“Cartea lui Andrew Solomon, Demonul Amiezii. O anatomie a depresiei, este copleșitoare” spune Cristina Foarfă. “Te cufunzi complet în ea, îți pui întrebări asupra propriilor experiențe, empatizezi atât cât poți cu o suferință pe care o înțelegi până la un punct. În cele 600 de pagini, Andrew Solomon întoarce depresia pe toate părțile și, cel mai impresionant lucru, o face pornind de la experiența personală.”
Iată și câteva fragmente:
“Depresia este punctul nevralgic al iubirii. Pentru a fi făpturi care iubesc, trebuie să fim făpturi care pot cădea pradă disperării din cauza unei pierderi, iar depresia e mecanismul acelei disperări.”
“Depresia crescuse în mine ca vița care cucerise copacul; mă secătuia și se înfășurase în jurul meu, hâdă, mai vie decât mine.”
“E prea adesea o calitate a fericirii faptul că-i simt în fiecare clipă fragilitatea, în vreme ce depresia, când ești în miezul ei, pare o stare care n-o să treacă niciodată.”
“Mai bine trăiesc mereu în ceața tristeții decât să renunț la capacitatea de a simți durere. Dar durerea nu este depresie acută; iubești și ești iubit cu mare durere, și ești viu trăind asta”.
“Când te confrunți cu lumi în care adversitatea este norma, vezi cum se modifică hotarele dintre gândul corect că viața e grea și starea de depresie”.
“Opusul depresiei nu e fericirea, ci vitalitatea.”
“Aceasta este, poate, cea mai mare revelație pe care am avut-o: nu faptul că depresia e fascinantă, ci că oamenii care o au pot să devină fascinanți datorită ei.”
“Tendința de suicid poate fi un simptom al depresiei; poate fi și un factor de ameliorare. Gândul de sinucidere te poate face să treci prin depresie. Mă aștept să trăiesc mai departe câtă vreme pot să dau sau să primesc ceva mai bun decât durerea, dar nu făgăduiesc că n-o să mă omor niciodată. Nimic nu mă îngrozește mai tare decât gândul că aș putea, la un moment dat, să-mi pierd capacitatea de a mă sinucide.”
“Depresia o taie de-a curmezișul, peste limitele de clasă, tratamentele depresiei însă nu. Aceasta înseamnă că cei mai mulți dintre oamenii care sunt săraci și depresivi rămân săraci și depresivi; de fapt, cu cât rămân mai mult săraci și depresivi, cu atât devin mai săraci și mai depresivi. Sărăcia e deprimantă, iar depresia sărăcește, ducând la disfuncții și izolare. Umilința sărăciei este o relație pasivă cu soarta, o stare în care oamenii cu putere evident mai mare apelează imediat la tratament.”
“Etalonul nostru, ca ființe umane, nu este realitatea.”
Dacă credeți că aveți nevoie de această carte, veniți pe 13 iunie la întâlnirea cu autorul.
Citiţi şi
Andropauza (menopauza masculină)
