Meryl Streep şi John Cazale
În 1978, tânăra Meryl Streep era pe punctul de a deveni una dintre cele mai mari actriţe contemporane, dar şi pe punctul de a-şi pierde marea iubire. Nici măcar lui Michael Schulman, autorul noii sale biografii „Her Again”, nu i-a vorbit prea mult despre acel an crucial în existenţa ei.
Meryl Streep avea 29 de ani şi se afla la începutul aventurii sale în lumea teatrului din New York. Locuia împreună cu iubitul ei, actorul John Cazale, cu 14 ani mai în vârstă, o legendă vie a generaţiei sale, despre care Al Pacino spunea că l-a învăţat mai multă actorie decât oricine altcineva şi că nu-şi dorea decât să joace alături de Cazale tot restul vieţii.
Streep şi Cazale s-au cunoscut în 1976, ambii fiind distribuţi în „Measure for Measure”. Pe atunci, Cazale nu era chiar o vedetă, dar îi era recunoscut talentul şi era destul de căutat de către directorii de casting. A jucat rolul lui Fredo în „The Godfather” (Naşul) şi „The Godfather Part II,” dar şi rolurile principale în „The Conversation” şi „Dog Day Afternoon.” Toate cele cinci filme în care a jucat au fost nominalizate pentru „cel mai bun film” şi trei dintre ele au şi câştigat.
Despre Cazale, regizorii şi Al Pacino spun că era meticulos, poate chiar exagerat, pentru el, timpul scurgându-se lent. De asemenea, îi plăcea să pătrundă în adâncimea fiecare personaj, punând întrebări detaliate despre istoria lor. O altă trăsătură distinctivă era tristeţea, o tristeţe profundă, despre ale cărei rădăcini regizorii se fereau să întrebe. Iar trăsăturile chipului său nu făceau altceva decât să completeze această personalitate fascinantă: frunte înaltă, obraji prelungi, nas proeminent, ochi negri şi trişti.
Meryl Streep şi John Cazale
Între Meryl şi John a fost dragoste la prima vedere. Meryl fusese cucerită de extraordinarul din John, de căldura și de compasiunea lui. Dintre cei doi, Cazale era vedeta şi totuşi nu stăteau grozav cu banii. Dramaturgul Israel Horovitz spunea că formau un cuplu aparte, după care lumea întorcea capul, dar nu pentru că debordau frumuseţe.
După cum scrie Schulman, „povestea de dragoste a crescut invers proporţional cu lentoarea lui John” şi, curând, s-au mutat împreună în loftul lui Cazale. Îi invidia toată lumea teatrală din New York – cei mai talentaţi actori ai generaţiilor lor – până într-o zi de mai a anului 1977. Atunci Cazale s-a simţit rău, ratând avanpremiera spectacolului „Agamemnon”. Peste câteva zile, aveau să afle diagnosticul implacabil: cancer la plămâni în fază terminală.
Cazale a renunţat imediat la piesa în care juca atunci, dar Meryl şi-a continuat munca la musicalul „Happy End”, nelăsând ca viaţa personală să se amestece cu cea profesională. Cazale mai venea din când în când la teatru, nerenunţând, însă, la ţigări. Meryl nu-l critica şi nici nu-l lăsa să bolească, după cum povesteşte actorul Christopher Lloyd.
Cuplul a încercat să păstreze discreția despre gravitatea bolii lui John. Nici măcar fratele acestuia, Stephen, nu a ştiut adevărul decât după ce l-a văzut scuipând sânge, într-o zi după ce luaseră împreună prânzul în Chinatown.
Al Pacino l-a însoţit pe Cazale la tratamentul de radioterapie, aşteptându-l, mereu cu speranţa că se va face bine. Și Cazale însuşi suţinea că se simte mai bine şi chiar a dorit să se întoarcă la lucru, susţinut de Meryl, care, la rândul ei, dorea să-i fie cât mai mult timp aproape.
În filmul „The Deer Hunter,” (Vânătorul de cerbi) Cazale a avut astfel ocazia să joace alături Robert De Niro în unul dintre puţinele filme, până atunci, despre războiul din Vietnam şi asta în ciuda companiei producătoare care, din cauza costului uriaş al asigurărilor, nu dorea o vedetă pe patul de moarte. Însă Michael Cimino, regizorul filmului, s-a luptat ca actorul să nu fie scos din producţie. Mai târziu, Meryl Streep a mărturisit că De Niro s-a ocupat de costul asigurării lui Cazale, fapt pe care actorul nici nu l-a confirmat, dar nici nu l-a infirmat, spunând că „Era mai bolnav decât am crezut, dar voiam să facă parte din acest film”.
Au reuşit să termine filmările şi, deşi Meryl ar fi vrut să renunţe la muncă pentru a-i fi alături lui John, nu îşi puteau permite din cauza facturilor medicale foarte mari. De aceea a şi acceptat rolul principal într-o miniserie TV de nouă ore: „Holocaust”. Filmările au avut loc în Austria, dar Cazale era prea slăbit să o poată însoți.
Meryl Streep în Holocaust
Meryl nu s-a plâns niciodată, păstrându-şi profesionalismul, deşi se afla în agonie. Au filmat chiar în lagărele de concentrare şi filmările s-au prelungit mult, Meryl fiind obligată să stea departe mai bine de două luni şi jumătate de iubitul ei aflat pe patul de moarte. Când, în sfârşit, s-a întors la New York, Cazale era mai rău decât îl văzuse vreodată.
Timp de cinci luni, cuplul avea să dispară, pentru că Meryl hotărâse să i se dedice în totalitate. Cancerul îi atacase oasele, iar Cazale era extrem de slăbit. L-a însoţit mereu, la toate consultaţiile şi sesiunile de radioterapie, fără să-şi piardă speranţa.
Despre această perioadă, Meryl avea să spună mai târziu că s-a simţit cumva protejată, îi era atât de aproape, că nici măcar nu îi mai observa ritmul de degradare. Avea încredere în puţini oameni, cărora le spunea adevărul despre ce se întâmpla în sufletul său, mărturisindu-le că îi era foarte greu să pretindă că este optimistă în preajma lui, acest lucru secătuind-o emoţional şi psihic mai multe decât orice rol.
La începutul lunii martie a anului 1978, Cazale este internat la Memorial Sloan Kettering, Meryl fiind alături în continuare. Pe 12 martie, la ora 3 dimineaţa, aceasta este anunţată că John… a murit.
„Meryl nu era pregătită să audă aşa ceva, cu atât mai puţin să creadă aşa ceva” scrie Schulman. El mai povesteşte că, înainte ca actorul să închidă ochii pentru totdeauna, a avut totuşi câteva secunde de luciditate, în care a încercat s-o liniştească pe Meryl, spunându-i că este în regulă.
Anul acela, Meryl a înregistrat succes după succes în carieră: a câştigat un Emmy pentru „Holocaust,” o nominalizare la Oscar pentr „The Deer Hunter,” a fost distribuită în rolul carierei sale, în filmul „Kramer vs. Kramer”, rol pentru care a câştigat premiul Oscar. De asemenea, a primit rolul lui Kate în piesa shakespeariană „The Taming of the Shrew” (Îmblânzirea scorpiei). Devenise o stea.
Dar moartea lui Cazale şi propria sa suferinţă au transformat-o ca om şi ca actor. Astfel, a avut o viziune diferită asupra personajului Kate – nu mai era femeia independentă care urma să fie distrusă de către un bărbat, ci o femeie care avea nevoie să înveţe bucuria dăruirii de sine în iubire.
Cariera lui Meryl Streep numără nu mai puţin de 19 nominalizări la premiile Oscar (fiind actriţa cu cele mai multe nominalizări din istorie), trei statuete câştigate, dar cei ce o cunosc o admiră mai mult pentru devotamentul faţă de Cazale şi tăria sa de caracter, reuşind să nu dea niciodată impresia că şi-ar fi pierdut speranţa, nici în prezenţa şi nici în absenţa iubitului ei, după cum povesteşte regizorul Joe Papp.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Charlie Chaplin și Oona O’Neill – o dragoste considerată imposibilă, dar care a biruit timpul
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
