Cuvânt înainte
Cuvântul ’prieten’ s-a statornicit printre români pe filieră slavonă, derivând în ’prieten de nădejde’. Sinonimul ’amic’ s-a tras de la Roma, mai precis din limba latină. Franțuzit ’ami’, încearcă și o tentă nițel amoroasă, nimic serios. Englezescul ’friend’ provine din limbile germanice (altoi și pentru cele nordice), tot cu ceva nuanțe amoroase. Ce e interesant e faptul că ’fiend’, cuvânt dezbinat din aceeași rădăcină, înseamnă ’dușman’. În engleza veche ținea loc de Satana. ’Friend’ și ’fiend’ s-au născut din participiile ruginite ale verbelor ’a iubi’ și ’a urî’. În franceză dușmanul este un ’ennemi’, venit și el, poate călare, poate pe jos, din latinul ’inimicus’. Engleza modernă își ia dușmanul direct din franceză: ’enemy’. Aduce a inimă, dar nu e adevărat, latina a păstrat distanța, preferând ’cor’, franțuzit mai apoi în ’coeur’. În româna veche ’inima’ era o ’anima’, pe latinește ’suflet’. Cu alte cuvinte, dar cu același înțeles, prietenul și dușmanul s-au născut odată cu Abel și Cain. Fârtați.
***
Două prietene. Două fete nici prea frumoase, nici de-a dreptul urâte, nici pline de aroganța suficienței de inteligență, nici fără nimic de zis. Atât de prietene încât, poate și datorită vârstei fragede și sănătoase, erau aproape de nedespărțit. Și totuși nu aveau mai nimic în comun, poate doar o imposibil de demonstrat normalitate. Petreceau ore în șir dându-și cu părerea despre iubire, deși niciuna dintre ele nu întâlnise așa ultraversificat paragon. Concluzia la care au ajuns a fost una preponderent dietetică: sarea în bucate e o chestiune de gust, dar și de moderație, mai degrabă un vârf de cuțit decât alergătura din calea drobului de sare. Poate că între timp, îmbătrânind, au realizat că magia șoaptelor de început se poate risipi, prin nesăbuință, în prozaic.
Pentru că pe una o chema Ana, cealaltă și-a zis, simplu, Caiafa. Ceilalți prieteni le priveau cu suspiciune, prea se înțelegeau din ochi, prea se lăsau mânate de nedisimulată curiozitate. Oare ce bărbat avea să fie plimbat de la una la alta fără a-și afla dreptatea?
Prietenii s-au înșelat, fetele nu s-au certat din cauza unui bărbat. Nu a însemnat însă că blestemăția nu a încercat să-și vâre coada. Peste ani, Caiafa avea să-și aducă aminte de avertismentul unui bărbat frumos pe care tinerețea îl crezuse amenințat de ispită. Întotdeauna îi luase apărarea Anei. Și Ana îi luase apărarea. De multe ori. Slavă Domnului că, pe lângă toate acele fermecătoare calități, fetele se bucurau și de un număr la fel de mare de defecte de-a dreptul respingătoare. Într-un moment de nesinceritate, Ana și-a notat în carnețel că o văzuse pe Caiafa în compania unui bărbat frumos. Neinteresant de frumos.
Ani după aceea, într-o seară, Ana și Caiafa s-au așezat la povești în fața ferestrei. Perdelele fluturate de vânt le țineau loc de paravan vorbelor. Se înțelegeau de minune. Nechemat, un amănunt despre bărbatul frumos i-a răstălmăcit Anei sentimentele. Brusc și-a dat seama că bărbatul frumos o preferase, pe ascuns, pe Caiafa. Avea și Ana un păcat de care se rușina public, îi plăcea să fie în centrul atenției. Caiafei nu părea să-i pese de așa o importanță. Ana însă s-a simțit înșelată de lipsa de invidie a Caiafei. O considera insultătoare. Deși nu și-ar fi cedat locul de onoare altcuiva, nici măcar Caiafei, i-ar fi plăcut s-o vadă tânjind. Ca să nu fie nevoită să se lupte cu cine știe ce crize de conștiință, Ana a început să împartă bucăți din adevărul Caiafei oricui își făcea timp să asculte. Bârfă cu bârfă, ironie cu ironie, Ana și-a construit o rețea de popularitate care rivaliza cu condiția de superstar.
Într-un târziu Caiafa s-a dezmeticit, lacrimile însă se retrăseseră deja în singurătate. Nu s-a mai dus la întâlnire, ci și-a văzut de drum, neluând în seamă nimic din ce investise în exercițiul de admirație. Până la urmă nici măcar filosofia nu a știut ce să facă cu exercițiul de admirație.
Și, uite-așa, nu a mai fost nevoie ca vorba să fie dusă de la Ana la Caiafa, ci a fost glorificată în greu câștigata libertate. Între Ana și Caiafa s-a pus de-a curmezișul o felie de cer.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Poate că nu vei fi primul, ultimul sau unicul ei bărbat
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
