“Nu există, cred, componentă mai eficientă într-un proces formativ reuşit decît capacitatea de a stîrni şi de a întreţine admiraţia. Un profesor bun e cel care livrează suficientă materie umană pentru a fi admirat, iar un elev bun e cel care e capabil să admire. Restul sunt anexe…”
“Esenţiale sunt şi abilităţi de tipul: limbaj limpede şi atrăgător, simţ al umorului, autoritate personală, dublată însă de cordialitate. Un profesor nu trebuie să-şi inhibe elevii cu aere magisteriale, dar nici să-i încurajeze la complicităţi „de gaşcă”. Trebuie să fie comunicativ, bine dispus, capabil să găsească proporţia justă între sobrietate şi camaraderie.”
Profesorii de altădată “erau, cu adevărat, nişte „domni” (un concept din ce în ce mai puţin la modă), adică nu puteau fi asimilaţi cu stilul golănaş ignar, prost-crescut, mediocru intelectualmente, incult şi ţîfnos al unei lumi în care „domnia” e o fandoseală, o formă vinovată de „elitism”.
Andrei Pleșu va scoate curând un volum de interviuri făcute de-a lungul a 23 de ani despre școală și profesori. Până atunci, aici mai găsiți câteva gânduri care n-au încăput în carte.
Citiţi şi
Trimisul special al lui Dumnezeu la Băicoi
Bolile cu transmitere sexuală – o mare problemă în lipsa educației
