3, 2, 1, Start: dulcegării, distracție, urări, pupături, îmbrățișări, promisiuni de „trebuie neapărat să ne mai întâlnim și noi!”, ce zi minunată, parcă și cerul sclipește puțin în tonuri de roz?… AIUREA!
Doar câteva zile mă mai despart de aniversarea mea.
Nu am știut niciodată ce să fac în ziua asta. M-am simțit mai degrabă o ciudățenie a naturii sau, într-o apreciere blândă, un elefant între vitrinele cu porțelanuri – pe linia asta, un vlăjgan pe conduri prețioși, un cocoșat fâstâcindu-se să efectueze un dans „grațios” (rezultând, mai mereu, o mișcare penibilă și țeapănă) – fiindcă nu așteptam niciodată cu încântare și nerăbdare cohortele de rubedenii venite la îmbuibare, luat-seama și bârfă, între „La mulți ani!”–uri deasupra cărora plutesc hămesite gânduri la platourile întinse, muncite, cu fripturi și salate.
Nu am cerut niciodată adunările zgomotoase, ritualul tâmpit al umilinței în fața tortului, al vrafurilor de cutii cu bomboane, defilând în fața unor colegi care abia îmi știau numele de familie și între care nu reușeam niciodată să încadrez sensibilitatea mea…
Nu am fost niciodată întrebată dacă îmi doresc imbecilitatea aia de gâjâială din care eu trebuia să pricep un cântat, dacă mai am unde, an de an, să-mi gonesc dezamăgirea pentru zecile de cadouri neinspirate, din simplul motiv că, neobosindu-se să mă cunoască, nu știu, prin urmare, nici să aleagă un dar care să-mi atingă sufletul…
Încă o zi dintr-acelea mă paște, iar eu simt, an de an, că dezgustul și exasperarea vizavi de ea sunt în creștere. Răzvrătirilor din anii studenției (în care am savurat cu o voluptate nebunească plimbările singură, prin parcuri, la braț doar cu frunzele, vântul și crizantemele) și încă vreo doi-trei după, le-am rătăcit adresa, așa încât m-am trezit alunecând, tot mai mult, într-un alt cerc de cunoștințe, o altă capcană a societății, în care trebuie să mergi la aniversări, simulând încântarea, trebuie să fii gazdă, simulând bucuria…
Aniversările? O defilare de măști și orgolii grețoase, un check-list inutil, în care ne îngropăm aiurea bani scoși cu prețul liniștii pierdute, o alergătură cretină între locații, magazine, saloane, etc din care hrănim cu indiferență doar bestia – frumos ambalată, ce-i drept – consumerismului, atât de flămândă și egoistă, încât nu mai rămân pentru suflet decât, cel mult, firimiturile…
Sfârșit de octombrie… o perioada bilanț pentru mine, mai mult poate, decât cumpăna dintre ani.
Constat, cu tristețe, că nici anul ăsta nu a fost loc pentru mine în grațiile sorții; mă găsesc în aceeași gară abandonată, sinistră, prăfuită, ostilă și rece. De ani întregi aud promisiunile trenului, mă zbucium cu senzația asta că e atât de aproape, că trebuie negreșit să oprească și pentru mine, fiindcă, la naiba, prea mult din viață mi s-a scurs printre degete, fără să fi reușit măcar să urc pe treptele scării…
NU. Curios cât de tare pot ajunge să te obosească numai două litere, cât de mult poate să te obsedeze șuieratul disprețuitor al destinului, care-ți traduce la nesfârșit că „Nu acum, nu aici”, cu o perfidie crudă, numai după ce te-a lăsat mai întâi să-ți schilodești sufletul, să-ți însăngerezi tălpile, pe fiecare nou drum apucat…
M-ai păcălit și de astă dată, soartă afurisită, îmbătându-mă pentru scurtă vreme cu un praf magic, amețitor de plăcut… mi se părea că am fost, în sfârșit, la locul potrivit și în beția mea naivă, eram gata să te iert pentru toți anii de lipsuri și suferințe, cautându-ți chiar scuze, cum că mă pregăteai, mă antrenai pentru o fericire fără margini…
Mă gândisem chiar, necugetat, la o aniversare autentică, fericită, uitând, pentru a n-a oară, în prea mulți ani, că eu nu am venit în lume cu aceleași drepturi ca ale celorlalți…
Cu sufletul zdrențuit, privesc și de astă dată noaptea în față, care-mi flutură promisiuni cu raze de lună și-un soi de luminiță palidă, la câteva ore depărtare, din care însă răzbat ecouri dogoritoare… să fie oare, coincidențele, doar simple suprapuneri?
Guest post by Medeea
Și tu poți scrie pe Catchy! 🙂
Trimite-ne un text încă nepublicat, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Ea ar fi trebuit să vadă, să știe, să mă vadă
Draga lui soție, iartă-mă, te rog, dacă afli
Ce mai vor Maria și Ion azi de la căsătorie
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
