-am lăsat inelul, că am iubit-o și sunt un domn. Bine măcar că am luat un credit transparent pe care pot să-l acopăr lejer…
Citiţi şi
Mein Trump. De unde vine fascismul portocaliu
Pentru toate femeile de 60+, pardon, pentru toate femeile :)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
