Cum ar fi să realizezi că soția ta, femeia ta, mama copiilor tăi, e o curvă ? Cum ar fi să afli că poate și mama, bunica sau soră-ta au fost sau sunt curve ? Dacă după prima propoziție ai făcut ochii mari și te-ai întrebat dacă oare știu eu ceva ce tu nu știi, de la a doua, instinctul de familist convins și macho belicos adăpat cu zicale de genul ” toate femeile sunt curve mai puțin soțiile surorile și mamele noastre” te face să pui mîna pe bîtă și să te interesezi de adresa mea. Oare ce-o să faci acum, cînd, după ce am reușit să îți atrag atenția, am să-ți spun : Amice, poate că și tu ești ești curv! Iar tu, stimată doamnă sau domnișoară ce ai mustăcit zîmbind cînd am părut a mă adresa numai bărbaților, și tu ești, poate, tot o curvă!
Știm (sau cel puțin așa ne place să credem), din fragedă copilărie, ce e aceea o curvă. Dacă suntem puși să dăm definiția unei curve și unde le putem găsi arătăm invariabil către șoselele de centură sau către bordelurile legale din Amsterdam sau Las Vegas. Arătăm către femei fardate strident cu fuste strimte ce mai mult dezgolesc decît acoperă, femei ce vorbesc răgușit, fumează ostentativ și înjură birjărește. Alții, mai buni cunoscători ai fenomenului, or să ne arate femei frumoase, elegante, rasate , adevărate gheișe moderne care contra unor sume exorbitante pot duce bărbații într-o călătorie numai dus către al nouălea cer ori de cîte ori le permite contul. Feministele vor exclama vexate: cum?!? nu există și bărbați care fac asta? Ba da, amazoane dragi, există și echivalentul masculin al femeilor prezentate mai sus, cu mercuriale la fel de vaste sau restrinse, după posibilitățile plătitoarelor. Ei, bine, nimeni nu ne va arata și categorisi drept curvă o femeie împlinită, mamă, “padrona di casa“, o adevărată lady, așa cum nimeni nu ne va spune că un om prosper de afaceri, stilpul societății, este imaginea ei în oglindă în variantă cromozomială XY.
Unde greșesc toți cei care ne-au dat, generoși, exemplele susmenționate? Toate acestea sunt fațete ale prostituției, nicidecum ale curviei. Pe cînd prostituția, pe bani mai puțini sau mai mulți, este o meserie, curvia este o trăsătură umană cu rădăcini adînci într-o boală a spiritului. Dihotomia dintre prostituție și curvie este imensă, nedreptățind flagrant lucrătoarele și lucrătorii cinstiți din domeniul serviciilor sexuale. Curv este, în vizunea mea, omul care se folosește de alții , care minte, înșală și nu se da înapoi de la nicio ticăloșie mare sau măruntă ca să își atingă scopurile. Am constatat, de-a lungul anilor, că trăiesc împresurat și înghesuit între curvi și curve. Că societatea mi-i dă de exemplu, că se suie mai mereu în toate amvoanele reale sau virtuale de unde își lăuda și predică succesul. Că reflectoarele sunt invariabil ațintite asupra lor și aplauzele le însoțesc vorbele și aparițiile. Că uneori am fost foarte aproape de un breaking point, foarte aproape să le spun: faceți-mă și pe mine ca voi, învățătorilor, ca să mă bucur și eu de succes social și de luminile rampei.
În politică, spun cei care se pricep, curvia este un mare atu. Însă pe mine nu mă interesează politica. De ani buni de zile, însă, observ curvia în plan relațional sau, după caz, conjugal. După ani de colocvii și solilocvii pe tema fericirii și iubirii în cuplu, fără să îmi arog descoperirea pietrei filosofale, am ajuns la concluzia că nu iubirea e cea ce contează cel mai mult într-o relație, ci pasiunea. De iubit ne putem iubi părinții, copiii, o culoare, țara sau (și încă cum !!!) o marca de pantofi. Pe un om îl putem iubi și din umbră, iubirile unilaterale, wertheriene nu sunt nimic neobișnuit pe lume, însă pasiunea implică o sublimare a iubirii împărtășite într-o cu totul și cu totul altă categorie. Pasiunea nu se definește printr-un dacă și numai dacă erotic. Bineînțeles că iubirea carnală, aburindă, tremurul coapselor și strigătele guturale ale orgasmului sunt poate fațeta cea mai plăcută a pasiunii. Pentru unii latura această este cheia de boltă a relației, însă nu este acel sine qua non care, lipsind, are capacitatea să devalorizeze pînă la aneantizare pasiunile centrate pe alte delicii mărunte ale vieții de cuplu cum sunt bunăoară plimbatul de mînă, privitul cu bucurie a omului iubit în timp ce doarme sau tremurul nestăpînit al inimii cînd îi auzi cheia învîrtindu-se în ușă. Pasiunea este factorul chintesențial care dă stabilitate iubirii în fața sumbrelor proorociri beigbederiene ce menesc moartea anunțată a oricărei iubiri după nu mai mult de trei ani.
Acum, că am definit ce înseamnă pasiunea, să revenim la curvele și curvii noștri de toate zilele. În zilele noastre cel puțin jumătate din totalui căsătoriilor sfîrșesc la tribunal (sau, mai nou, în cazuri fericite și necomplicate, la notar) Știu, o să îmi spuneți că secretul lui Polichinelle îl știați deja. La fel cum știți, privind în jur, că în 8 din 10 cupluri dintre cele rămase căsătorite relația scîrțîie din toate încheieturile, precum dricul primăriei, iar pușcăriașii din celula de bază a societății ori duc vieți complet separate ori trăiesc într-o cleioasă și dulceagă amăgire în care se gratulează constant cu apelative gen Iubi și Pisi în timp ce trimit SMS uri și fotografii îmbietoare amanților sau amantelor.
Motivele multifactoriale ale hecatombei maritale din societatea de azi sunt foarte complexe. Mariajele la vîrste fragede păcătuiesc prin lipsa inerentă de experiență a protagoniștilor. Ne căsătorim la vîrste indecent de tinere confundînd entuziasmul stahanovist al primelor relații sexuale postliceale cu pasiunea. Ne căsătorim de multe ori în facultate doar pentru a lua cameră în căminul de familiști, sătui fiind de “simultanele” din camerele sordide cu paturi etajate în care colegii de cameră și prietenele lor fac exact ceea ce facem și noi, pentru duș cu apă caldă, pentru mirajul de a umfla potul la nuntă, ca apoi să plecăm într-un long sejur la all inclusive la bulgari sau chiar (ce cool!) la Disneyland sau pentru Loganul second hand ce ne va scuti de damful acru al meltenilor din transportul în comun. Nu-i de mirare că “mane tekel fares-ul” beigbederian scris pe fragedul edificiu marital se împlinește în mai puțin de cei trei ani regulamentari.
După ce adrenalina și ocitocina generate de maratonurile sexuale din fazele de început încep să se risipească, protagoniștii observă fie că el ține mai mult la meciurile Stelei decît la grațioasa ei prezență, că se poartă ireverențios cu socrii sau că ea gătește mult mai prost ca mă-sa și nu știe să îi calce pantalonii la dungă. Apocalipsa vine odată cu apariția copilului sau (mai rău) a copiilor, cînd , după scenariul atît de binecunoscut, ea se îngrașă de trei ori și slăbește numai o singură data și se dedică plenar cratiței și biberoanelor, el se eschivează genial de la tot ce înseamnă ajutor casnic, iar sexul devine la fel de rar și de improbabil ca aparițiile monstrului din Loch Ness. Și pînă la urmă acestor “starter marriages” nu le pot reproșa mai nimic. Avem cursuri și manuale for dummies pentru absolut orice, pentru computere, telefoane și Excel, însă în căsnicie ne bazăm tot pe vorbe trecute din gură în gură și ne mirăm că în cazurile în care căsnicia se destramă, legiuni întregi de femei apelează la preaimbecila soluție de a mai face (încă) un copil. că să îl “lege” și să îi bage mințile în cap. Și uite așa ne trezim că apar pe piață miriade de divorțați mișto care nu vor recunoaște în ruptul capului că șandramaua s-a stricat și din vino lor. Deh, apocalipsa vine întotdeauna de la alții, nu ?
Curvăsaria conjugală e altă poveste. Asta începe din momentul în care realizăm că nu-l mai iubim pe omul de lîngă noi, dar stăm. Ne căutăm motive, invocăm copiii, ce va zice lumea, cît de dezamăgiți ne vor fi părinții și rudele, dar de fapt trăim lîngă un om neiubit căruia îi tolerăm defecte ce ne exasperează doar că să aibă cine să ne ducă gunoiul, să ne repare prizele, să ne schimbe uleiul la mașină, să ne calce cămășile, să ne gătească o ciorbă sau să ne ofere sîmbătă seară un sex mecanic, de proastă calitate, cu dinții strînși și coate prost plasate, în timp ce ascultăm monitorul din camera copilului și ne rugăm să plîngă ca să scăpam de corvoada celor șapte minute de tortură conjugală ce aduce, totuși, banii în cont la sfîrșitul lunii. Am apreciat întotdeauna curajul celor care realizează faptul că omul de lîngă ei nu mai ceea ce doresc și pleacă. Nu e niciun eroism să rămîi într-o relație zombie, indiferent de motive (nu, existența unui copil și creșterea lui într-o casă lipsită de iubire e, dimpotrivă, un păcat mult mai mare decît creșterea lui într-o familie monoparentală). O să îmi spuneți: OK , dar dacă amîndoi sunt de acord, asta schimbă datele problemei? Numiți-mă romantic sau imbecil, sau cum vreți voi, dar eu cred că rămînînd într-o asemenea relație îi răpim celuilalt posibilitatea de a găsi un om pe potrivă sa. Un om cu defecte și calități, dar care e peticul sacului lui.
Într-un alt articol tot aici, în Catchy, am pomenit și comentat despre oamenii care pornesc în căutarea unor relații cu listuța de calități în buzunar (sau poșetă). Nu e nimic rău să dorești că omul pe care îl vei primi în viața și patul tău să aibă o serie de calități. Atîta vreme cît cauți iubire sau, cum îmi place mie să o upgradez, pasiunea, poți cere Universului ca omul ăla să aibă orice fel de însușiri și trăsături fizice sau spirituale. Nu e un păcat să ceri mult și să ții la preț, atîta vreme cît știi că ai mult de dat. Devenim curve atunci cînd în fața unei situații materiale mai mult decît înfloritoare suntem gata să renunțăm la o bună parte din listuța de calități ale lui Prince Charming sau ale Albei că Zăpada. Mi-aș dori să am cîte un bănuț pentru fiecare dată cînd o femeie mișto (divorțată sau nu) sau un poet romantic și neînțeles ce declamă sus și tare că nu vor face niciodată concesii, că ei sunt oamenii lui totul sau nimic, ignorînd toate semnele și simptomele vizibile din avion, trăiesc niște minunate aventuri cu niște melteni solvabili sau sugar mommas (căsătoriți sau nu) sfîrșind invariabil prin a plînge la final că au rămas cu onoarea nereperată. Dragilor, în momentul în care devenim curve nu avem voie să ne plîngem că am găsit banii pe noptieră, iar omul care trebuia să ne fie motorul bunăstării și piedestalul aspirațiilor și strălucirii noastre a dispărut. Hoțul de buzunare nu are voie să se plîngă că i-au furat nenorociții portofelul ciordit din geanta altuia.
În cazul în care textul meu v-a ofensat, vă cer scuze. Nu asta era intenția mea. Ceea ce am vrut să vă spun, fără să mă sui în amvon sau să am pretenția să va țin o predică e: lepădați-vă de curvie. Găsiți puterea să vă uitați înlăuntrul vostru și, dacă vedeți semnele acestei boli, aveți curajul să recunoașteți și să o înfruntați. Cu mîinile goale. Știu că e greu, că uneori binele amăgitor și călduț al vieții lîngă oameni cu care nu mai avem nimic în comun e un drog greu de învins. Știu că vă veți simți la început ca un David ce nu are nici măcar o praștie în față unui Goliat care e mai mare decît turnul Eiffel și mai puternic decît Godzilla. Căutați și urmați-vă pasiunea, oricît de greu ar părea în momentul respectiv. Atîta vreme cît oamenii care v-au stîrnit acea pasiune încă există, niciodată nu e prea tîrziu, oriunde ar fi ei. În afară de moarte nimic nu e iremediabil. Oricît de imorale sau fanteziste ar părea rezolvările, atîta vreme cît ele există, nu renunțați. Chiar dacă , asemeniea personajului din Love Actually ce își mărturisește iubirea scriind-o pe un set de cartoane, va trebui să faceți ceva ce vă va scoate cu mult din zona voastră de confort, îndrăzniți! Există pericolul de a fi ridicoli, de a fi refuzați, de a pierde căldura supei în care înotăm zilnic cu mișcări lente și deprimate. Există. Dar, așa cum zicea regretatul Gheorghe Dinică… Și dacă…? Iar vouă, celor cărora pasiunea vi se pare a fi un pod prea îndepărtat sau iluzoriu, vă spun că uneori ea e mult mai aproape de noi decît am fi tentați să credem.
Îndrăzniți !
Există !
Pe Radu îl găsiți și aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
