nu cântați cu gura plină încă, nu cântați până
la capătul plămânilor,
tocmai și-a ridicat plapuma peste nasul înroșit,
a aruncat și-o pătură pe picioare,
într-un apartament care strânge- o cămașă
cumpărată pe apucate,
nici după xanax
nu cedează strânsoarea cum
n-o să cânte de una singură despre o dragoste
care e și nu e,
vecinii povestesc despre zgomotele femeilor singure,
și doar femeile știu cât sunt de singure,
în memoria gurii s-o luăm, în cântecul
de la fundul plămânilor, că-i loc cu lumânări,
torturi, cu coniacuri,
nici dușmanii nu merită să fie
singuri de crăciun,
apartamentele se simt mai bine goale.
(din volumul Rugăciuni nerușinate & alte chestii)
Citiţi şi
Femeia modernă și magia Sărbătorilor: echilibru între tradiții și grija de sine
Zavaidoc: iubire și muzică în anul 1923. Un roman insolit, semnat de Doina Ruști
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
