În România zilelor noastre, aproape toți (tineri, bătrâni, săraci, bogați) se-nchină când trec pe lângă o biserică, dar prea puțini se opresc să ridice un om căzut, la propriu, pe maidan. Gesturile, aproape teatrale, le poți vedea în fața oricărui lăcaș de cult, mai mult sau mai puțin important. Aparent, toți suntem creștini, dar puțini se mai încumetă să o și dovedească.
Ne punem și ne facem cruci cât mai mari, dar nu și-n gândul sau în mintea altora. M-am întrebat de multe ori: de ce? Vrem să ne dovedim doar nouă și spectatorilor de ocazie cât de virtuoși suntem, fără a mai privi și a ne păsa de ce se-ntâmplă în jur, în asta constă oare credința? Privim doar binele nostru, nu și pe al altora, atât de egoiști am ajuns?
Vorbeam la început despre omul căzut la pământ, iar el poate cădea în multe feluri. Poate cădea de durere, de boală, de frică, de slăbiciune. Noi credem însă, de fiecare dată, că de beat. Ați văzut vreodată un om prăbușit pe caldarâm de care nu se apropia nimeni, de parcă era ciumat? Nu ne pasă decât dacă omul acela e fratele sau cunoscutul nostru. În rest, nu ne aparține, e vina lui că a căzut. Trecem mai departe nepăsători și nu uităm ca la prima biserică să ne facem o cruce cât mai amplă, de parcă gesturile noastre largi ar putea acoperi ce am lăsat în urma noastră: un om căzut la pământ.
Pe Carmen o găsiţi întreagă aici.
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂 Trimite-ne textul pe office@catchy.ro
Citiţi şi
Cum am ajuns să înghițim cele mai scandaloase minciuni, cele mai tâmpite intrigi și conspirații
Andaluzia. Sufletul geometric al Spaniei
De obicei, 1 decembrie e despre România
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
