Să nu mai bâjbâi prin noapte că ea, noaptea, mi-a fost dată întru visare.
Să nu mă mai cred ziua zmeu că ea, ziua, mi-a fost dată întru învăţătură.
Să nu chinui animale, să nu otrăvesc pământ.
Să nu fac om să plângă din pricina mea, ci să râdă cu mine să-l fac.
Să nu rup floare neînflorită şi măr necopt să nu rup.
Să iubesc, dacă pot iubi şi să nu urăsc, chiar dacă pot urî.
Să nu las uitarea să cadă peste iubire chiar dacă ea, iubirea, mi-a fost luată de moarte.
Să nu tulbur apele unei fântâni adânci zidită cu piatră de râu.
Să nu văd copil trist fără să-l întreb de ce.
Să mă înclin cerului, dar să privesc mereu azur-auriul.
Să-mi pun fruntea pe ţărână ca să învăţ a simţi pulsul pământului şi a mirosi reavănul măruntaielor lui.
Să am un echilibru în toate cele care trebuie puse pe balanța lui Azi.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
