În 2012, pe 14 iulie, se vor împlini 150 de ani de la naşterea pictorului şi decoratorului austriac Gustav Klimt.
Viena va găzdui o serie de evenimente omagiale dedicate celui care “a creat chipul unei Greta Garbo sau al unei Marlene Dietrich cu mult timp înainte ca ele să existe în realitate“.
Artistul care a omagiat frumuseţea femeii printr-un ciudat şi elegant amestec de simbolism şi Art Nouveau – şocant pentru începutul secolului XX, dar curând după, acceptat, recunoscut şi preţuit, a fost prezent din prima zi a anului chiar în Concertul de Anul Nou care a fost primul omagiu adus pictorului naţional. (Coregrafia a avut “Sărutul” ca sursă de inspiraţie.)
The Kiss
voluptate pură…
Vă invit acum să vedeţi câteva dintre femeile enigmatice, elegante, fatale ori inocent nubile cărora Klimt le-a făcut splendide declaraţii de iubire cu penelul, combinând nu doar culorile, ci şi feţele luminoase şi întunecate ale sexualităţii.
Judith
Emilie Flöge (aveți povestea ei, designerul uitat…)
Adele Bloch-Bauer
tablou cumpărat în 2006, cu 135 milioane de dolari de Robert Lauder pentru muzeul “New Gallery” din New York
Margaret Stonborough-Wittgenstein
Gertha Felsovanyi
Hermine Gallia
Sonja Knips
Friedericke Maria Beer-Monti
Maria Munk
Johanna Straude
Serena Lederer
Marie Breuning
Mäda Primavesi
Mie mi-a făcut o mare plăcere să aleg portretele. Dacă v-am convins şi pe voi şi de veţi avea drum prin Viena vara aceasta, treceţi şi pe la Vila Klimt care va fi redeschisă pentru iubitorii de artă. Dacă nu, există galerii virtuale cu picturile lui Klimt ori splendide albume în librării.

Citiţi şi
Timpul nostru, un timp jucător
Emilie Flöge, designerul uitat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.