O expoziţie în care sunt aduse laolaltă în premieră mai bine de 156 de portrete desăvârşite de obiectivul lui Annie Leibovitz sunt expuse la Ohio începând cu 22 septembrie şi până la sfârşitul anului. Centrul pentru Artă Wexner găzduieşte fotografiile celebre care au apărut pe coperta Vanity Fair sau Rolling Stone începând cu anii ‘70, dar şi capturi mai puţin cunoscute de public. Sute de sportivi, actori, muzicieni, dar şi preşedinţii SUA de la Nixon până la Obama au trecut prin studioul artistei de-a lungul carierei.
Demi Moore însărcinată, Lance Armstrong nud pe bicicletă sau Sting într-un decor deşertic sunt câteva ipostaze în care Annie şi-a surprins celebrele modele. Bunicii ei au emigrat din România la începutul secolului trecut, iar Annie şi-a dedicat viaţa fotografiei, pe care a preferat-o celorlalte forme de artă. A lucrat pentru revista Rolling Stone timp de 10 ani, perioadă în care a fotografiat staruri în cele mai inventive decoruri. De numele ei se leagă capturarea ultimei fotografii reprezentându-l pe John Lennon, în care solistul apare nud, încolăcit în jurul lui Yoko Ono. La cinci ore după ce a părăsit studioul lui Annie, Lennon a fost împuşcat.
„Fiecare fotografie reprezintă pentru mine o amprentă pe care o las pe un moment sau pe un loc” a declarat Annie, care a ales pentru expoziţie şi o serie de fotografii reunite sub numele de Pilgrimage, expresie a unei laturi mai puţin mediatizate a pasiunii sale. În colecţia Pilgrimage, artista a surprins atât peisaje năucitoare, cât şi obiecte de suflet ale oamenilor pe care i-a cunoscut. Printre ele se numără şi motocicleta lui Elvis Presley sau canapeaua „de confesiune” din biroul lui Freud.
Deşi a fost atât de aproape de lumea idilică a celebrităţilor, Annie a trecut printr-un colaps financiar în urma căruia era cât pe ce să piardă drepturile de autor asupra propriilor fotografii, dar şi casa în care locuia. Necazurile nu au ocolit-o nici pe plan personal, fiind cunoscută pentru o personalitate neobişnuită, capabilă de cadouri luxoase pentru cei iubiţi. Scriitoarea Susan Sontag i-a fost parteneră de viaţă. A decedat în 2004, iar acum Annie îşi creşte singură cele trei fete într-un apartament din New York.
Annie Leibovitz cu cele trei fiice ale ei – Sarah, Samuelle și Susan – pe covorul roșu la Gala Met 2019, la Metropolitan Museum of Art din New York City. Ediție care a omagiat-o pe Susan Sontag, sursa de inspirație fiind eseul din 1964 „Notes on ‘Camp’”.
Vă las mai jos un fragment din cartea “Despre fotografie” de Susan Sontag. Publicata in 1977, Despre fotografie câștigă National Book Critics Circle Award for Criticism și ajunge bestseller. Washington Post considera volumul „o analiza splendidă a schimbărilor pe care fotografia le-a generat în felul nostru de a privi lumea și de a ne privi pe noi înșine, în ultimii 140 de ani“. Perspectiva critică inovatoare asupra fotografiei propusă de Susan Sontag pune sub semnul întrebării contextele morale și estetice ale acestei forme de artă.
“Trăim o epocă nostalgică, iar fotografiile promovează activ nostalgia. Fotografia este o artă elegiacă, a crepusculului. Majoritatea subiectelor fotografiate sunt, prin simplul fapt de a fi fost imortalizate, atinse de patos. Un subiect urât sau grotesc poate fi emoționant deoarece atenția fotografului i-a conferit demnitate. Un subiect frumos poate inspira tristețe pentru că s-a învechit sau pentru că nu mai există. Toate fotografiile sunt instanțe de memento mori. A fotografia înseamnă a participa la condiția muritoare, la vulnerabilitatea și metamorfozarea altei persoane (sau altui lucru). Prin decuparea unui moment precis și „înghețarea” lui, toate fotografiile sunt martorii trecerii imuabile a timpului.
Aparatele foto au început multiplicarea lumii în momentul în care peisajul uman a început să se transforme într-un ritm vertiginos: în vreme ce nenumărate forme de viață biologică și socială dispar într-un interval scurt de timp, un dispozitiv este capabil să înregistreze ceea ce dispare. Parisul schimbător, cu texturile sale complexe din timpul lui Atget sau Brassai, a dispărut aproape în întregime. Asemenea rudelor și prietenilor defuncți păstrați în albumul de familie, a căror prezență în fotografii ne exorcizează o parte din anxietatea și remușcarea cauzate de dispariția lor, fotografiile cartierelor acum demolate, ale zonelor rurale desfigurate și aride ne oferă o relație minimală cu trecutul.
O fotografie este în aceeași măsură o pseudo-prezența și o dovadă a absenței. Ca focul dintr-un șemineu, fotografiile, mai ales ale oamenilor, ale peisajelor îndepărtate ale orașelor din trecutul acum dispărut, sunt stimulente ale reveriei. Sentimentul intangibilului evocabil prin fotografii hrănește în mod direct sentimentele erotice ale celor pentru care dorința este accentuată de distanță.”
Citiţi şi
Cui aparține citatul “Everything is OK in the end; if it’s not OK it’s not the end”
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
