Rătăcesc pe poteci, prin pădure, cât să-mi clătesc mintea şi să sfârşesc o toamnă pârjolită, înecată-n fum şi lacrimi. Parcă prea multă tristeţe mă încearcă zilele astea, prea multe amintiri, prea multă moarte venită ca un oximoron dureros: moarte din dragoste de viaţă.
Câteva frunze obosite şi trecute prin dorurile de peste an se încăpăţânează să strălucească-n lumină palidă şi tulbure, de Noiembrie. Arse de vânt, ultim fir de viaţă tremurând în boarea îngheţată, se agaţă cu disperare, dragile de ele, aşa cum eu mă agăţ de speranţă, de crengi dezgolite ce-şi înalţă braţele-n semn de rugă, spre forfota plumburie din ceruri.
Trec peste noi, zile, nopţi şi trăiri ce ne-au brăzdat trupul şi parcă, cu cât se dezgoleşte anul, ca-ntr-un balans al destinului, cu atât mi se împovărează mie sufletul. Am tot strâns în el puzderie de anotimpuri: ierni viscolite-n murmur de buze, tei înfloriţi în fire de cuvinte, zăpuşeală de soare amestecată cu cireşe frivole şi valuri pătimaşe.
Doar inima cunoaşte un singur anotimp: al iubirii. Curcubeu de visare şi dorinţe, ce m-a purtat de-a lungul anilor prin toate stările şi culorile: de la bucurie albastră la amar mut, de la roşu dulce la tristeţe cenuşie, de la lumini mieroase la întuneric surd.
Anotimpul ăsta al iubirii, un tot al simţirii prelins în acorduri fine până-n ultima celulă, nu are vârstă. Îl păstrăm în noi viu şi mereu tânăr, comoară de poveste, până când vremea ne trece dincolo de timp şi ne vom fi risipit în eter, contopindu-ne tăcut şi lent, cu nemărginirea.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Stilul de viață Friluftsliv și câteva imaginare expresii norvegiene pentru stări reale (UMOR!)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
