După fiecare dezamăgire, după fiecare eșec în viață, mi-am dorit să pot da timpul înapoi, să iau alte decizii și întotdeauna m-am întrebat de ce o persoană care ar face orice ca la toți din jurul ei să le fie bine suferă atât de mult.
Nu, nu am găsit răspunsul, doar mi-am dat seama că, de fapt, nu aș schimba trecutul pentru că suma alegerilor mele m-au făcut femeia de azi și pe lângă suferință am avut parte și de multă fericire.
Când ești trist, parcă uiți de tot ce s-a întâmplat bun în viața ta, te simți cel mai ghinionist om din lume și te întrebi dacă o să mai poți zâmbi vreodată. Doar că, de data asta, mi-am pus următoarea întrebare: “Respiri, dar oare chiar trăiești?“
Ne trezim dimineața, plecăm la serviciu, ajungem acasă, gătim, facem curat, după care ne culcăm ca să o putem lua de la capăt a doua zi. Asta înseamnă să trăim?
Cineva mi-a spus cândva: „Astăzi ai existat, dar nu ai trăit, tocmai ți-ai irosit o zi din viața ta!“ Prima dată te gândești că o zi nu înseamnă nimic, că avem atât de multe zile încât nici nu o să ne dăm seama dacă o zi doar am existat și am așteptat ziua următoare, doar că ziua următoare nu e cu nimic mai bună, nici următoarea, nici săptămâna viitoare, poate nici luna viitoare și uite așa trec zilele de parcă am avea un număr infinit. Și când suntem fericite o zi, când simțim cu adevărat că trăim, timpul parcă zboară mult prea repede doar ca să facă loc zilelor în care devenim din nou doar niște umbre rătăcite.
Anul trecut am fost cea mai fericită, cea mai norocoasă femeie din lume și nu pentru că nu am avut griji sau probleme, nu pentru că aș fi trăit vreo poveste clasică de iubire, ci pentru că în fiecare zi am râs, nu am așteptat a doua zi, doar m-am bucurat de fiecare clipă. Parcă voiam să opresc timpul și să n-o las să plece pe „zâna mea cea bună“. Simțeam că trăiam cu adevărat și, sincer să vă spun, nu voiam să mă pregătesc pentru zilele gri fără magia pe care EL a reușit să o aducă în viața mea.
Dar după soare vine și furtună, o furtună care parcă nu mai vrea să plece, care a făcut ravagii în corpul și sufletul meu mai ceva ca un uragan și care m-a învățat că noi, oamenii, avem nevoie să fim fericiți pentru că altfel ne îmbolnăvim. Nu doar psihic, ci și fizic. Fericirea e ca un scut în fața bolilor, a depresiei și orice necaz ar apărea în viața noastră parcă trece într-o clipă când suntem în Rai.
Așa că astăzi m-am hotărât: o să închid cutia Pandorei, o să accept trecutul și o să dau o șansă prezentului. Avem nevoie de o ancoră, de ceva care ne împlinește, care ne ajută să zâmbim, care ne oferă senzația de siguranță. Ancora mea acum este serviciul, unde chiar și după un schimb de 18 ore, după 3 ore de somn, abia aștept să mă întorc și o fac cu zâmbetul pe buze.
După care avem nevoie să fim curajoase, să mai riscăm o dată și să îi dăm o șansă bărbatului care încearcă să intre în viața noastră. Da, e greu, dar dacă găsim pe cineva care să ne accepte ancora, care nu ne critică pentru ceea ce suntem și pentru ceea ce ne place să facem, care își dă tot interesul să se împletească cu viața noastră, ar merita să nu mai așteptăm trecutul, care oricum nu o să se mai întoarcă, și să mai încercăm încă o dată să trăim. În cel mai rău caz o să mai avem parte de o furtună, dar dacă am supraviețuit uraganului ar fi păcat doar să existăm de pe o zi pe alta tot restul vieții în loc să trăim ca și cum mâine nu ar mai veni.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Horoscopul ultimului Mercur retrograd din 2024 ( în Săgetător, 26 noiembrie – 15 decembrie)
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
