Aflarea adevărului nu este întotdeauna un moment plăcut. Cu atât mai mult ne va fi greu să admitem, confruntaţi cu fapte indubitabile, că anul 2016 a fost anul unui regres politic, care grevează serios startul anului 2017 și conturează perspective mai puțin luminoase decât cele promise în campania electorală, atât pentru cei care au votat cu partidele învingătoare, cât și pentru cei care au votat împotriva lor. Faptul că anul nu se încheie cu un triumf pentru partidul lui Liviu Dragnea, ci cu o punere a sa la punct din partea președintelui Iohannis, definește deja cadrul dezbaterii politice și, mai ales, scoate în evidență niște pericole mai puțin vizibile până acum, dar nu mai puțin reale. Fără a cunoaște însă realitatea și a recunoaște adevărul, oricât ar fi el de neplăcut, nu putem face niciun pas înainte.
Orice analiză trebuie să pornească de la evenimentele definitorii ale anului, iar în 2016 aceste evenimente au fost alegerile locale și cele parlamentare. Concret, pornim de la victoria categorică, în procente, a PSD, al cărui scor a depășit cu 5% rezultatul votului politic (adică cel pentru consiliile județene) de la alegerile locale din 5 iunie, și de la înfrângerea categorică a PNL, care a înregistrat un scor cu 15% mai mic decât la locale, adică puțin peste 20%, față de 35,9% în vară. PNL a pierdut deci o bună parte din electoratul anti-PSD, care s-a îndreptat către USR (8,9%) și PMP (5,65%). Fragmentarea opoziției întunecă perspectiva unei acțiuni concertate față de partidul dominant, PSD. Ne putem consola, desigur, amintind că, la o prezență la vot de sub 40%, sprijinul real al PSD este de numai 18% din electorat, dar, dacă facem calculele astfel, trebuie să recunoaștem și că sprijinul PNL este de numai 8% și al USR de numai 3,5% din numărul total al alegătorilor. Dincolo de jocul cifrelor, adevărul incomod este că legitimitatea întregii clase politice este cât se poate de precară. Deci nu numai că românii nu și-au luat țara înapoi; ci, mai degrabă, politicienii le-au confiscat românilor țara. Cetățenii vor trebui să recupereze sfera politicului dacă vor să nu se trezească complet excluși din procesul decizional. Avem nevoie deci de partide reformate și credibile, ca să putem reconstrui democrația. O sarcină grea pentru 2017, mai ales una pe care, deocamdată, nimeni nu dorește să și-o asume.
Valeriu Mladin – Political Bestiary
PNL este sfâșiat de lupte interne și handicapat de o lipsă acută de idei și de oameni valoroși care să poată prelua conducerea partidului. Cassandrele politicii prevestesc migrații masive de vechi pnl-iști spre ALDE și chiar PSD, în timp ce vechii pdl-iști ar putea fi atrași de PMP și de Traian Băsescu, dacă Elena Udrea se va retrage cu adevărat din politică, pentru că domnul Băsescu, cu bune și cu rele, este singurul lider pe care l-au avut vreodată. USR este deocamdată incoerent și lipsit de experiență, iar PMP un one-man show. Opoziția este deci în ruine și trebuie reconstruită. Cu toate acestea, coaliția PSD-ALDE nu este o forță invincibilă, ci are multe vulnerabilități, iar Liviu Dragnea nu este un lider politic de anvergură națională, ci doar un baron cu probleme penale, care s-a crezut vătaf peste țară până când a fost umilit de un adversar care a jucat inteligent, și anume de președintele Klaus Iohannis. Acționând constituțional și instituțional, șeful statului a anulat elanul inițial al președintelui PSD, respingându-i candidata de suflet la funcția de premier, Sevil Shhaideh, pe motiv că fusese numită discreționar, deci nelegitim, de domnul Dragnea, fără un vot al forurilor de conducere ale alianței PSD-ALDE, și prezenta probleme de natură a afecta interesele geopolitice ale României. Bineînțeles că președintele nu putea vorbi despre asocierea strânsă a soțului doamnei Shhaideh cu regimul Assad din Siria și despre simpatia acestuia față de Hezbollah, organizație considerată teroristă de SUA și de UE, atâta vreme cât România mai are încă o ambasadă la Damasc. Faptul că Liviu Dragnea nu a luat în calcul riscurile prezentate de domnul Akram Shhaideh demonstrează că orizonul său de politică internațională nu depășește granițele județului Teleorman, ceea ce este cam puțin pentru o țară membră a UE și a NATO. Tot ce a putut face domnul Dragnea, în replică față de punerea la punct din partea președintelui, care nici nu l-a mai primit la Cotroceni după consultări, a fost circ la conferințele de presă, amenințări ridicole cu suspendarea președintelui, și plimbarea lui Sevil Shhaideh, ca pe sfintele moaște, la televiziunile mogulești – Antena3, RomâniaTV, Realitatea TV – cântând fals partitura primitivă și prea puțin credibilă a amenințărilor cu moartea la adresa fostei candidate la funcția de premier. Atât a putut el face pentru a-și salva onoarea nu numai „nereperată”, ci de-a dreptul ferfeniță după ce al doilea candidat la funcția de premier, Sorin Grindeanu, evident nedorit de Dragnea, a fost chemat la Cotroceni singur, fără liderul partidului, care se lăudase că el va controla guvernul. Klaus Iohannis a deschis astfel o falie în PSD, care, în timp, va șubrezi probabil poziția de lider a lui Liviu Dragnea, mai ales că în 2017 se va judeca probabil al doilea proces penal al președintelui PSD. În plus, nominalizându-l pe Sorin Grindeanu pentru funcția de premier în ultima zi lucrătoare a anului, președintele a contracarat eficient planurile domnului Dragnea de a amâna intrarea în vigoare a unor prevederi din Codul Fiscal care i-ar fi asigurat finanțarea promisiunilor sale super-generoase din campanie. Vom reveni asupra acestui aspect abil jucat de Cotroceni. Deocamdată, constatăm că șeful statului a devenit un jucător dur pe scena politică, singurul care poate face opoziție față de PSD, partid obișnuit să obțină tot ceea ce dorește în numele scorului electoral, indiferent dacă legea îi permite sau nu.
Nu mă îndoiesc că jocul domnului Iohannis este dictat de obiectivul câștigării unui al doilea mandat prezidențial în 2019, ceea ce nu se poate întâmpla dacă este complezent față de PSD, partid care va avea desigur propriul candidat la funcția supremă în stat. Concurența se dovedește, iată, un principiu sănătos atât în economie, cât și în politică. Vom avea parte de ea din plin în 2017.
În tot cazul, Klaus Iohannis rămâne și singura speranță de echilibru în planul relațiilor internaționale ale României, pentru că, în acest moment, cu un guvern asigurat de un partid anti-occidental ca PSD, care i-a dat în schimb națiunii pe Iskandarani, Omar Hayssam și chiar Akram Shhaideh pe post de virtual prinț consort, alături de alte personalități provenite din Orientul Mijlociu care execută acum sentințe penale în penitenciarele patriei, și un partid anti-american, cum este ALDE, al cărui lider, Călin Popescu-Tăriceanu a vrut să-i retragă pe militarii români din Irak în 2006, numai președintele mai poate fi garantul respectării angajamentelor noastre față de aliații din UE și NATO. Și tot el este cel care mai poate bloca elanul pro-Kremlin al unor grupuri de interese din umbră, elan manifestat destul de clar la Realitatea TV și la Antena 3, unde s-a clamat dreptul oricărui român de a fi pro-Assad, de pildă, s-a minimalizat nocivitatea Hezbollah, și s-a deplâns pe mai multe voci faptul că occidentalii, de la Bruxelles și de la Washington, se amestecă prea mult în treburile României. Este exact discursul care îi convine lui Vladimir Putin, apărătorului lui Assad. Nu trebuie să bagatelizăm acest discurs, ci să fim mai degrabă atenți la el, ca să nu ajungem cumva ocupați ideologic de marele vecin de la Răsărit. Riscul este mai mare decât credeți și niciun partid politic nu pare conștient sau deranjat de el. Din păcate, noi am avut întotdeauna partide inconștiente în materie de politică externă, preocupate de secătuirea resurselor publice, care au lăsat chestiunile internaționale pe mâna unui grup restrâns de lideri vizibili și mai puțin vizibili.
Pentru că tot vorbeam de resursele publice, trebuie să revenim la rezultatul alegerilor și la recentul bras-de-fer dintre liderul PSD și președintele Iohannis. PSD a câștigat alegerile atât de categoric nu numai pentru că opoziția a fost jalnică, ci pentru că a știut ce să promită – bani, bani și iar bani: pentru pensionari și pentru bugetari, pentru cei angajați cu salariul minim, pentru studenți, cărora le vor crește bursele, etc. De fapt aceștia sunt și cei care au votat PSD pe 11 decembrie. Ei nu se gândesc prea mult la sursa acestei generozități promise de Liviu Dragnea, dar o fac pe riscul lor, căci tot ce se dă cu o mână se ia cu cealaltă, resursele țării fiind limitate, iar modelul nostru de creștere economică mai degrabă păgubos, adică bazat pe creșterea consumului prin mărirea salariilor fără creșterea corespunzătoare a productivității, consumul la noi fiind asigurat preponderent din importuri. Nu intru în calcule complicate, dar amintesc că deficitul de cont curent a crescut deja dramatic – adică din țară ies mai mulți bani decât intră – iar bugetul domnului Dragnea se bazează pe o creștere economică de 5,5%, considerată exagerat de optimistă de majoritatea economiștilor serioși. Probabil că și Liviu Dragnea știe că nu are de fapt acoperire la capitolul venituri, pentru că altfel de ce ar fi încercat, imediat după alegeri, să-l convingă pe Dacian Cioloș să amâne cu un an prevederile din Codul Fiscal legate de scăderea TVA la 19%, plafonarea contribuțiilor la asigurările sociale, eliminarea taxei pe stâlp și a supra-accizei la carburant, toate fiind măsuri cu care guvernul PSD s-a lăudat? Domnul Dragnea era însă pregătit să le amâne, practic sine die, dacă ar fi putut forma rapid un guvern care să adopte imediat ordonanța de prorogare a acestor prevederi benefice pentru cetățeni. Adevărul neplăcut pentru noi toți este deci că liderul PSD știa bine că nu dispunea de fonduri pentru onorarea promisiunilor făcute în campanie, decât dacă lua bani tot de la oameni și de la agenții economici – adică banii pe care acum îi vom economisi prin noul Cod Fiscal. De aceea temporizarea numirii premierului, bine condusă de președintele Iohannis, a fost în avantajul cetățenilor și al economiei. Din păcate însă, dacă PSD va insista să-și onoreze toate promisiunile față de bugetari și pensionari, să mărească salariul minim imediat, cum a spus, și să finanțeze de la buget SRR și SRTV, atunci tot noi vom plăti prin reducerea alocărilor pentru domenii vitale, ca sănătatea și educația, și pentru investiții, dar și prin introducerea unor noi taxe și impozite, pe care nu o mai putem exclude, dacă avem un minim respect pentru aritmetică.
Premierul desemnat Sorin Grindeanu nu va avea deci o sarcină ușoară, după foarte probabila investitură a guvernului său. În schimb președintele Iohannis va putea capitaliza toate neîmplinirile viitorului guvern pentru campania sa din 2019, mai ales că știe foarte bine și care sunt limitele tânărului ocupant al fotoliului de prim ministru: psd-ist din familie de psd-iști, crescut de PSD, cu legături destul de controversate în lumea de afaceri a județului Timiș, enervat de exigențele FMI, dar și de DNA, după cum reiese dintr-o stenogramă făcută publică în presă, Sorin Grindeanu este un produs „garantat PSD”, care nu s-a afirmat prin dorința de a schimba cultura politică a partidului său, ci doar imaginea sa de partid al corupților. Nu știu cum va reuși s-o facă din poziția de premier al unei coaliții PSD-ALDE, care și-a cărat penalii în Parlament și care se pregătește de asalt asupra legilor justiției și asupra DNA, al cărei procuror șef, Laura Codruța Kovesi, este atacat din toate pozițiile. Și apoi, cum va rezolva domnul Grindeanu problema lui Sebastian Ghiță, prieten al fostului său șef, Victor Ponta și fost coleg în comisia parlamentară pentru supravegherea SRI? Din această perspectivă, va fi interesant să vedem cum va gestiona Sorin Grindeanu, ca fost ministru al societății informaționale, chestiunea contractelor acordate de stat firmelor de IT: va reuși el oare să introducă o competiție corectă în acest domeniu, care să împiedice monopolizarea acestor contracte de către firmele unui pion al SRI, cum a fost și este Ghiță? Și tot la capitolul incertitudini pentru 2017 aș enumera și perspectiva reformelor: are domnul Grindeanu, ca tânăr politician educat, o viziune despre reformarea unor domenii vitale și paralizate de rețele de tip mafiot, cum sunt sănătatea și educația, sau le va lăsa, ca și până acum, pe mâna veteranilor partidului, cu rezultate știute pentru populație și viitorul țării? Eu nu cred că viitorul premier va risca o confruntare cu parlamentarii partidului său, care numai reformiști nu sunt. Totodată, mă întreb dacă va reuși să evite politizarea excesivă a radioului și a televiziunii publice; dacă va rezista tentației, devenită trademark a PSD, de a demoniza presa și societatea civilă neafiliată; sau dacă va reforma administrația în interesul cetățenilor. Nu am niciun motiv de optimism: ce naște din PSD, cu corupție și abuzuri se hrănește. Mai mult, face alergie la intelectuali și ziariști independenți.
2017 se anunță deci un an dificil din punct de vedere economic, pentru că promisiunile nerealiste din campanie vor greva bugetul în dauna dezvoltării țării și a prosperității pe termen lung a cetățenilor. Va fi și un an agitat din punct de vedere politic, pe de o parte pentru că opoziția este măcinată de conflicte interne, și, pe de altă parte, pentru că, orice ar spune Liviu Dragnea, PSD va avea doi poli de putere – unul în Kiseleff și celălalt la Palatul Victoria. Tensiunile sunt așadar inevitabile. Va fi însă și un an al amenințărilor externe, pentru că situația internațională este incertă și dificilă, tendințele anti-democratice din Europa au fost deja preluate de PSD-ALDE, iar umbra Rusiei devine tot mai amenințătoare, mai ales în perspectiva unui acord între Administrația Trump și Vladimir Putin.
De previziuni vă scutesc, pentru că ele de regulă nu se adeveresc, după cum constata chiar astăzi Financial Times, numărându-și propriile eșecuri la acest capitol. Mă limitez la capitolul adevărurilor demonstrabile și al certitudinilor – drept care, cu riscul de a vă strica sărbătoarea de sfârșit de an, vă invit să vă gândiți cum va face față România la toate provocările interne și internaționale care se anunță pentru 2017 cu o clasă politică coruptă, nelegitimă, fără scrupule și atât de precar educată, cum este cea care a rezultat din alegeri. Acestea fiind zise din partea rațiunii, nu ne rămâne decât să nădăjduim, ca niște copii în fața bradului de Crăciun, în capacitatea istoriei de a ne surprinde cu generozitatea sa.
Și tu poți scrie pe Catchy!
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Alegem Europa sau ieșim din civilizație
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.