«Noi, toţi cei care ne ascundem de toţi ceilalţi printr-o ironie superficială, de fapt suntem supuşii complexelor nostre.» Mihai Ţărnă, regizor
Nu este magician, dar totuşi ce este atins de “mâna” sau “ochii” lui Mihai Țărnă se transformă. Prinde viaţă, din nou, sub o altă formă, altă interpretare, de fiecare dată surprinzătoare. Nouă. Devine ceva care interoghează, miră, schimbă cumva paradigma pe care o cunoşteam. L-am văzut “atacând” romane grele, cum ar fi “Un veac de singurătate”, al lui Gabriel Garcia Marquez, de curând “Profetul” lui Khalil Gibran, dar şi “Steaua fără nume”, a lui Mihail Sebastian. Acum, la Paris, cu elevii săi actori de la EICAR, şcoala internaţională de teatru şi film, Mihai revine la un clasic: Anton Cehov. Un clasic reinterpretat deja de Matei Vişniec, autorul piesei “Maşinăria Cehov“. Pentru a da prilejul tuturor elevilor lui Mihai de a juca, dramaturgul Vişniec, generos şi dornic în acelaşi timp să răspundă altor provocări, a mers până la a scrie câteva scene în plus. Este posibil deci ca piesele de teatru să devină obiecte cu viaţă? Obiecte vii? Cehov este un altul privit, ascultat, înţeles, în secolul 21, faţă de secolul 19? E o provocare pe care o lansează duminica aceasta, 10 decembrie, regizorul Mihai Țărnă. La Paris deci, pentru cei care aveţi ocazia de a vă opri ceasurile existenţei pentru câteva ore de graţie. La Teatrul Petit Saint Martin, de la orele 17.
Nu este prima reprezentaţie a acestei piese a lui Matei Vișniec. De unde şi de ce dorinţa de a da o altă interpretare?
Mihai Țărnă: Cred că e şi o încadrare a programului şcolar, căci spectacolul l-am făcut cu studenţii anului doi şi care acum sunt în anul 3. A trecut exact jumătate de an de la primul spectacol şi m-am gândit că ar fi un examen matur pentru ei să-l mai joace o dată. Să vedem cum evoluează personajul cu timpul… Sigur e şi acel dialog pe care-l mi-l propun de fiecare dată când montez ceva. Nu fac spectacolul pentru studenţi sau pentru actori cu experienţă, îl fac pentru mine şi pentru cei care lucrează cu mine, mai ales că studenţii-actori au acceptat această provocare.
“Maşinăria Cehov” este dialogul meu cu Vişniec şi, desigur, cu opera lui Cehov. Matei a fost foarte receptiv la ideea mea de a face “Maşinăria” şi cum am mai mulţi studenţi decât personaje în piesă, domnia sa a mai scris câteva scene. E extraordinar…
Orice spectacol e o părere, o propunere, o alegere sau o convingere. Ţin mult să-l mai povestesc, şi studenţii la fel, au îndrăgit această superbă piesă. Nu are nimic vârsta lor sau generaţia lor cu neauzirea operei lui Cehov. Am văzut cum lume cultă din domeniu reacţionează azi la Cehov – cu ochi mari şi neîncrezători că astăzi cineva se mai gândeşte la Cehov. Ei bine, acesta la fel, e un punct important pentru a rejuca acest spectcol. Ne gândim la Cehov cum şi el s-a gândit la noi cei de azi…
Tu, ca regizor provenind din spaţiul fost sovietic – copilăria petrecută într-un stat care făcea parte din URSS – ai o altă privire asupra lui Cehov. Dacă, pentru Matei Vişniec, Cehov este un fel de a se descoperi pe sine, ce reprezintă pentru tine acest autor clasic?
Cehov, ca nimeni altul, ne-a făcut să vedem în banalul din jur o întreagă simfonie. Noi toţi, cei care ne ascundem de toţi ceilalţi printr-o ironie superficială, de fapt suntem supuşii complexelor nostre. Atunci Cehov ar fi pentru mine oglinda complexelor noastre…
De ce ar trebui un spectator din secolul 21 să se întoarcă la un spectacol de şi despre Cehov? Mai este el actual? Cum?
Pentru mine arta modernă e inclusă, in totalitatea sa, în careul negru a lui Malevici. E frontiera unui segment de dezvoltare. Toţi caută forme noi, vorba eroului lui Cehov.
Atunci, ce-i forma nouă? De ce e nevoie într-atât de ea? De ce azi producătorii sunt mai importanţi decât cei ce creează, de ce spectatorului i se propune pop-corn în sala de cinema – poate asta e forma nouă? Poate…. Sau poate că forma nouă e sinceritatea şi convingerea. E ideea pentru care ai merge până-n pânzele albe. Cehov ne-a dat asta tuturor. Nu a căutat, ci s-a deschis nouă tuturor. Atunci, nu exista altă actualitate emotivă şi raţională decât cea în care credem. Atunci, actualul e acea întrebare care ne-a pornit pe toţi din răstimpuri spre acel răspuns pe care fiecare îl socoate un adevăr. Asta e Cehov pentru mine azi, acesta e Cehovul de mâine….
În fine, repeţi această piesă a cărei premieră a avut loc în iunie 2017. Este un fenomen rar pentru stilul Tarna: o singură reprezentaţie, un singur moment de graţie. De ce procedezi aşa, şi de ce revii, de fapt, cu această piesă, acum?
E simplu – aş dori ca acest foarte profund şi frumos text al lui Matei Vişniec să fie auzit şi văzut de cât mai multă lume…
Citiţi şi
Gabo – înainte de Garcia Marquez
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
