Când am auzit, prin anii 90, că vom ajunge să cumpărăm apă fără bule, apă de la robinet – mi s-a părut o glumă proastă. Sau o idee de scenariu SF. În orice caz, dacă s-ar fi adeverit, aș fi localizat situația pe undeva prin anul 2300, într-un viitor distopic în care excesele mai multor secole s-ar fi întors să ne bântuie.
Azi apa fără bule nu se mai numește apă chioară (adjectiv care vine de fapt de la arhaicul „chiară” – adică limpede). I se spune „plată”. Și pe drept cuvânt, fiindcă plătim ca s-o avem.
M-am tot întrebat cum s-a ajuns aici. Care sunt cauzele, care sunt consecințele, care sunt miturile consumului de apă îmbuteliată la sticlă de plastic. Sau măcar o parte din ele.
Ambalajele de unică folosință produc mai mult gunoi decât masă reciclabilă
Unul din aspectele care m-au făcut să-mi pun întrebări este chiar ambalajul. Cantitatea de plastic cu care vin acasă de la cumpărături e deprimantă – pungi, sticle, casolete, caserole. Vă mai amintiți când returnam sticlele de lapte, ulei, iaurt, bere, apă minerală și cico – dai una goală, primești una plină? Vă amintiți buteliile de sifon? Chiar așa, de ce au dispărut sifoneriile?
Reciclarea e noua modă a începutului de secol. Și atunci cum se face că reciclăm mai puțin decât o făceam în secolul trecut? Iei lapte – ia și un carton pe care-l arunci apoi. Iaurt – ia o cutie de plastic. Apă minerală – iar plastic. Suc – plastic. După numai o vizită la supermarket produci, forțat, un volum descurajant de reziduuri. În plus, nu plătești doar laptele, apa, citronada. La fiecare unitate cumpărată, plătești de fiecare dată și cutia. Că trebuie să trăiască și fabricanții de cutii și sticle de unică folosință.
Dar totuși, eu vreau doar iaurt. De ce mă obligați să cumpăr de fiecare dată și o cupă drăgălașă din plastic? Nu-mi trebuie atâtea. De câte răsadnițe sau ghivece provizorii vă închipuiți că am nevoie? Mi-e rușine de cât gunoi apare în jurul meu numai pentru că mi-e sete sau foame.
Da, plasticul se reciclează (apropo, nu tot plasticul, ci doar plasticul dur). Dar de ce am ajuns în situația de a fi nevoiți să reciclăm o cantitate imensă de plastic – n-am fi avut problema asta dacă exista încă sticla returnabilă. În plus, câți dintre noi chiar reciclează? Dacă mă uit pe marginea drumurilor – unde erau altădată flori zac acum, îngrămădite și decolorate de soare, mii de bidoane și bidonașe de plastic. Apele umflate de primăvară împopoțonează zăvoaiele cu lațe jalnice din pungi de plastic.
Numai în Statele Unite, apa îmbuteliată produce anual 1,5 milioane de tone de reziduuri rezultând din ambalaje. Pentru a fi produsă această cantitate se consumă petrol suficient pentru a menține pe drum 100.000 de automobile anual. 80% din ambalaje – conform aceleiași statistici – ajung la gunoi. Dacă îmbutelierea apei aduce vreun beneficiu mie sau mediului, eu nu-l văd. Iar dacă există un beneficiu, acesta este al vânzătorului, care mă taxează cu prețul ambalajului de fiecare dată când îmi trebuie numai conținutul.
Apa îmbuteliată – mai sănătoasă? Să ne mai gândim
Oamenii par din ce în ce mai atenți la starea lor de sănătate, la ce mănâncă, ce beau, cum trăiesc. O intenție lăudabilă, dar practica nu e așa de ușoară cum pare. Din lipsă de timp sau alte motive, suntem tentați să luăm de bună orice informație care ne promite un stil de viață sănătos. Astfel s-a împământenit ideea că apa îmbuteliată – apă pură – ne ferește de boli și alte dezechilibre pe care le poate transmite consumul apei de la chiuvetă. Raționamentul are mai multe puncte slabe, suficiente cât să-l transforme în prejudecată.
În primul rând, polietilena tereftalat (PET) eliberează în lichidul îmbuteliat așa numiții perturbatori endocrini, substanțe chimice ce afecteaza funcțiile sexuale și de reproducere – nu doar ale consumatorului direct, cât și ale viețuitoarelor al căror habitat a fost poluat de prezența peturilor.
Apa din sistemele de alimentare muncipale este testată periodic de către specialiști neutri, pe când apa îmbuteliată este de obicei supusă expertizei de către chiar compania producătoare – și la intervale mult mai rare decât rezervoarele rețelei municipale. Dacă mirosul de clor al apei de la chiuvetă este destul de neplăcut, acesta poate fi ușor îndepărtat cu ajutorul unui filtru montat la robinet. În ceea ce mă privește, nu găsesc nicio neplăcere în folosirea apei de la chiuvetă pentru mâncare, ceaiuri, cafea, limonadă, fie și fără filtru (clorul se elimină în mare parte prin fierbere). Investițiile în modernizarea sistemelor municipale de alimentare cu apă (și Bucureștiul beneficia de unul foarte bun, din câte știu) probabil că ar scădea semnificativ costurile apei potabile pentru populație. Din păcate, tot mai multe rețele municipale sunt cumpărate de agenți privați, peste tot în lume. Apa devine astfel, dintr-un bun comun la care are dreptul orice ființă, obiect de tranzacții și interese comerciale.
Compoziția apei plate (purificate artificial) este mult mai săracă în săruri minerale decât apa în stare naturală. Unul din componentele apei în stare naturală, care nu se regăsește în apa îmbuteliată procesată, este fluorul – important pentru sănătatea structurală a dinților. Din necesarul zilnic de fluor (1-2 mg), două treimi este asigurat de apa potabilă și o treime de alimentație (caisele, carnea de vită și porc, peștele și cartofii sunt printre alimentele care conțin fluor).
În plus, apa purificată (H2O) e insipidă. Apa în stare naturală nu este niciodată H2O pur. Gustul apei de izvor sau apei minerale naturale, de pildă – este dat de elemente adiționale prezente în mod firesc, ca fluor, magneziu, sodiu, potasiu, fier, într-o compoziție chimică complexă.
Chiar și înainte de a afla toate astea, de fiecare dată când gustam dintr-o sticlă de apă plată aveam sentimentul că beau apa moartă din poveste. Fără savoare, fără putere, chinuită și terminată ca o floare spălată cu detergent. E doar o impresie, desigur, dar până acum m-a împiedicat să prind gustul apei „plate” îmbuteliate. Apa, sensibil element al vieții, nu poate fi decât vie. Prea multe prelucrări agresive o îmbolnăvesc și o ucid.
Citiţi şi
O fi coșul de gunoi un obiect banal, dar ia stai o zi, două fără el!
Apel deschis pentru artiștii pasionați de reciclare, la Grădina cu Artiști, ediția cu numărul 35
Până în 2030 nu vei mai deține niciun gadget
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
