Despre anul sabatic, despre curajul sau puterea financiară pentru a-ţi “lua lumea-n cap” (cred că expresia asta are un minunat alt sens decât acela de-a pribegi), despre câţiva români care au făcut-o şi nu regretă, despre ceea ce prin alte părţi este deja un drept.
În martie 2010, într-un Proiect de ţară în 10 puncte, propuneam: “3. Tinerii merituoşi să-şi poata lua, la sfârşitul liceului, un an de pauză – gap year, sau, pe parcursul studiilor superioare, un an sabatic, plătit de stat. Să călătorească în lumea largă, să-i simtă parfumurile şi duhorile, diversitatea culturală, să înţeleagă cum funcţionează, ce o învârte şi ce o împotmoleşte pe alocuri. Să revină acasă mai înţelepţi, mai copţi, mai siguri de ei şi de ceea ce vor să facă în viaţă.” Chiar este o utopie?
Pe de altă parte, cred că la noi, mai cunoscut este anul sălbatic, cel al derivei forţate de la povestea personală, şi nu cel sabatic, visat, asumat, trăit. Vârsta la care pretenţiile de confort se reduc la o singură stea, cea a Nordului, rămâne totuşi prima tinereţe. 🙂
Citiți și Anul de pauză înaintea universității readus în atenție de fiica președintelui Obama
Citiţi şi
Dacă nici asta nu înseamnă că sunt puternică, nu ştiu ce mai înseamnă
Anul de pauză înaintea universității readus în atenție de fiica președintelui Obama
Te-ai înscrie dacă ai avea 220.000 de lire sterline?
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
