Din partea a doua a interviului cu Andrei Pleșu, propus a fi publicat în cinci părți, am spicuit câteva din ceea ce ar trebui să fie insomniile de fiecare clipă ale decidenților din România.
“…Proiectul legat de formaţia tinerilor… am văzut pe site-uri ale cadrelor didactice din România lucruri fabuloase. Ideea că ai noştri copii sunt pe mâna unor inşi de tipul acesta îţi trezeşte un coşmar. Sunt oameni care nu ştiu bine să scrie, sunt oameni care dau idei amuţitoare. Am citit chiar în „Dilema”, de curând, un articol în care se semnala un concurs. S-a gândit un domn profesor sau o doamnă profesoară din Târgu-Jiu la un concurs şcolar care se intitulează „Vreau să fiu mascota ta“. Dar ştiţi despre ce era concursul?
Nu ştim.
Despre Nicolae Titulescu, domnule! Nu se înţelege a cui mascotă vrei să fii. A lui Titulescu, a cui? Domnule, acestea sunt proiecte şcolare! Dacă faceţi o sumă de proiecte din acestea locale în satul cutare, în oraşul cutare, în şcoala cutare, ai imaginea exactă despre cum arată educaţia în România. Acestea sunt proiecte vitale: şcoala, satul, de toate lucrurile acestea nu se ocupă nimeni. Noi ne certăm cu Băsescu, cu UE, e scandalos. ”
Cam atât e speranța…
“… Mi-aduc aminte de o carte poştală pe care i-a scris-o Emil Cioran lui Noica, cândva, deci suntem în anii ’70, în care spunea „azi m-am urcat în metrou, la Paris, m-am uitat în jur – eram singurul francez“. De curând mi-a scris un amic că s-a urcat de asemenea în metrou şi era singurul alb de data aceasta. Deci este clar că materia Occidentului se modifică galopant. Şi, cum spune Neagu Djuvara, există aici un mic sindrom de sinucidere în care asimilăm, asimilăm, până în momentul în care dispărem. Europa însăşi s-a format printr-o invazie barbară, Europa, să nu uităm, are la temelia ei o combinaţie între imperiul muribund al Romei şi prospeţimea devastatoare a unor triburi fără portret. Noi suntem urmaşii acestui amestec.”
“E ca în presă – se caută ratingul.
Exact, iar tinerii au urechea formată. Dacă eu vin cu un proiect de tipul „Manuscris încă necunoscut din secolul IV d.Hr“, comisia e melancolică. Dacă vin şi spun „Discriminări sexuale în creştinismul primitiv în mănăstirile din nordul Africii“, se ciulesc urechile. Sunt subiecte cu care lumea a înţeles că merge la sigur: minorităţi, mediu, încălzire globală, murim, trebuie să ne salvăm! Acum este la modă un tip de cercetare antropologică foarte aplicată şi pe problema corporaţiilor. De exemplu: „Etica corporatistă. Studiu de caz OMV Petromidia“. Eu nu zic că nu este important, nu este interesant, dar când eu am gândit acest institut, nu m-am gândit că îl fac ca să facem tipul acesta de… mă gândeam la alte chestii, vă spun. Când vine câte unul care propune un subiect „Romantismul francez în deceniul VI“ măresc eu pupila şi ciulesc urechile. Sunt melancolic: „Uite, mă, unul care încă mai crede în aşa ceva!” Deci se întâmplă o mutaţie care nu este nici măcar autentică pentrru că este circumstanţială şi este strategică.”
“Schimbăm şi Imnul?
Eu am pledat pentru asta. Mi s-a reproşat atunci deja, şi de oameni apropiaţi, că totuşi este un imn prestigios. Da, dar eu nu cred că un imn în care ne asumăm postura de „adormiţi“ este un imn mobilizator. Acela s-a născut în anumite împrejurări, avea sensul lui, sunt de acord să fie cântat, dar e ridicol să te simţi reprezentat de un poem în care eşti victimă permanentă, în care eşti într-o stare de moţăială permanentă şi în general vrei ajutor.”
“Există vreo persoană în spaţiul public românesc pe care o vedeţi demnă să devină preşedinte al României? Pe cine aţi vedea în acest rol, în 2014, la alegeri?
Sunt mai mulţi care sunt plauzibili, probabil. Dar nu aş vrea să anticipez cu vreun nume, că fac un rău. Dacă spun un nume acum, cine ştie ce necazuri îi fac celui pe care îl propun. N-aş spune că am o opţiune definitivă şi unilaterală, dar stăm aşa de prost la nivelul candidaţilor, încât îmi vine să spun: orice om cât de cât normal, cât de cât educat şi care ştie două limbi străine e bun. Şi care nu este foarte corupt, totuşi. Aş vrea să fim şi noi o dată reprezentaţi de un domn. De un domn adevărat. Cu maniere, cu zâmbetul adecvat în situaţii adecvate, cu sobrietate când e cazul, cu capacitatea de a întreţine o conversaţie.
Sunteţi incorect politic, poate de o doamnă.
Poate de o doamnă, sunt de acord! Am văzut unele propuneri în ultima lună care mie mi s-au părut plauzibile. Ar fi grozav, numai că eu mă îndoiesc că românii sunt destul de copţi ca să voteze preşedinte o doamnă. Ar fi un eveniment, ar fi o schimbare de mentalitate, nu cred că va fi uşor, dar nu ar fi rău deloc. După ce am avut un concentrat de virilitate, cum e Traian Băsescu, o patină feminină la vârf n-ar fi rea.”
Va urma.
Citiţi şi
