După anunțul făcut de Casa Albă pe 1 mai, cum că Malia, fiica preşedintelui Obama, îşi va lua un an de pauză (gap year) înainte de a-și continua studiile în 2017 la Harvard University, s-a pornit o avalanșă de comentarii pe rețelele de socializare. Indiferent de mesajul lor – de la aprobare și încurajare, până la ridiculizare și invidie -, e clar că anul de tranziție este încă socotit de mulți un privilegiu rezervat celor bogaţi. Dar oare chiar așa să fie?
Malia și Barack Obama
Stereotipul că anul de pauză este numai pentru copiii din familiile înstărite îşi are rădăcinile în tradiţia secolului al XVIII-lea, când tinerii englezi plecau prin Europa pentru a-i cunoaşte cultura, istoria şi arta înainte de-a merge la universitate. Dar și azi, în Marea Britanie, 200.000 de tineri își amână studiile pentru a călători sau pentru a munci. Deşi nu există încă statistici pentru alte ţări, această idee începe să prindă, indiferent de situaţia materială a familiilor. Desigur, nu este ieftin să-ţi iei un an de pauză, însă, pe termen lung, poate fi o investiţie bună. Cei care optează ca în anul de tranziție să călătorească, să-şi asume responsabilităţi, la întoarceea în campusurile universitare dau dovadă de mai multă maturitate, reuşind să-şi ia examenele, spre deosebire de cei pentru care pauza a însemnat doar un job anost de jumătate de normă şi… cam atât. Și totuşi, părinţii şi profesorii nu sunt convinşi de beneficiile acestui gap year în procesul de instruire. Pentru că există şi cazuri în care un an se transformă într-o pauză permanentă de studii…
Citiți și Anul sabatic la români
Deși se vrea și o modalitate de a nu mai depinde 100% de banii părinţilor, tineri din Spania și Italia își prelungesc pauza până la 30 sau chiar 40 de ani. Şi nu sunt puţine cazurile în care părinţii și-au dat copiii în judecată pentru că refuzau să-şi găsească o slujbă şi să se întreţină singuri. Dar și invers, când părinții au fost chemați în tribunal pentru a fi obligați să le plătească copiilor studiile până la vârste ridicole. Recent, presa internaţională a scris despre un astfel de caz în care „copilul” de 28 de ani a avut câştig de cauză, tatăl său fiind obligat de către tribunal să-i plătească un curs post-universitar. În Italia, acest trend, cunoscut sub numele de fenomenul „bamboccioni” – augmentativ de la „bamboccio” – a luat amploare odată cu criza ultimilor ani (8000 de procese/an), rata şomajului în rândul tinerilor ajungând la 40%.
Tom Hanks în filmul „Vreau să fiu mare” (Big)
În Italia, cam 65% dintre tinerii cu vârste între 18 şi 35 de ani continuă să locuiască împreună cu părinţii, în Marea Britanie şi Franţa, 34%, alcătuind aşa-numita generaţie „Tanguy” şi în Germania, 42%. Aşadar, multe ţări se confruntă cu astfel de probleme în rândul tinerilor – cunoscuţi şi sub denumirea de „Generaţia Boomerang”, o generaţie dezorientată pe care atât criza, cât şi lipsa unei direcţii şi a unei viziuni clare în viaţă îi forţează să bată pasul pe loc. Din această perspectivă, poate că anul de tranziție nu e de neglijat ca importanță. Și poate că devine tot mai mult o necesitate decât un lux, în situația în care tinerii urmează de obicei direcţii pre-stabilite de alții, se înscriu la facultăţi care se dovedesc alegeri nepotrivite și apoi, fie renunţă înainte de licenţă, fie termină facultatea, dar îşi dau seama că pentru a reuși în viață le lipsesc deopotrivă experiența și înțelegerea lumii în care trăiesc.
Dar pentru ca anul petrecut departe de băncile şcolii să conteze cu adevărat trebuie să fie unul activ, diferit de tot ce au făcut până atunci viitorii studenţi, cu urmări benefice asupra studiilor care vor urma – pregătire academică în particular, călătorii menite să le deschidă orizontul, experienţă în muncă în domeniul pe care vor să-l îmbrăţişeze -, dar şi cu scopul de a-i pregăti pentru viaţa de adulţi, oferindu-le mai multă maturitate, încredere în forţele proprii, capacitatea de a rezolva probleme, abilităţi de comunicare, independenţă. În Statele Unite există câteva programe care permit proaspeţilor absolvenţi de liceu fie să lucreze într-o ţară în curs de dezvoltare (Global Citizen Year), fie să participe la un program complex care combină cursurile cu munca şi cu perioadele de explorare ale viitoarelor cariere – internship – la preţuri acceptabile (BridgeEdU), fie să se înscrie în programul AmericCorps.
Acum, dacă ați fi avut ocazia ca absolvenți de liceu, ați fi ales să faceți această pauză? Dar ca părinți, i-ați înlesni-o copilului vostru sau ați considera-o un moft? Și nu în ultimul rând, voi v-ați lua un an sabatic sau un an de pauză de la job, dacă ați avea garanția că nu vă pierdeți locul de muncă?
Citiţi şi
Bolile cu transmitere sexuală – o mare problemă în lipsa educației
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
