Continuarea de aici.
Între Waserman și frunzuliță mușețel
VIII
O adevărată înviorare a relației se petrecuse în dormitorul lui Ricky, numai că, îmi pare rău, vreau să citească și copiii cartea asta atât de instructivă despre instrucția militară – recunoașteți că-mi ies calambururile! – așa încât n-o să dau detalii deocamdată, aștept să adoarmă ăia mici.
Schimbând așadar modificarea sau anulând anularea ca să nu se auto-anuleze, cum scria într-o rezoluție un fost șef al Aidei, lasă că vă spun altădată cine e Aida, Corina și Cristi continuară să se afișeze împreună, inclusiv la domiciliul familiei Ionescu, și trebuie spus că, spre onoarea lor, părinții fetei fluturară steagul alb: Ce-o fi, o fi.
Și, pentru că toate astea trebuiau să poarte un nume, un singur nume, li s-a spus logodnă. Nu, nu, nu, nu ceva oficial, dar logodnă totuși, ba chiar și-n fața lui Dumnezeu. Își cumpărară o pereche de verighete de argint dintr-un magzin de pe strada Eforie și și le puseră pe deget, unul altuia, în liniștea Bisericii Krețulescu, pe 24 martie 1975, la fix patru luni de când el aflase cum o cheamă pe ea.
O verighetă – de orice fel ar fi ea – nu e o bijuterie. O verighetă e o declarație. Nu doar că te legi de persoana iubită, dar ții ca lumea să știe asta. Cei apropiați o știau deja, acum află și restul lumii: taxatoarea din autobuz, vânzătorul de la pâine, colegii din șapte clase paralele, profesorii…
Era cea mai oficială oficializare cu putință și se simțeau teribil de bine s-o facă. Un frumos efect secundar se petrecu la formalitățile de absolvire a liceului, care includeau un examen medical, care includea analiza Waserman. În ziua respectivă, însă, Corina nu se simțea prea bine, din motive lunare, numai o probă de sânge îi lipsea. Se prezentaseră împreună la Cabinetul medical și asistenta ezită doar o secundă înainte de a spune:
– Dacă îi iese lui negativ, presupun că ești și tu ok, da?
Corina lăsă privirile în pământ, roșind un pic, și aprobă dând din cap.
Pe de altă parte, era epoca dominată de ceaiuri și profitară din plin de ea. Prietenii se consolaseră cu ideea că, de-ndată ce punea cineva în funcțiune celebrul magnetofon Tesla B4, căruia generația lor ar fi trebuit să-i ridice un monument, și până când autoritățile locale – părinți, bunici, vecini, asociația de locatari, sectoristul – dădeau împrăștierea, Corina și Cristi erau unul singur, Corinisti sau, dacă preferați, Crinorina. În sensul că dansau tango și când se cânta „Smoke On The Water”, și anume după sistemul „Să nu ne mișcăm prea mult, că putem ameți”.
Așa trecură, parcă plutind, peste ultimele luni, săptămâni, zile, ore și secunde din clasa a XII-a, cea care îi ducea spre examenul de intrare la facultate. Corina dădea la Medicină, Cristi, la Matematică. Mai oribil de-atât nu se putea. Dar ei intrară fluierând, amândoi, și dacă o să-mi spuneți că asta nu avea nicio legătură cu relația și sentimentele lor, o să vă răspund, cu lux de detalii, „Ha”.
Atunci, pe fondul exuberanței create de eveniment, se petrecu primul miracol: domnul Ionescu îl invită pe Cristi într-o vacanță la mare, împreună cu Corina! Doar ei trei, cu mașina. Doamna Ionescu invocă o durere de cap de lungă durată și nu veni, probabil era prea mult pentru ea. Îl primim în casă, îl lăsăm cu fata, da’ nici chiar așa!
Zăpăcit de emoție, Cristi nu uită totuși că are o mică problemă: nu mai mersese cu mașina, mai mult de doi kilometri, de vreun deceniu, de când vomitase în tot autocarul care-i ducea, pe ei și pe colegii lui din clasa a patra, pe frumoasele serpentine dintre Comarnic și Bușteni. Și dintre Bușteni și Comarnic, căci vomitase în ambele sensuri.
Se frământă ce se frământă, se consultă cu toată lumea, începând firește cu viitoarea doctoriță, și decise să ia înainte un Emetiral. Fie că acesta funcționă, fie că se vindecase fără să știe de răul de mișcare, suportă drumul cu bine. Atât de cu bine încât de la o vreme, după ce se întrebase în gând oare cât poate vedea dl Ionescu în oglinda retrvizoare – tinerii stăteau împreună, în spate – se decise să riște așezându-și mâna pe piciorul Corinei și nici că n-o mai luă de acolo până la destinație. Ce-i drept, iubita lui era îmbrăcată, orișicât, în pantaloni.
Vacanța aceea nu fu un simplu mers la mare. Pentru performanța de a fi intrat la facultate, domnul Ionescu îi pregătise fetei lui – și, pe cale de consecință, prietenului ei – o adevărată excursie, care avea să includă Tulcea, o plimbare cu vaporașul prin Deltă, trasee prin satele dobrogene și vizitarea monumentului de la Adamclisi.
La Mangalia, cum știți, așteptau – și așteaptă oamenii cu cheile pe marginea drumului și-n gară, să te ia „în gazdă”. Cele două treimi din familia Ionescu își găsiră într-un loc, Cristi în altul, dar nu conta. În fiecare dimineață, el se trezea în zori, străbătea cele câteva străzi distanță, intra în curte și – pentru că dormeau cu geamul deschis – pur și simplu dădea perdeaua la o parte, băga capul pe geam și o striga în șoaptă pe Corina.
Zece minute mai târziu erau în drum spre centru și descopereau care e cel mai frumos lucru din lume la 19 ani: să cumperi legume și fructe, cu perechea ta, la 7 dimineața, într-un oraș aflat la malul mării, apoi să cobori scara spre plajă cu tot cu cumpărături, să calci pe nisipul la ora aceea rece, să abandonezi plasele și să continui să avansezi până ajungi nu doar să vezi, nu doar să auzi, ci și să inspiri mirosul sărat al apei.
IX
Mirosul sărat al apei de mare și tot ceea ce se petrecuse, sub aripa lui, cu doar două luni în urmă (două luni!? Poate două veacuri!), îi revenea lui Cristi în vis, noaptea. Altfel nici n-ar fi avut cum, căci în stare de veghe dominau, grele, alte parfumuri…
În cea de-a treia zi li se repartizară „sectoarele”. Asta însemna că, în fiecare dimineață, după înviorare și înainte de micul dejun, fiecare dintre ei răspundea de un „sector” al grajdului, adică trebuia să facă oarece anume.
Firește, nu erau 172 de lucruri de făcut, așa că fură cuplați mai mulți pe un sector. Împărțirea acestora era aberant de inegală și nici măcar nu avea să se producă vreo rotație, așa cum se petrecea la plantoane: pe rând, fiecare era planton schimbul 1 (de la 21 la 24), 2 (24-3, schimbul cel mai detestat, era în mijlocul nopții, îți rupea somnu-n două) și schimbul 3.
Astfel, dacă unii aveau ca sector verificarea rastelelor – puțin probabil să fi răscolit careva armele peste noapte – alții răspundeau de curățenia budei… Closete turcești, 172 de răcani care se vorba aia din picioare, nu toți se chinuiau să nimerească gaura…
Cristi avea un sector halucinant: geamurile. Trebuia să spele geamurile în fiecare dimineață!! Nu, pe bune, ați încercat asta acasă? Sarcina era cu atât mai hazlie cu cât spălătura se petrecea exclusiv pe interior – nici măcara apeviștii nu mergea până într-acolo încât să pretindă deschiderea ferestrelor pe o ploaie mocănească.
Vă simt c-ați ciulit ochii (Ah! ce imagine genială! Fug la OSIM s-o brevetez!), așa că explic: „apevist” este porecla răutăcioasă cu care civilii îi identifică pe militarii de carieră: Armată Pe Viață, APV.
Locotenentul Simion era un fan al teoriei militare. Artileria e armă sofisticată, e pe bază de calcule, balistică, telemetrie, simulări. Tinerii recruți, care cumva se așteptau să fie suprasolicitați fizic, speraseră în schimb într-o vacanță mentală între intrarea la facultate și intrarea în facultate, dacă putem spune așa. Ți-ai găsit! Încă din prima săptămână fură bombardați cu informații, cum ar fi aceea că vor păstori obuzierul de 122 mm, care în realitate are 121,92, ați înțeles?
– Da, să trăiți!!
Luau lucrurile încă destul de ușor, mai zâmbeau, își mai dădeau cu cotul, pentru că deocamdată erau doar speriați și obosiți – nu încă ÎNGROZIȚI ȘI EXTENUAȚI, cum aveau să fie în curând.
Până una-alta, în afară de sectoare, teoria artilerie și Complexul de Înviorare Numărul Unu, erau pistonați cu instrucția de infanterie, comună tuturor armelor: aliniere, salut, drepți-culcat-la-stânga-mprejur-la magazie-fuga-marș-etc., mersul în formație, cântatul, pasul de defilare și manipularea armei.
De cântat le plăcea să cânte. Nu numai ca să-și audă vocile, ci și pentru că nu se puteau comanda simultan cântatul și pasul de defilare. Or, evident, e mai plăcut să cânți decât să-ți rupi picioarele din șold, cu spatele niciodată duficient de drept și muchiile palmelor amenințându-ți pe rând pieptul.
Aveau cântece oficiale, pe care le învățară repede:
Bravul tunar veghează
Așa cum a jurat,
Stă neclintit de pază,
Artilerist soldat!
Ref: Trage, trage brav tunar,
Ești al țării militar,
Tu să fii mândria
Pentru România,
Trage brav tunar!
Și
Suntem artileriști,
Voioși obuzeriști
Și-n lupta noastră
Noi apărăm.
Ref: O, țara noastră, noi te apărăm
Și pentru tine viața știm s-o dăm,
Iar la hotar dușmanul de va fi
Pân’ la urmă vom lupta, vom izbândi!
După cum existau cântece neoficiale, pe care le învățară și mai repede și pe care chiar le iubeau, mai ales pentru componenta lor jeluitoare:
Frunzuliță mușețel,
Frunzuliță mușețel,
La umbră de stejărel, la-la-la,
La umbră de stejărel, la-la-la,
Frumos doarme-un artiler (rep.)
Cu arma jos lângă el (rep.)
Mă duc mamă să-l mângâi (toate se repetau, nu mai menționez)
Să-i pun palma căpătâi.
Nu te du, copila mea,
Artileria-i armă grea,
Vine-un ordin și ți-l ia
Și rămâi iar singurea,
Singurică, singurea,
În brațele altcuiva
Singurică, singurea,
Săruta-i-aș gurița,
Gurița și ochiul drept,
Care m-a făcut s-aștept
Gurița și ochiul stâng,
Care m-a făcut să plâng.
Și
Când am plecat din sat,
Ca militar m-am înrolat,
Mândra m-a lăsat
De dor amorezat.
Ref: Și-ai-lai-lai-la
Mult e dulce și frumoasă
Viața de soldat
De când m-am înrolat.
Fulgeră și tună,
Militarii-atunci se-adună,
Un-doi-trei,
În pas alergător.
Fulgeră, trăsnește,
Militaru-atunci pornește,
Un-doi-trei,
În pas alergător.
Ref: Și-ai-lai-lai-la…
Cât aveau să reziste așa era, până la urmă, o problemă de probabilitate.
Fragment de carte, în exclusivitate pentru catchy.ro, la câteva ore după ce a fost scris.
Toate articolele lui Tudor, aici.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Nu spune! Nu spune ce gândești, ce faci, ce simți! (reminiscențele comunismului)
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
