“Spre deosebire de È›oapa «clasică», înclinată să se simtă bine mai degrabă în mediul ei, între cei din aceeaÈ™i făină cu ea, È›oapa cea nouă se simte acasă oriunde. Peste tot. Ia imediat în posesie spaÈ›iul în care se află. Dacă e la volan, își adjudecă ambianÈ›a rutieră: «se descurcă» impenitent printre fraierii care încă se conformează unei minime geometrii a traficului, parchează unde are chef (È™i, preponderent, unde n-are voie). Frecvent, îți taie calea vitejeÈ™te cîte un «jipan», condus în 70% din cazuri (după statistica mea aproximativă) de fete abia domesticite, care n-aveau cînd să-È™i fi putut finanÈ›a, prin performanță profesională, un asemenea lux È™i care conduc cu telefonul într-o mînă È™i cu rujul în cealaltă.
«Acasă» se simt țoapele de tip nou și la restaurant. Deîndată ce se așază la o masă, singuri sau cu rude și prieteni, ei îi evacuează psihologic din sală pe toți ceilalți clienți. Dacă ai ghinionul să nimerești într-un local în care «petrec» asemenea ipochimene, ești anulat. Se vorbește tare, se rîde cu sughițuri, se fac glume cu apropo, se povestesc lucruri de tot soiul, în general neapetisante… Ești condamnat la indiscreție. Afli, din sonore conversații telefonice, ce simte comeseanul pentru Maricica, ce boli are mama, ce au de făcut imediat subalternii din firmă etc. Din taclaua convorbitorilor, ajung la tine, în ample torente de decibeli, opinii politice tranșante, ipoteze despre dezastrul din Apuseni și de pe lacul Siutghiol, relatări picante despre șefi, vecini, cumnați și soacre. Oamenii se simt bine. Nu cred în chestia cu «spațiul public». Peste tot, se poartă destins, ca la ei în bucătărie. Copiii aleargă urlînd printre mese, se cere muzica mai tare, se alunecă des spre vorba în doi peri și gluma deșucheată. De obicei, masa e dominată de o matroană volubilă, «sufletul» petrecerii, încîntată de sine, provocatoare, învestmîntată strident și trăgînd zglobiu cu ochiul spre mesele vecine, ca să-și verifice și consolideze succesul.
Mai sînt È™i cei care stau în maÈ™ină cu portiera deschisă È™i ascultă manele sfîșietoare în beneficiul întregului cartier, mai sînt È™i cei care strigă pe stradă ca pe tarla, mai sînt È™i cei (cele) care apar la cîte un post de televiziune îmbrăcaÈ›i cool sau dezbrăcaÈ›i È™i vorbesc limba română ca pe o limbă străină. Mai sînt È™i cîteva È›aÈ›e nărăvaÈ™e care își asupresc invitaÈ›ii prin talk-show-uri «de atitudine», mai sînt È™i unele cuconiÈ›e cu ventuze hipertrofice în loc de buze È™i cu o regie apocaliptică a posteriorului, mai sînt È™i politicieni înecaÈ›i, financiar, în propria lor osînză, dascăli cu o cultură de telenovelă, preoÈ›i adormiÈ›i într-o pietate inexpresivă, neconvingătoare È™i, totuÈ™i, profitabilă, ziariÈ™ti care transformă informaÈ›ia într-un soi de bordel de vorbe È™.a.m.d.”
Sursa Dilema Veche, 2014.
S-a schimbat ceva în 10 ani? Aceasta-i întrebarea. 🙂
Citiţi şi
Salut, eu sunt Răzvan. Tu știi cine ești?
Sexualitatea È™i societatea – o dezbatere de neratat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
