Vocea caldă, bărbătească, răsuna în difuzoarele mașinii, făcând parcă abstracție de frigul și ceața care înveleau atmosfera de-afară, de la un capăt la altul al drumului: “…aș găsi…ce se află după infinit…”
Sub impulsul melodiei, gândul meu alergă spre tine: TU… infinitul meu! Așa am simțit să te numesc, încă de când ți-am văzut pentru prima dată ochii azurii, de culoarea cerului.
INFINIT! cât necuprins încape în privirea ta albastră? dar, în sufletul tău bun, câtă dragoste își găsește locul?
Aveam să aflu răspunsurile la toate întrebările care-mi năvăleau în minte ori de câte ori îți zăream făptura. Chiar și la cele negândite și nerostite, tu, prin însele întâmplările vieții, aveai să-mi oferi adevăruri. Nu știam nici câtă neliniște port în mine și nici dimensiunile inimii mele nu îmi erau stabilite până să te întâlnesc. Nici că în mine există locuri nepătrunse și bucăți de trup și suflet neatinse.
Nu știam că dragostea se simte, se trăiește în senzații reale, că nu e doar o poveste cu protagoniști ce dețin superputeri ca să se poată iubi, că ea li se poate întâmpla chiar și oamenilor obișnuiți. Iar împreună, prinși în vârtejul amețitor de trăiri și senzații, pot traversa infinitul și opri timpul în loc. “…spre tărâmul interzis…” îmi stabilește vocea difuzorului direcția de mers a vieții mele și un zâmbet împlinit mi-a luminat chipul și sufletul amintindu-mi clipele în care am “călătorit” împreună.
Guest post by V.
Curaj, și tu poți scrie pe Catchy! 
Trimite-ne un text încă nepublicat, în format .doc, cu diacritice, pe office@catchy.ro.
Citiţi şi
Dragostea doare. Nu, cea interzisă doare
Ziua în care am divorțat de mama
Să-ți iubești destinul, chiar și când îți pare un dezastru
Acest articol este protejat de legea drepturilor de autor. Orice preluare a conținutului se poate face doar în limita a 500 de semne, cu citarea sursei și cu link către pagina acestui articol.
