Să fii bun e greu… Nu știu dacă e pentru toată lumea, dar e bine să întâlnești oameni buni în viață. Oameni care nu se chinuie să fie buni, oameni cărora le vine natural să fie buni, oameni care nu-și pun problema să nu fie buni. Și care nici măcar nu conștientizează că sunt buni. Ci doar o fac ca pe o normalitate. Am întâlnit oameni simpli, fără studii, oameni de la țară, oameni care au grijă de gospodărie sau de animale, oameni fără pretenții intelectuale, care m-au făcut să mă gândesc de multe ori ce înseamnă să fii om. Și să mă gândesc de și mai multe ori la oamenii de lângă mine. Pe o parte să fac tot ce pot să ajut și pe altă parte să am grijă cu ce fel de oameni mă înconjor.
E ușor să ajuți când nu te costă nimic. Asta am învățat la oraș. Poți să ajuți atât cât nu-ți faci un defavor. Dar ce te faci când ar trebui să ajuți și asta te costă? Te costă confort, te costă relații, te costă lucruri de care ai putea beneficia chiar tu la un anumit moment și e bine să le păstrezi pentru tine, e, ce faci atunci? Că am văzut ce fac unii oameni simpli. Lasă pământul lor cu grebla în el și dau fuga două case mai jos să-l ajute pe vecinul mai bătrân să termine. Lasă porumbul lor nedezghiocat și pun mâna repede pe ciocălăi să-i facă coșărcile omului care i-a rugat de peste gard.
Știu că nu toți sunt așa, știu că poate sună idealist, dar jur că am crescut cu astfel de oameni. Bunica mea e așa. Și nu a spus niciodată nu, nimănui. Oricât de greu i-a fost.
Abe Frajndlich – Figments
Acum, ce facem aici, noi între noi, la oraș? Inventăm scuze, ne dăm loviți, mințim? Și oare dormi mai bine cu tine știind că puteai să ajuți, dar ai preferat să stai la adăpost, că sigur vor veni vremuri în care vei avea și tu nevoie de “ăla” și mai bine-l rogi pentru tine decât pentru altul? Și atunci inventezi o scuză sau îți dorești să nu-ți răspundă dracului la telefon (ca să poți să pui capul pe pernă și să nu-ți fie scârbă de tine) și-l suni repede pe ăla care ți-a cerut ajutorul – “băi frate, nu răspunde, bă…”
Poți dormi liniștit?
Am văzut oameni buni. Am întâlnit oameni care dintr-o felie de pâine, singura lor felie de pâine în două zile, jumătate o dau altui om al străzii care le cere de mâncare. Am întâlnit oameni care nu ezită să-și întindă mâna indiferent cât le-ar fi de greu. Am văzut oameni care își scot puloverul să-și învelească câinele. Și câinele se încolăceste pe burta lui și își țin de cald unul altuia, în ploaia de pe stradă.
E greu să fii bun. Câteodată poate fi un exercițiu pur și simplu doar să încerci să fii bun. Că probabil de propus îți propui. Miza ar fi să nu mai simți că ești bun. Ci că ești normal. S-ar schimba multe, chiar și aici în oraș, chiar și între două autobuze sau două treburi, ar fi mișto să fii bun. Până la capăt, fără jumătăți de măsură, fără acoperiri, fără gânduri. Am putea încerca.
Citiţi şi
Cred că sunt pregatită să ies din anonimat și să îmi trec numele la sfârșitul poveștii
Pe cât de frumoasă, pe atât de nefericită. Și povestea nu s-a sfârșit bine
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
